„De fiecare dată când cânt, mă transpun într-o altă lume. Muzica mă fură cu totul”, spune Maxim Vengerov. Pentru el muzica e asemenea unei planete. Iar plăcerea cu care cântă se transmite în fiecare notă, și parcă, fiecărui spectator în parte. Ai senzația că-ți cântă numai ție, chiar de ești în penultimul rând din sală. Iar ca să-l descrii, n-ai nevoie de cuvinte mari și prețioase. Poți doar să admiri talentul și modestia sa, și să-ți zici în gând…„ce om, ce muzician”.

La Sibiu, publicul a fost darnic cu Vengerov. Dar parcă mai darnic a fost muzicianul, care, după două ore de recital a venit la fiecare chemare a sălii și a mai cântat ceva, și apoi altceva…si tot așa. Iar la final, s-a așezat pe scaun și a dat autografe tuturor care au rămas după concert și l-au așteptat înca 20 de minute.

Ce-l leagă pe marele Maxim Vengerov de România? Răspunsul e: George Enescu. Idolul său din copilărie. De-aici a venit norocul nostru, al spectatorilor. De la Enescu și de la festivalul care-i poartă numele. Așa am avut ocazia să ascultăm și să vedem mari artiști ai lumii pe scenele din România. Și să-l ascultăm pe Maxim Vengerov cântând sonata a 2-a de Enescu, pe scena Sălii Thalia, de la Sibiu. Iar după aproape trei ore pe scenă, a avut răbdare să răspună și la câteva întrebări:

Nu e prima dată când cantați în România, dar, în premieră, ați cântat anul acesta și o compoziție de-a lui Enescu, Sonata a doua pentru vioară și pian. Cum a fost acest proces de studiu?

Maxim Vengerov: Mi-am dorit dintotdeauna să studiez muzica lui Enescu. Cred că nu sunt doar compoziții extraordinare, dar sunt și foarte bine scrise pentru vioară. Atunci când interpretezi sonate de Beethoven sau Bhrams, normal că îți plac pentru că este o muzică extraordinară, dar acele sonate nu au fost scrise de către un violonist. Enescu e o combinație din ambele lumi. Un compozitor extraordinar, a scris muzică extraordinară pentru coarde. Cred că acest lucru oferă plus valoare. De asemenea, când cânți sonate cum este Sonata nr. 2 simți cum Enescu s-a gândit la viitoarele lui simfonii. Deși era un tânăr ce aspira la succes, această sonată este o adevărată bijuterie și ar trebui interpretată mai des.

Maxim Vengerov © dragos dumitru

Veți include această sonată în repertoriul dumneavoastră, și-n concertele din toată lumea?

Maxim Vengerov: Deja am inclus-o. O voi interpreta chiar la Paris, la sfârșitul lunii. Sper ca, într-o zi, destul de curând, să ajung să studiez și Sonata nr. 3 de Enescu.

 Pe lângă recunoscuta carieră de violinist, sunteți și dirijor. Cum e acest mix între dirijor și violonist?

Maxim Vengerov: George Enescu este, pentru mine, cel mai bun exemplu, ca muzician. A fost, în egală măsură, bun ca dirijor, violonist, pianist. Și-a început cariera de dirijor destul de târziu, în jurul vârstei de 40 de ani. Asta arată că a fost un adevărat geniu pentru că în doar câțiva ani a fost un candidat foarte bun pentru postul de dirijor șef al Filarmonicii din New York. Arată că a fost cu adevărat versatil. Orice sarcină pe care o lua asupra lui, o transforma în aur. La fel stau lucurile și cu predarea, în cazul său. Cred că Enescu este unul dintre cele mai bune exemple pentru tinerii violoniști, dacă e să ne gândim la generația secolului XX.

Ce vă menține entuziasmul de a face muzică în continuare și de a explora diferite stiluri?

Maxim Vengerov: Iubirea pe care o am pentru muzică, pasiunea și comunicarea, relația pe care muzica îmi permite să o stabilesc cu oamenii. Când susții asemenea recitaluri, timp de două ore, stabilești o relație de comunicare cu oamenii din sală. Le poți vorbi prin intermediul muzicii și cred că asta este un dar, o adevărată binecuvântare să poți călători și să cânți oamenilor din toată lumea.

Vengerov - autografe © dragos dumitru (49)

festivalul Enescu-Sibiu-spectatori © dragos dumitru (45)

Cât de important este publicul în tot acest proces?

Maxim Vengerov: Publicul este motivul principal pentru care fac muzică. Nu-mi place să cânt de unul singur. Deși am mai auzit muzicieni care nu sunt de aceeași părere cu mine, însă eu asta simt. Totdeauna mi-am dorit să cânt pentru oameni.

foto: Dragoș Dumitru