Spațiul în care trăim, oamenii cu care interacționăm, poveștile lor, ne fac încă din vremea copilăriei să simțim că aparținem unei anume comunități. Există o atât de plăcută complicitate între copiii care bat împreună mingea, între adolescenții care se mândresc că fac parte din gașca unui anume cartier, între vecinii care, așezati în serile de vară pe câte o băncuță, în fața blocului, sporovăiesc despre starea vremii, a nației, sau despre serialul lor preferat.

Din păcate astăzi, astfel de imagini sunt tot mai rare, și din acest motiv, atunci când descoperi un loc  – ce parcă are forța de atracție a unui magnet, aducându-i pe oameni împreună, făcându-i să împărtășească momente de neuitat – nu poți rezista tentației de a-i pătrunde misterul, de a descoperi în ce constă energia pozitivă pe care o emană.

Un astfel de loc este Grădina BIS, situată în inima cartierului Trei Stejari, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56. Printr-o coincidență fericită, destinul acestei zone pare a fi, pentru a doua oară, legat de o grădină. Prima, este grădina lui Frideric Jikeli, bogatul industriaș sibian care în anul 1888, după cum arată istoricul Răzvan Pop, deschide o fabrică de bere cu nume inspirat de cei trei stejari din grădina sa. Curând, băutura produsă aici va deveni un brand de renume pe plan național, cartierul fiind denumit de asemenea „Trei stejari“. A doua, este de câțiva ani încoace, Grădina BIS, mai exact, curtea casei regizorului Bogdan Sărătean, fondatorul Asociației Culturale BIS. Acest spațiu privat, deschis publicului – datorită generozității și talentului unei echipe tinere și entuziaste  – se transformă în perioada caldă a anului într-un teatru de vară, unde au loc show-uri muzicale, reprezentații teatrale sau proiecții de filme. E un loc minunat, apărut din pură necesitate, după cum declară Bogdan Sărătean: „S-a născut din nevoia mea și a echipei BIS de a avea un spațiu al exprimării, al comuniunii, din nevoia comunității de a avea o alternativă pe timpul verii, un spațiu deschis, sub cerul liber, altul decât Piața Mare sau Piața Mică. Noi am început sfios, cu trei reprezentații în 2016, apoi cu zece reprezentații în 2017, iar acum, în sezonul 2018, se prefigurează 30 de reprezentații și evenimente până la început de octombrie. Asta, pentru că așa s-au dezvoltat lucrurile firesc, organic. Deci nu a fost o decizie de genul: Iată, de mâine voi face un teatru în grădină. A fost mai degrabă o viziune, o dorință enormă, un context, o echipă formidabilă și oamenii minunați, publicul nostru, miracolul acela care îi aduce la teatru. Prin faptul că au venit la grădină, prin faptul că au revenit mereu la spectacole, ne-au motivat să mergem mai departe.

Orasul meu-bis

Evenimentele se adresează diverselor categorii de vârstă. Lumea vine aici cu mic, cu mare, ca la invitația unor prieteni de a petrece o seară în aer liber, într-o ambianță relaxantă. Vecinul de alături este unul dintre cei mai fideli spectatori, echipa fiind obișnuită să-l audă strigând adesea de peste gard: „Aveți astăzi teatru?“„Eu vin încă de la amiază. Am fost la teatrul de stat, dar aici îmi place mai mult. Au niște piese bune-bune. Născut în ‘90 am văzut-o de câte ori s-a jucat în ultimii trei ani. Lumea e mulțumită. S-a învățat și vine aici de la cei mici până la părul alb.“

Ana locuiește la Paris și fiind în vacanță la Sibiu, a răspuns invitației unui prieten de a vedea Anaz și Dragonul, un spectacol adresat copiilor, ce a avut premiera în această stagiune. „M-am simțit aici ca în grădina bunicii. A fost emoționant să văd cât de creativi, de deschiși sunt copiii, cum interacționează cu artiștii. M-am strecurat printre ei și chiar am cântat alături de ei. Mi-ar plăcea să mai văd aici și alte spectacole.”

Codruței, locul îi aduce aminte de „joaca din copilărie, de natură, de prietenie.“ „Este absolut plin în grădină la toate spectacolele. Spațiul este folosit și pe vreme bună, și pe ploaie. E deosebit față de o sală tradițională de teatru“. Fetița ei de 9 ani, Sabina, iubește grădina, dar mai ales pe gardianul ei, cățelul Charley și se bucură că organizatorii au pregătit „un loc micuț cu socată, cu vin, și cu bere“, un loc unde publicul mai poate zăbovi după încheierea repezentațiilor, unde se leagă  noi prietenii sau se consolidează cele deja existente.

bis-bogdan -saratean„Avem spectatori de toate vârstele, de la doi la 90 de ani, (spune regizorul Bogdan Sărătean). Ei nu vin aici neapărat pentru confortul în percepția lui clasică, ci mai degrabă pentru a simți aerul serii, pământul. Avem o gașcă numeroasă de păsărele gălăgioase în copaci, îl avem pe celebrul cățel Charley. Elementele astea senzitive, empirice, compun percepția pe care spectatorii o au asupra grădinii. Evident, avem și spectacole foarte bune (râde). Vecinii noștri sunt prietenii și partenerii noștri. Suntem foarte norocoși să avem astfel de vecini. Ei înțeleg ceea ce facem noi, ne apreciază și ne urmăresc. De multe ori vin cu scaune și păturici personale, ne donează fotolii, ne încurajează. Fac parte cumva din galaxia asta a grădinii BIS. La spectacolele pentru copii, bunicuțele din vecini își țin pruncii peste gard, să poată vedea poveștile care se petrec pe scenă. E înduioșător asta. Nu în ultimul rând, membrii trupei percep spațiul acesta ca pe casa lor. De multe ori ei dorm aici, mănâncă aici; uneori îi pocnește inspirația și uită de ei ore întregi cu chitara în mână sau cu textele în față. Pe mine mă bucură cel mai mult clipele când grădina îi scormonește în așa fel, încât ei devin creativi când îi inspiră. Cert e că Grădina BIS e un fenomen în sine, iar uneori regret că nu e nimeni care să îl documenteze. Dar poate că aici e împlinirea, esența teatrului, clipa. Hic et nunc. Aici și acum. Pentru noi, Grădina BIS a fost în vara asta acel Aici și Acum, întâlnirea. Dacă vor rămâne ceva urme din aventura asta a noastră, rămâne de văzut. Cert e că teatrul e arta clipei. Și că deja simțim cum vine toamna peste grădină, peste noi. Înțelegi?”

credit foto: BIS, Cristian Bîscă

*articol apărut în Capital Cultural nr.14, ediția tipărită