Cântă de mică. Compune de câțiva ani, de când a prins curaj să dea muzică gândurilor și viselor. Pentru a culege câteva linii din ceea ce este discreta artistă Iulia Em, m-am autoinvitat în lumea ei. Pășesc pe vârfuri.

Spun oamenii despre muzica Iuliei Em (Mitrea) că ar aduce cu Sophie Zelmani sau Katie Melua, câteodată cu Ane Brun, poate cu Zaz sau un pic cu Melody Gardot… Eu am descoperit-o prima dată într-o ipostază minimalistă, cu o compoziție la pian, un Haiku: câteva note în game minore, câteva gesturi gingașe, ușoare și infinit de multă emoție. Ea însăși, ca un haiku. Felul în care își trăiește muzica, liniștea și poezia prezenței sale nu seamănă cu nimeni altcineva. Abia mai târziu, i-am auzit și vocea cristalină. Cânta despre îngeri, așa cum îmi suna în minte, cât eram încă copil, că ar cânta un înger.

IuliaConcert_09

Iulia s-a născut în Sfântu Gheorghe (Covasna), într-o familie care pune preț pe muzică și în care se cânta adeseori. Copilă fiind, cânta după ureche și tot intuitiv, s-a apropiat de pian. Prin clasa a 9-a a descoperit chitara. „Muzica a făcut parte din viața mea dintotdeuna, însă abia după terminarea facultății am conștientizat că acesta este drumul meu și am decis să cânt”, spune Iulia. Astfel, după ce și-a încheiat studiile la Brașov, urmează concerte prin țară și festivaluri de folk, un spațiu liric fertil, în care Iulia s-a simțit inspirată. A adunat pe telefon și în minte frânturi din cântecele pe care, ulterior, se va așeza la masă și le va scrie. „A compune este o adevărată terapie, simt asta de mult timp”, mărturisește Iulia. „E un mod de a mă elibera de emoții foarte puternice, de a mă vindeca într-un fel sau altul, de a mă liniști, iar muzica pur și simplu mă face fericită. Toate cântecele au o poveste și personaje reale, sunt frânturi din viața și oamenii din jurul meu și, de aceea, cred în ele.”

În 2013, Iulia Em își lansează în aceeași zi două albume de autor, unul în română – o cărare spre trecut, tot ce îndrăgește și parcă nu ar vrea să piardă („Se Plâng de Mine Îngerii”) și unul în engleză („Eyes Closed” ) – o cărare de introspecție și visare spre sine însăși.

„Se plâng de mine îngerii” adună 10 piese cu influențe folclorice, printre care compoziții proprii și câteva prelucrări după cântece vechi din zona Întorsătura Buzăului. În „Eyes Closed” se regăsesc 14 compoziții acustice, cu influențe jazz, blues și country, un album care prevestește direcția artistică spre care se îndreaptă Iulia Em.

„Full of dreams, in love with stories…”

Cum a fost parcursul tău în muzică înainte să-ți lansezi cele două albume de autor („Se Plâng de Mine Îngerii” și „Eyes Closed”)?

Iulia Em: A fost un parcurs destul de lung și bogat. Înainte de a-mi lansa cele două albume, am participat la aproape toate festivalurile de folk din România, am susținut concerte în diferite formule (duo, trio, trupă), având turnee prin țară. Am cântat în cor. În perioada liceului am învățat chitara și am reprezentat județul Covasna la multe festivaluri naționale de muzică populară, dar muzica a apărut de fapt fără să fiu conștientă, ca la orice copil înzestrat, de la o vârstă foarte mică. Am ales să fac muzică destul de târziu însă, după terminarea facultății și de abia prin 2011 am simțit și am avut curaj să compun, și să aleg această cale.

Cum sună muzica pe care o îndrăgești? Ce nu accepți în niciun caz când e vorba de muzică?

Iulia Em: Muzica pe care o îndrăgesc mă face să vibrez de la primele sunete și trăiesc uneori emoții foarte puternice. În general, este o muzică liniștitoare, nu mă face să dansez, ci să închid ochii. Consider că nu este suficient ca un cântec să sune bine, trebuie să existe un mesaj puternic în completarea liniei melodice. Asta am descoperit în momentul în care am început să îmi scriu propriile cântece. Dar cel mai important lucru este să fii sincer. Asta nu pot înțelege și accepta, acest mare compromis de a nu cânta ceea ce dorești și ce simți cu adevărat, să ajungi să tratezi această artă doar ca pe o meserie oarecare, făcând muzică doar pentru bani și recunoaștere. E urât și trist.

Care parte este mai dificilă: să pregătești și să scoți un album sau să ajungi la public, să-ți „vinzi” produsul muzical?

Iulia Em: Eu fac muzică, nu marketing. Pur și simplu nu reușesc să mă împac cu acest mod de a-ți construi și conduce viața: să dorești permanent atenția celor din jur, iar timpul și energia investite în strategii de marketing ajung să conteze mai mult decât muzica în sine. Pur și simplu nu mă potrivesc cu acest mod de gândire. Fac însă tot ce îmi stă în putință pentru a evolua și a mă desăvârși în muzică. Pentru albumele lansate s-a muncit foarte mult, timp de trei ani am investit tot ce câștigam în înregistrări, primind ajutor financiar și din partea părinților mei. Fără ei ar fi durat mult mai mult timp.

Cine sunt artiștii cu care rezonezi, pe care îi simți aprope de stilul tău? Cu ce artiști ai colaborat până acum?

Iulia Em: Există foarte mulți oameni care îmi plac și pe care îi descopăr și de care mă îndrăgostesc definitiv. Muzica ce o ascult este diversă și o parte din ea nu are neapărat legătură cu stilul muzical pe care îl abordez. Iubesc muzica clasică, în special Debussy, Bach, muzica corală, Joni Mitchell, Ella Fizgerald, Mark Knopfler, Nina Simone, Sting, Tracy Chapman, Beady Belle, Ludovico Eniaudi, Coldplay, Nicu Alifantins, Mircea Baniciu… Apropo de colaborări. Am cântat alături de artiști din lumea folkului românesc. Am cântat o perioadă în deschiderea concertelor lui Mircea Vintilă, iar cu Berti Barbera am avut bucuria să imprimăm percuția pentru un cântec de pe albumul în engleză „Eyes closed”- Beautiful Dreamer, alături de Kiba Dachi – la bas; sunt 2 artiști foarte cunoscuți și apreciați în lumea muzicală din România.

_MG_8239

„All that really matters is right now/close your eyes”

Dacă ar putea rămâne totul ca acum. Compun, scriu, și e bine…”, scria Iulia Em acum câteva luni. Prezentul o găsește la Sibiu. De acest oraș o leagă amintiri din perioada copilăriei (tatăl Iuliei fiind din Sibiu), dar și o etapă de acalmie (dulce și productivă) din viața ei.

Oboseala adunată și alte câteva împrejurări îi încetiniseră ritmul. „Viața nu e o alergătură pentru mine”, a considerat Iulia. Concertează puțin în acest răstimp, însă găsește inspirație pentru a compune cu spor, cât să adune piesele pentru un viitor album. Apare în mai multe emisiuni la posturi de radio naționale (Radio Guerrilla, Radio Cultural, RFI). Scoate în lume câteva videoclipuri speciale, create de artistul Daniel Munteanu (Moondash Project), omul alături de care își trăiește armonios bucuriile și tristețile cotidiene.

Iulia care scrie versuri, cea care compune muzică în odaia ei și Iulia de pe scenă, în concerte. Cât de diferite sunt aceste ipostaze? Ce emoții îți provoacă scena?

Iulia Em: Indiferent de cântecele pe care aleg să le interpretez, fie că sunt compoziții sau cântecele altcuiva, ele sunt o parte din mine, în ele mă regăsesc. Nu îmi doresc să impresionez printr-o tehnică vocală ce se folosește de prea multe ornamentații (floricele) sau de câteva formule de improvizație învățate pe de rost, iar acestea să ia locul celui mai important element: cântecul. Să spui o poveste, să poți face bine în jurul tău, dacă se poate… Ceea ce alegi să cânți și ceea ce compui, dezvăluie omul care ești. Scena întotdeauna mi-a creat foarte mari emoții, mă face să trăiesc prezentul foarte intens: prin concentrare, adrenalină, solicitare fizică.

Cum ar fi acel concert perfect la care visezi?

Iulia Em: Cel mai mult contează locul și oamenii. Pentru mine, un concert foarte deosebit ar fi în Japonia, într-o sală de tip amfiteatru (lansarea albumelor m-a ajutat să înțeleg asta), pentru că acolo se creează o liniște desăvârșită, iar publicul este lângă tine cu tot sufletul și deja setat pentru acel gen de concert.

Videoclipurile pentru piesele tale creează și îmaginează lumi neobișnuite. De unde vine magia lor?

Iulia Em: Nu sunt un artist multi-media. Îmi scriu cântecele doar, iar Dani (Daniel Munteanu) este omul care mă ajută și creează aceste lumi și experiențe atât de frumoase pentru mine. Întregul concept și realizarea lor integrală i se datorează. Este un adevărat vrăjitor, de acolo vine magia lor. Numai un om care mă iubește, căruia îi place cu adevărat ceea ce cânt și care mă cunoaște, ar putea în momentul acesta să îmi creeze un clip.

_MG_2573

La ce lucrezi acum? Planifici să scoți un alt album în viitorul apropiat?

Iulia Em: În prezent îmi orientez o mare parte din energie în muzică: instrument, compoziție și pregătesc câteva concerte în viitorul apropiat. A fost o perioadă foarte frumoasă în care s-au adunat compoziții și am ales în final – 11 cântece pentru un viitor album. Îl voi numi The Japanese Tree, un cântec scris în această nouă etapă a vieții mele, foarte important pentru mine, ca mesaj și poveste. Urmează să decid când voi intra în studio pentru a înregistra. Teoretic, în cel mult 2 ani ar trebui să fie gata.

Care sunt visele care te luminează? Ce altceva, în afară de muzică, îți face viața mai frumoasă?

În primul rând, îmi doresc să fim cu toții sănătoși, iar mama și tata să rămână lângă noi cât mai mult timp ca să adunăm și să păstrăm cât mai multe momente frumoase, de care să îmi amintesc peste ani… Recunosc că sunt un om emotiv, nu accept foarte ușor oameni în jurul meu, iar prin dans (contemporan), care are o energie aparte, reușesc să mă exprim altfel și să trăiesc o senzație de multă libertate. Iubesc natura, cu toate ale ei: în special, pădurea, marea, stânca (unde am practicat escalada) și animalele… foarte mult.

Tăcută și modestă, Iulia vorbește în cuvinte puține, mai ales când e vorba despre sine: „M-am plictisit să îmi doresc succesul. Oricum nu te va mai asculta nimeni peste 100 de ani (dacă va mai exista cineva care să îți asculte cântecele până atunci). Cel mai important lucru este să las în urmă ceva sincer și frumos. Recunosc că sunt o norocoasă, fac ceea ce îmi doresc, având toate condițiile pentru aceasta și ar fi mare păcat să nu profit de acest timp și să dau tot ce pot, cum se spune, pentru a deveni cea mai bună variantă a mea”.

Ce nu zice în cuvinte, afli însă ascultându-i muzica: We don’t live longer than butterflies/ Just let me be the child I am/ Times go by, but my heart stays the same (trad. Nu trăim mai mult ca fluturii/ Lasă-mă să fiu copilul care sunt/ Timpul trece, însă inima mea rămâne la fel).


Dacă doriți să rămâneți mai mult timp în lumea Iuliei Em, o găsiți pe Youtube și Soundcloud