În 2009, Guvernul hotăra peste noapte desființarea școlilor de arte și meserii. Locurile dedicate acestui tip de învăţământ aveau să fie transformate în locuri pen­tru liceele tehnologice. Haosul care s-a creat atunci are și astăzi efecte puternice pe piața muncii. Numărul meseriașilor și al muncitorilor specialiști a scăzut semnificativ, iar problema persistă chiar dacă modificarea legii învăţământului din 2011 a presupus reînfiinţarea acestor forme de învăţământ. „Cel puțin 10% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a nu și-au mai continuat studiile din cauza faptului că familiile nu pot să acopere costurile a 4 ani de școlarizare”, conform proiectului de Strategie națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020, publicat de Ministerul Muncii.

Din 2017, printr-o Ordonanță de Urgență, a fost introdus învățământul dual ca formă de organizare a învățământului profesional şi tehnic. Conform Ca­drului Naţional al Calificărilor, învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Însă ca să putem vorbi despre implementarea sistemului de învățământ dual este nevoie de formula „agent economic-unitate de învățământ-elev”, spune Ioan Firiza, directorul de management în cadrul Compa S.A din Sibiu. Este una dintre companiile care a anticipat necesitatea implementării unui astfel de sistem și a asigurat de-a lungul anilor, suport tehnic si tehnologic pentru pregătirea profesională și de specialitate a elevilor și studenților. O legătură specială o are cu Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu, aflat lângă companie, pe care l-a sprijinit încă de la înființare.

Începând cu anul 2016, învățământul în sistem dual funcționează la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” în parteneriat cu Compa, pentru formarea elevilor ca operatori la mașini unelte cu comandă numerică.

Ioan-firiza

Ioan Firiza-director management Compa

„Schimbările aduse Legii Educației pentru a dezvolta învățământul profesional în sistem dual, cred că modifică radical lucrurile. Învățământul dual este construit pe o altă filosofie, și anume, școlile trebuie să pregătească sau să răspundă cu oferta lor educațională, cerințelor angajatorilor. Deci, nu mai pregătim pentru o piață care este mai mult sau mai puțin definită, ci pregătim în cunoștință de cauză. Trebuie spus că învățământul dual demarează o dată cu solicitarea agentului economic. Nu putem vorbi despre învățământ dual decât în momentul în care apare o solicitare din partea unui angajator sau a mai multor angajatori care se pot asocia. Deși noi am introdus elemente de învățământ dual la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” încă din 2005, prima promoție înscrisă în sistemul de învățămând dual, așa cum este reglementat în legea prezentă, a început în 2016, cu un an înainte să fie promulgată oficial, pentru că am anticipat ce va urma. Cererea din partea elevilor a fost destul de mare, avem 56 de elevi, adică două clase care vor absolvi anul viitor. Din anul școlar 2017-2018, am reușit să acoperim trei clase, două la școala profesională și una la liceu. Deși nivelul de calificare patru (liceu) nu este încă reglementat în Legea Educației ca învățământ dual, noi le-am oferit deja elevilor și aici toate facilitățile, exact ca la nivelul trei de calificare”, spune Ioan Firiza.

Implementarea învățământului în sistem dual de către Compa este o rețetă de succes în județul Sibiu, datorită schimbării opțiunilor și a interesului manifestat de absolvenții de gimnaziu. În anul școlar 2017-2018 s-au format doua clase a câte 28 de elevi care vor obține la finalul celor trei ani de studii calificarea profesională- operator la maşini cu comandă numerică. Totodată, Compa este singura companie din Sibiu care oferă aceleași facilități ale sistemului dual și pentru învățământul liceal. Aici a fost formată o clasă de 17 elevi care vor deveni tehnicieni mecatroniști.

Directoarea Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, prof. ing. Florina Dumitrescu spune că promovarea ofertei dar și comunicarea cu părinții și elevii sunt extrem de importante. Cel mai greu de schimbat este mentalitatea oamenilor referitoare la școlile de meserii.

Prof. Ing. Florina Dumitrescu-directoarea Liceului „Henri Coandă”

„Noi am început promovarea ofertei educaționale la școlile generale încă de acum șapte ani. Am mers foarte mult și în mediul rural, unde i-am invitat și pe părinți și le-am explicat ce înseamnă operator la mașini cu comandă numerică sau tehnician mecatronist. Le-am arătat filmulețe și imagini din Compa, astfel ca ei să înțeleagă că nu mai sunt aceleași condiții ca pe vremuri. Acum totul este automatizat. Am fost chiar și în județe limitrofe și am discutat cu elevii și părinții. Este foarte important ca ei să înțeleagă ce înseamnă învățământul în sistem dual și care sunt avantajele. Faptul că din anul școlar 2016, în parteneriat cu Compa am demarat acest sistem, iar din 2017 s-a alăturat și Primăria Sibiu este un lucru benefic pentru elevii liceului. ”

Aceste avantaje se transpun în facilitățile pe care le oferă sistemul de învățământ dual: bursă profesională în valoare de 200 lei/lună din partea Ministerului Educației, la care se adaugă minimum 200 de lei din partea Compa S.A, echipament de muncă şi protecție, stagii de pregătire practică în companie sau în atelierele-școală special amenajate pentru elevi. În plus, Compa oferă masă, cazare, contravaloarea unui abonament de transport pentru elevi în oraşul Sibiu, completarea abonamentului cu o anumită sumă pentru cei care fac naveta din alte județe, bani pentru rechizite la începutul anului școlar și examinări medicale în vederea efectuării stagiului de pregătire practică.

Însă cea mai importantă facilitate pentru elevi și părinți este asigurarea unui loc de muncă după terminarea studiilor: „Normele metodologice care reglementează funcționarea învățământului în sistem dual sunt destul de clare și spun ce obligații are fiecare dintre părți. Iar acest lucru este benefic, pentru că atât elevul cât și părintele sau unitatea de învățământ știu de la început că șansele de angajare sunt sporite. În cazul Compa, noi ne asumăm prin contractul pe care îl semnăm la începutul anului școlar cu părinții și școala, că elevii vor fi angajați fără rezerve în compania noastră, aceasta nefiind o obligație stipulată în lege. Reglementările legale dau voie angajatorului să facă o selecție cu sprijinul unității de învățământ. De asemenea, pe parcursul anilor de studiu, agentul economic poate să suspende anumite beneficii oferite elevului pentru rezultate necorespunzătoare, cum ar fi bursa pe care o oferim. În același timp, semnând acel contract elevul se obligă să lucreze în cadrul companiei minimum trei ani. Este important de observat că toate aceste facilități și obligații îi fac pe elevi mai conștienți și mai motivați. Avem un feedback foarte clar în ultimii ani, suntem în dialog permanent cu școala și putem spune că promoția inclusă în sistemul de învățământ dual 2017-2018, chiar și cea din 2016-2017, este diferită din punct de vedere calitativ. Pentru că interesul elevilor este vădit altul în acest sistem. Sunt mult mai interesați, îi vedem și în stagiile de practică, iar rezultatele spun acest lucru.

Ca o paranteză, am rămas uimit când am văzut într-o pauză elevi care răsfoiau paginile unui manual, iar asta ne-a dat speranțe. E important de spus că noi nu ne concentrăm numai pe partea de cunoștințe practice atunci când elevii vin la la Compa, ci și pe creșterea calității pentru partea teoretică. Facem cu elevii ore de teorie ca să înțeleagă anumite concepte pe care le vor regăsi în procesele de producție. Ori, aceste lucruri dacă nu le sunt prezentate de tutori, specialiștii Compa, elevii nu le pot conecta la cunoștințele teoretice pe care le dobândesc în școală și atunci se învață mecanic. Noi vrem ca procesul de învățare care se desfășoară în Compa să fie temeinic astfel încât calitatea procesului educațional să crească.”

silvia-vulc

prof. ing. Silvia Vulc, Liceul Tehnologic „Henri Conadă”

Silvia Vulc este profesor inginer în cadrul Liceului Tehnologic „Henri Coandă” și coordonează activitatea practică și pregătirea profesională a absolvenților. Spune că este foarte importantă colaborarea între profesorul de la clasă și tutorele din companie: „Trebuie să vorbim aceeași limbă. Noi am avut pe parcursul anilor foarte multe întâlniri cu specialiști din cadrul Compa, tocmai pentru a ajunge la un limbaj comun. Teoria pe care o predăm noi la clasă și ceea ce se aplică în practică diferă, așa cum știm. Însă prin colaborarea cu tutorii, acolo unde știm că o anumită temă este foarte importantă la locul de muncă pe care îl vor avea absolvenții, insistăm. Ne ajută și faptul că există o flexibilitate de programare a materiei. În general, elevii care aleg învățământul profesional, vin cu abilități practice mult mai dezvoltate si doresc să facă mai degrabă aplicații practice. Încercăm ca orele noastre de laborator tehnologic să fie orientate strict pe aplicații practice. Datorită Centrului de Formare Profesională din cadrul Compa, înființat în 2005, elevii noștri au fost avantajați, motiv pentru care pregatirea practică și profesională a lor este mult mai bună comparativ cu liceele care nu au la dispoziție această posibilitate. Centrul este dotat cu o platformă tehnică ultramodernă, cu patru mașini cu comandă numerică, strunguri și mașini de frezat. Toate acestea fac ca tranziția să fie mai ușoară în momentul în care absolventul termină școala și merge la locul de muncă din Compa. Noi am fost singura școală din județ care, în 2007, am avut autorizată calificarea de operator la mașini cu comandă numerică”.

Pe lângă implicarea agenților economici, un rol impor­tant îl au cadrele didactice din școlile partenere pentru buna pregătire a elevilor care au ales învățământul în sistem dual. Ioan Firiza spune că stagiile de practică în companii trebuie să îi ofere elevului ceea ce nu îi poate oferi școala care nu are dotările necesare, însă e nevoie de adaptare la piața actuală: „O cerință specială ar fi profesionalizarea cadrelor didactice. Învățământul din România este la mare distanță de mediul industrial privat, vorbim de toate nivelele, de la învățământul profesional până la licee și facultățile de inginerie. Ele nu sunt suficient de adaptate la provocările care vin din partea agenților economici. Și spun asta din experiență, pentru că de multe ori Compa a sprijinit cadre didactice din învățământul profesional până la cel universitar, ca să înțeleagă cum se desfășoară lucrurile și care sunt cerințele într-o companie din industria auto.”

Totodată, e nevoie și de schimbarea de percepție a oamenilor față de învățământul profesional și o informare mai bună pentru ca în următorii ani să existe o creștere a elevilor care aleg acest sistem de învățământ, astfel încât piața muncii să se echilibreze și în ceea ce privește numărul meseriașilor: „În prezent, așa cum a fost construită de guvernanți politica educațională din România, cei mai mulți părinți au rezerve în a-și îndrepta copiii către școlile profesionale. Lucru care nu numai că este dăunător economiei naționale, dar aduce deservicii părinților și copiilor. În prezent, este prea puțin promovat că o școală profesională poate să însemne doar un început, pentru că elevul are opțiunea să urmeze apoi un liceu tehonologic, poate să facă o școală postliceală, să își dea bacalaureatul și să urmeze chiar o facultate cu profil tehnic. Ori, informațiile acestea nu prea sunt știute de mulți părinți din mediul rural. Ei cred că și copiii lor vor lucra într-un mediu rudimentar, cu efort fizic mare, în condiții grele. Aceasta este de fapt imaginea industriei vechi în care poate au lucrat părinții, care nu se mai potrivește cu ce este astăzi în companiile de producție mari. De aceea, noi îi invităm pe părinți să viziteze Compa și să vadă ce înseamnă un viitor loc de muncă pentru copilul lor.

Probabil că în 5 -10 ani acest sistem de învățământ dual se va consolida ca număr și calitate a pregătirii absolvenților, astfel încât nivelul profesional de mij­loc alcătuit din tehnicieni și meseriași să nu mai rămână descoperit. În prezent, de pe piața muncii nu poți să atragi decât muncitori necalificați care duc la instabilitate și la o fluctuație mare în companii.

scoala duala-compa

Pe de altă parte, cred că școlile vor deveni tot mai conștiente că e nevoie să facă parteneriate cu agenții economici. Legislația în vigoare nu interzice și organizarea învățământului tradițional profesional, dar acesta nu va mai avea mari șanse atâta timp cât dintr-un număr de absolvenți de gimnaziu, agenții economici atrag tot mai mulți elevi către sistemul de învățământ dual de unde își vor selecta ulterior o forță de muncă bine calificată. În orice caz, pentru industria din zona Sibiului, învățământul dual este rezolvarea. Cu atât mai mult cu cât sunt perspective pentru tineri. Iar când vorbim de automatizare, robotizare, digitalizare, nu sunt concepte pe care le plasăm dincolo de anul 2030, ci ele sunt realități ale momentului pentru orice companie performantă. Această trecere spre automatizare nu se poate face decât cu tineri calificați, bine pregătiți, iar companiile sunt cele care pot explica cel mai bine ce carieră poate parcurge un elev care vine la școala profesională sau la liceul tehnologic. El poate pleca de la operator mașini cu comandă numerică, poate ajunge reglor, apoi tehnician în prelucrări și are posibilitatea să facă chiar și studii inginerești. Avem exemple concrete de absolvenți ai Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, care au urmat Facultatea de Inginerie, ulterior.

Suntem bucuroși că am demarat cu succes acest proiect al învățământului în sistem dual, elevii au fost interesați astfel că toate locurile au fost ocupate atât la clasele de profesională cât și la cea de liceu cu elemente duale. Este important de precizat că avem elevi și din alte județe: Vâlcea, Gorj, Vaslui și Călărași datorită facilităților pe care le oferă compania. Noi sperăm ca în viitor să avem cât mai mulți candidați și din județele limitrofe. Suntem hotărâți să ne ducem misiunea până la capăt”, a concluzionat Ioan Firiza, director management în cadrul Compa.

*articol apărut în Capital Cultural nr. 11, ediția tipărită