„Înainte de a fi fotografia, pentru mine a fost dorința de a nu sta închis într-un birou”, povesteşte Petruţ Călinescu, unul dintre cei care au pus bazele Centrului de Fotografie Documentară, o asociaţie care promovează fotografia documentară în România. Din anul 1998 a lucrat ca fotoreporter pe la diverse cotidiene centrale, apoi a fost o vreme colaborator France Presse, iar de peste 10 ani este fotograf independent. Fotografiile lui Petruţ Călinescu au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Business Week, Paris Match, Financial Times.

Datorită unei burse primite de la „German Marshall Fund” din Statele Unite ale Americii, a reuşit să străbată 13.000 de kilometri în doar 80 de zile ca să exploreze Marea Neagră, împreună cu scriitorul Ştefan Candea şi jurnalista Ioana Călinescu.

Petruţ Călinescu fotografiază întotdeauna doar ceea ce îi stârneşte curiozitatea. Astfel, a ajuns acum câţiva ani să documenteze împreună cu Ioana Călinescu, transformările petrecute în satele tradiţionale din România, mai ales în cele din Ţara Oaşului şi Maramureş, în urma plecărilor masive în străinătate. Poveştile au fost strânse în albumul „Mândrie şi Beton”, editat de Igloo Media.

Apoi şi-a dorit să găsească un subiect mai aproape de casă, „ceva de fotografiat în timpul liber”, astfel a apărut proiectul Periferia B care spune povestea unui Bucureşti mai puţin cunoscut, a unui spaţiu al contrastelor în care ciobanii îşi pasc turmele în curtea complexurilor rezidenţiale.

Petrut Calinescu- turme oi

„De 20 de ani de când locuiesc în Bucureşti, am stat pe la diverse periferii. Mai întâi în Titan, apoi în Prelungirea Ghencea, iar acum în Bucureştii Noi. Şi toate aceste crâmpeie se înşirau ca nişte mărgele pe firul acesta al periferiei”, explică Petruţ Călinescu.

Timp de doi ani s-a plimbat prin ansamblurile rezidenţiale amplasate haotic, a stat de vorbă cu ultimii ciobani de la marginea Bucureştiului, cu locatari nervoşi din Prelungirea Ghencea sau din Bragadiru, care se luptă de ani de zile cu lipsa infrastructurii.

„La o simplă plimbare cu mașina vezi că periferia e o sumă de microuniversuri, fiecare și-a construit după cum a considerat, unii până la perfecțiune, alții cu ce au avut, vile blindate cu garduri de doi metri sau mici barăci de lemn. Toate plutesc în cercul acesta exterior al periferiei fără să fie legate între ele. Lipsesc infrastructura şi viața comunitară. De fapt, aceste comunități nu prea există. Ele sunt unite pe facebook, iar atunci când au o problemă, se aliază”, spune Petruţ Călinescu.

Petrut Calinescu- cartiere

Sunt cartiere întregi care au primit aprobare la periferie, dar nu au drumuri de acces mai late de o singură bandă şi nici trotuare. Sunt două lumi care se ciocnesc, povesteşte Petruţ Călinescu din perspectiva celui care timp de doi ani a bătut maidanul. Lumea veche a periferiei de mahala dispare fiind acaparată de o nouă clasă de mijloc care caută marginea oraşului în defavoarea centrului.

„Am întâlnit oameni care au rămas la periferie, dar tânjesc după centru, bătrâni care locuiesc aici dinainte de Revoluţie. Pe de altă parte, sunt oamenii ăștia din middle class sau poate chiar mai bogați, care-și cumpără case super frumoase. Sunt familii cu copii mici care vor să se bucure de natură.”

Oamenii au venit aici cu speranţa că vor avea parte de aer curat, de linişte, de natură, dar cei mai mulţi trăiesc acum o mare deziluzie. Fantasmele suburbiilor din filmele americane nu au nicio legătură cu viaţa reală de la marginea oraşului.

„Imaginea aceasta este fals alimentată de marii dezvoltatori imobiliari care promit o viaţă în natură, printre râuri. Am văzut pliante care aveau chiar şi munţi sugeraţi în spate. Ori, ştim cu toţii cât de des se văd Bucegii în capitală”.

Iar dacă judecăm după numele acestor complexuri rezidenţiale, Ibiza Sol Residence (Băneasa), Topaz Green (Prelungirea Ghencea), Dream Town Residence (Berceni), Mediteranean Residence (Chiajna), periferia nu este altceva decât o oază însorită şi liniştită.

Petrut Calinescu-oameni

În realitate, potrivit arhitecţilor bucureşteni, majoritatea ansamblurilor rezidenţiale sunt construite fără responsabilitate. Lipsesc rețelele de utilități și străzile, accesul este dificil, însă profiturile dezvoltatorilor sunt mari, duble față de costurile de construire. Concluziile sunt incluse în Raportul pentru București 2018 realizat de Ordinul Arhitecților București.

„Spaţiile acestea noi sunt foarte mici”, remarcă Petruţ „curţile vilelor construite la periferie sunt înguste, casele sunt înghesuite. Sunt un fel de ghetouri pentru clasa medie”.

Ioana locuieşte de aproape 3 ani, împreună cu soţul şi fetiţa lor în vârstă de 4 ani, în ansamblul rezidenţial Confort City, din Popeşti Leordeni. Şi-au dorit linişte şi aer curat, iar preţul accesibil al apartamentului care se întinde pe aproape 100 de metri pătraţi, i-a convins să se mute la marginea oraşului, aproape de centura capitalei. Acum, tot mai multe minusuri le dau bătăi de cap, în fiecare zi. Aerul este uneori irespirabil din cauza gropii de gunoi Glina, dar şi a oilor şi caprelor care pasc în vecinătate. Totodată, pentru că nu există poduri peste Dâmboviţa sunt nevoiţi zilnic să facă un ocol pentru a ajunge la serviciu. Sătui să piardă ore în trafic, Ioana şi soţul ei speră să se întoarcă la un moment dat în oraş.

Petrut Calinescu-artificii

Sunt oameni care s-au mutat la periferie pe baza unor promisiuni. Dacă în alte capitale europene întâi se construiesc drumurile și rețelele de utilități și de abia apoi se fac și locuințele, la București este invers. La Primăria Sectorului 6 sunt înregistrate săptămânal zeci de plângeri. Drumurile Valea Largă şi Valea Ursului din Prelungirea Ghencea nu beneficiază de canalizare şi apă potabilă. Disconfortul este şi mai mare pentru locuitorii acestei zone deoarece pe timp de ploaie pot ieşi doar cu cizme de cauciuc, iar în timpul verii praful se ridică până la genunchi.

Mereu surprinzătoare, periferia este locul în care poţi găsi cele mai absurde situaţii, crede fotograful Petruţ Călinescu. „Am găsit stâne la margine de București, stâne lipite de complexuri urbane”.

În 2015, stâna lui Gheorghe Dăuţi, Președintele Federației Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, lipită de ansamblul rezidențial Confort City, număra 2.000 de oi și capre. Astăzi, ultimul cioban rămas la stână iese la păscut cu 70 de animale.

„Oamenii din zonă sunt foarte nervoşi, au făcut plângeri la Garda de Mediu, dar având în vedere că el a fost primul acolo şi apoi s-a construit complexul, nu prea au ce să-i facă”, spune Petruţ Călinescu. În cele din urmă, pentru că nu mai e rentabilă, iar ciobani sunt tot mai greu de găsit, stâna se va închide.

Periferia B, spune fotograful Petruţ Călinescu, a fost unul dintre cele mai deprimante subiecte la care a lucrat. „Să străbați periferia înseamnă să te afunzi într-un câmp de peturi, de moloz. Parcă e un teritoriu nestăpânit de nimeni. Și e o goană ca-n Vestul Sălbatic, fiecare să-și cumpere o bucățică de pământ, să-și construiască perfecțiunea lui acolo. Nu ştiu dacă oraşul ăsta va mai avea vreodată o faţă umană.”

Crede că în timp se va ajunge mai repede la Sibiu decât la Otopeni, iar soluţia de backup a fotografului Petruţ Călinescu rămâne „marea evadare din marea capitală”.

de Diana Joicaliuc

foto: Petruț Călinescu

*articol apărut în Capital Cultural nr. 14, ediția tipărită