Muzicienii Mihaela Anica (flaut), Georg Hamann (vioară, violă) și Horia Maxim (pian), alături de artistul vizual Sabine Pleyel și compozitorul multimedia Cătălin Crețu, au dat naștere proiectului interactiv IMAGINARIUM – un concert-instalație spectaculos, cu un program cameral conținând lucrări de George Enescu, Nino Rota, Bohuslav Martinu, Jacques Ibert, Maurice Duruflé și Jenő Takács.
Originalitatea proiectului IMAGINARIUM constă în extinderea virtuală, îmbogățirea prin medierea noilor tehnologii a spațiului clasic în care se plasează ansamblul instrumental în timpul recitalului. Sunt folosite tehnici vizuale moderne, procesări ale unor imagini mixate cu capturi în timp real ale muzicienilor și spectatorilor, toate transformate interactiv prin intermediul gesturilor și sunetelor datorate instrumentiștilor și proiectate pe medii neconvenționale: pânză, pereți deformați, oglinzi, perdele/draperii, în funcție de context. Astfel, ansamblul instrumental nu mai cântă „pe scenă” ci în interiorul unei instalații vizuale dinamice care plasează spectatorul într-o altă dimensiune artistică.
Proiectul va fi prezentat în România și Austria, după următorul program: 10 mai 2016 – Sibiu (Filarmonica de Stat Sibiu – sala Thalia), 12 mai 2016 – București (Cinema Elvira Popescu, în cadrul Festivalului FilmuluiEuropean), 17 mai 2016 – Viena (Haus der Musik) și 1 iulie 2016 – Oradea (Filarmonica de Stat Oradea).
Turneul este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Oradea, Centrul Posticum Oradea și Institutul Cultural Român de la Viena.
SABINE PLEYEL a studiat la Academia de Arte Plastice din Viena. A realizat numeroase creaţii artistice (scenă/costum) pentru reprezentaţii teatrale, film şi televiziune, design show, proiectare vizuală, design logo, ilustrații. A realizat lucrări de artă din piatră, ceramic şi bronz. Sabine Pleyel construiește, cu propunerea sa artistică unificatoare, punți între sunet, imagine şi culoare. Astfel, multe dintre creațiile sale au devenit, de-a lungul timpului, adevărate surse de inspirație pentru muzicieni – interpreți şi compozitori, deopotrivă. La rându-i, artista plastică a găsit, nu de puține ori, modele inspiratoare în creații sonore, menținând, așadar, mereu deschis dialogul artelor. Mai multe informaţii: http://www.sabinepleyel.at/
Muzician înzestrat cu o mobilitate artistică remarcabilă, MIHAELA ANICA desfăşoară – atât în Austria, ţara sa de adopţie, cât şi dincolo de graniţele acesteia – o bogată activitate scenică, interpretând, în numeroase recitaluri şi concerte, unele dintre cele mai valoroase lucrări din întreaga creaţie camerală şi concertantă dedicată flautului. Printre cele mai importante evenimente muzicale la care a luat parte se numără festivalurile „Allegro Vivo” (Austria), „Acanthes – Flute Atelier” (Franţa), Festivalul „George Enescu” precum şi recitalurile susţinute în seria de acţiuni culturale organizate de „KulturKontakt Austria”. De asemenea, a câştigat, de-a lungul anilor, importante distincţii şi burse de excelenţă – Werner Tripp Memorial Fund şi Tokyo Foundation, printre altele. Între anii 2008-2010 a făcut parte din prestigiosul ansamblu „Orchestre de Flutes Français” din Paris, iar în perioada 2010-2011 a colaborat cu Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti. În prezent este membră a grupului „Maxim Quartet”, o formaţie inedită al cărei succes a condus la participarea acesteia la festivaluri internaţionale precum Festspiele Europäische Wochen (Passau, Germania), Israel Festival (Ierusalim) sau Festivalul „George Enescu” (România). Mihaela Anica a beneficiat de îndrumarea unor importanţi flautişti şi pedagogi europeni, printre cei mai cunoscuţi dintre acestia numărându-se Ion Bogdan Ştefănescu (Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), Barbara Gisler-Haase (Universitatea de Muzică şi Artă Dramatică din Viena), Pierre-Yves Artaud (Ecole Normale de Musique de Paris), Karl-Heinz Schütz (Wiener Philharmoniker) sau Rafael Leone (Wiener Symphoniker). Concomitent cu activitatea sa concertistică, Mihaela Anica se dedică pedagogiei, prin implicarea sa în proiecte de educaţie muzicală: Flute Update (Editura Doblinger – Viena), Yamaha Academy of Music – Viena, Anton Stadler Musikschule – Bruck a.d. Leitha, Austria. Unele dintre cele mai importante proiecte ale sale sunt cursurile de măiestrie (susţinute la Bistriţa, Botoşani, Oradea, etc.) adresate atât elevilor sau studenţilor, cât şi profesorilor de flaut. De asemenea, începând cu anul 2011, Mihaela Anica este reprezentant, în România, al „Wiener Floetenwerkstatt” (Atelier Tomasi), cel mai important constructor şi furnizor de flaute din Austria.
GEORG HAMANN (născut în 1960) și-a făcut studiile la Universitatea de Muzică din Viena, orașul său natal, cu Klaus Maetzl (vioară) și Hatto Beyerle (violă), membri ai cvartetului Alban Berg, participând apoi la cursuri de specializare cu Max Rostal și William Primrose. Mulți ani prim-violist la Orchestra de Cameră din Viena, a activat și ca profesor de violă și asistent al lui Hatto Beyerle la Universitatea din Hanovra, ulterior ca profesor de muzică de cameră, vioară și violă la Universitatea de Muzică din Vienna, susținând de asemeni cursuri de perfecționare în Europa (Dublin, Lisbon, Ljubljana, Manchester, Utrecht, Vilnius, Warsaw, Thessaloniki ș.a.), Israel și Japonia. În calitate de profesor a fost invitat și în România, la universitățile din Brașov și Cluj. Ca membru în Ensemble Wien Tokyo și Arcus Ensemble Wien a participat la numeroase turnee în Europa, Israel, USA și Japonia. În 1998 Georg Hamann înființează împreună cu Ludwig Müller, Barna Kobori și Christophe Pantillon „aron quartett”, ansamblu rezident al Centrului Arnold Schoenberg din Viena, considerat a fi unul din cele mai bune cvartete de coarde din Austria. Ca violonist (specializat și pe vioară barocă) și violist, Georg Hamann a cântat în săli de concert celebre (Musikverein și Konzerthaus din Viena, Mozarteum Salzburg, Verdi Hall din Milano, Casals Hall din Tokyo, Carnegie Hall din New York etc.) și în cadrul unor festivaluri renumite (Vienna Festival, Styriarte Graz, Edinburgh Festival, Menuhin Festival Gstaad, Santo Domingo Festival, Woodstock Mozart Festival, Nagano Festival Japan etc.). A cântat în diverse formule camerale cu parteneri renumiți precum Bruno Canino, Philippe Entremont, Elisabeth Leonskaja, Oleg Maisenberg, Christian Tetzlaff, Ernst Kovacic, Erich Höbarth, Vladimir Mendelssohn, Boris Pergamenschikow, Christoph Richter, Sharon Kam, Alois Brandhofer, Wenzel Fuchs, Michel Lethiec, Anna Caterina Antoniacci, Ildiko Raimondi, de asemenea cu membrii cvartetului Alban Berg.
Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, HORIA MAXIM (n. 1971, Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste 500 de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. Maxim Quartet -constituit în anul 2011) în recitaluri camerale susținute pe scene din Germania, Franța, Italia, Austria, Israel, Japonia și, bineînțeles, din țara sa de origine. Horia Maxim este invitat să participe, frecvent, la festivaluri naţionale şi internaţionale, câteva dintre cele mai importante fiind „Europäische Wochen Festspiele” (Passau, Germania), Festivalul Internațional „George Enescu” (București), „Israel Festival” (Ierusalim, Israel), „Nuova Consonanza” (Roma, Italia). Realizările sale cuprind numeroase înregistrări, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie (ex. „Concerthymne” pentru pian și orchestră de Liviu Dănceanu – CD produs în anul 2012). De asemenea, a înregistrat lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex.„Youth Without Youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007). Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul liceului bucureştean „George Enescu”, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici. În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti. În această calitate este invitat, deseori, să susțină importante proiecte de educație (cursuri, competiții) românești și internaţionale.
Compozitor versatil, CĂTĂLIN CREȚU este unul dintre reprezentanţii generaţiei actuale de creatori români, preocupat cu precădere de cercetarea şi scrierea muzicii electronice. Născut în 1971, Cătălin Creţu are o dublă formație, de inginer în profilul electromecanic şi compozitor, dobandită prin urmarea cursurilor Facultăţii de Maşini şi Instalaţii Electromecanice la Universitatea Tehnică din Petrosani şi Universitatii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţiile Pedagogie muzicală şi Compoziţie, ultima absolvită sub indrumarea profesorilor Adrian Iorgulescu şi Dan Dediu. Atras de domeniul muzical, Cătălin Creţu a aprofundat studiul artei sunetelor în cadrul unui master în Compoziţie multimedia absolvit la Hochschule fur Musik und Theater Hamburg, şi mai apoi, al unui doctorat finalizat cu obtinerea titlului de doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, conducatorul ştiintific al lucrării sale fiind profesorul Octavian Nemescu. Bursier al Școlii post-doctorale MIDAS, Catalin Creţu are o creaţie destul de bogată în care se regăsesc lucrări în diferite genuri, de la muzică de cameră şi opusuri simfonice la muzică electronica, muzică asistata de calculator, lucrari multimedia, etc. Multe dintre acestea au fost achiziționate de Biroul simfonic al UCMR şi i-au adus lui Cătălin Creţu mai multe premii importante la concursuri de gen organizate de UCMR sau UNMB. Membru fondator al revistei culturale Opus, Cătălin Creţu desfasoară şi o intensă activitate didactică şi de cercetare in cadrul Universitaţii Naţionale de Muzică unde este cadru didactic asociat și coordonator al Centrului de Muzică electroacustică şi Multimedia.