„M-am născut în Sibiel. Fiindcă tata era pădurar, am învățat să duc coarnele plugului cu mama. De la 8 ani duceam caii la plug, la 10 ani puteam chiar să ma implic, să lucrez. Am iubit de mic natura, animalele și oamenii.” Cel mai mult iubește studenții, de la care mereu are de învățat. Când îți spune ceva, glasu-i răsună în toată clădirea, simți de departe că e om hotărât, iar când îl vezi de-aproape și apuci să discuți cu el, zici la ieșire în gândul tău „om bun am găsit”.

Gligor Ciortea conduce din 2008 Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă din cadrul ULBS. Crede că nu are rost să devii profesor dacă nu iubești studenții și îi mulțumește lui Dumnezeu că lucrează cu tinerii. Și-a urmat pasiunea de mic copil, îndrumat de părinți. Toate vacanțele de vară și le petrecea muncind la câmp. Agricultura a devenit mai apoi o profesie, iar de acolo viața i le-a împletit firesc, vocația cu funcția, cu familia, cu omenia. Spune că nu are rost să fii inginer agronom dacă nu știi să îmbrățișezi pământul. Multe a învățat de la tatăl său, om al pădurilor care i-a deslușit deopotrivă tainele codrului și pe cele ale omului.

Ce țineți minte de la tatăl dumneavoastră?

Gligor Ciortea: Tata a fost un autodidact. Avea numai 7 clase, dar tot timpul, mediul în care se mișca îl favoriza. Avea o cultură generală destul de vastă. M-a sfătuit în multe, mai ales în relațiile cu oamenii. Îmi spunea că e un dar de la Dumnezeu să îți placă omul. Iar eu am ajuns la vorba lui. Îmi aduc aminte că, atunci când am ajuns director general la Direcția pentru Agricultură, tatăl meu, om simplu cum era, m-a chemat jos, la poartă și a spus: „Bă, ți-a ajutat Dumnezeu să ajungi să conduci foarte mulți ingineri. De acum, tu trebuie să știi că dificultatea e la tine. Tu trebuie să-l pui pe fiecare la locul lui, pentru că unu-i de tractor, altu-i de laborator. Trebuie să ai grijă de oamenii tăi.”

 De cât timp profesați la Universitate?

G.C.: Din 1997. Îmi aduc și acum aminte că îi spuneam profesorului Ion Păun Otiman (secretarul general al Academiei Române, un mare agronom) că nu vreau să fac pedagogia în facultate, fiindcă în viața mea nu voi preda. El m-a obligat să fac modulul pedagogic, în detrimentul calculatoarelor. A simțit de atunci că eu pot preda. Și mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că lucrez cu tinerii. Așa rămân și eu tânăr. Vreau să transmit experiența mea, tot ce știu eu, studentului și, în același timp, am foarte multe de învățat de la el.

c2

Care este modelul profesorului, în viziunea dumneavoastră?

G.C.: Dumnezeu îți dă ceea ce îți dorești. Mă întorc în timp și văd că am primit exact ceea ce mi-am dorit. La Sibiel, am avut și eu o învățătoare care, într-adevăr, ne iubea, și nu avea cum să ne atragă daca nu ne iubea. Același lucru am ajuns să îl fac și eu acum. Mă ocup de cei care și-au terminat liceul și încearcă să își formeze un viitor. Nu are rost să fii profesor dacă nu iubești studenții. Nu are rost să fii inginer agronom dacă nu știi să îmbrățișezi pământul. Nu sunt de acord cu nimeni care susține că actuala generație nu e bună de nimic. Trebuie șă știi să te apropii de tineri. Ce văd la televizor îi agită. Iar atunci când tu, ca profesor, ajungi în sala de curs, ce ai de făcut este să îi atragi în lumea ta, în cea a studiului, însă mai întâi poposești în lumea lor, redevii student. Am avut și avem studenți din zona Roșia Montană – Câmpeni. Știm bine ce se întâmplă acolo. O zonă care era și este bogată din mai multe puncte de vedere. Studenții de la ID, care mai și lucrau, au ajuns în situația în care nu au putut să își plătească taxa de studiu, deși ULBS are una dintre cele mai mici taxe, astfel încât omul să își poată permite să studieze. Din cauza faptului că nu plăteau, erau propuși spre exmatriculare. Într-o zi, unul dintre ei s-a ridicat și a zis: „Vă rugăm frumos mai îngăduiți-ne, plătim eșalonat. Și 50 de lei dacă prind, eu mă duc și îi pun la poștă pentru taxă.” M-a uimit dorința lui de a studia, lupta lui de a-și întreține familia și de a-și plăti și taxele deopotrivă. Încă o bucurie mare am, când văd că tocmai acești studenți, cu mai puțini bani, ajung să își valorifice studiile, diploma și să onoreze această Universitate.

Cum ii convingeți pe fermierii care au deja afacerea lor sa vină să urmeze și o facultate?

G.C.: Așa cum vine acea iubire de mamă pentru copilul ei. Pentru mine este la fel de simplu sa merg să recrutez studenți pentru această formă de învățământ și nu numai. Avem absolvenți excepționali. De multe ori, atunci când un student vine și își prezintă lucrarea de licență cu studiu de caz pe propria fermă, unii colegi de-ai mei îl rețin mai mult și îl roagă să povestească în plus, tocmai pentru că au ce învăța de la el. Avem cazuri în care studenții vin cu noutăți din producție, caută multe informații online, sunt la zi cu tot ce e nou în domeniul lor. A doua zi vin la curs și ne pun diferite întrebari. Ce să-ți dorești mai mult, când vezi că tânărul își dă interesul. Vrea ca afacerea lui, investiția lui în agricultură să se dezvolte sănătos. Asta îi învățăm aici.

Deci, educația înseamnă și calitate.

G.C.: Cu siguranță. Domnisoară, dumneavoastră credeți că un profesor, dacă nu are calitate, poate sa iubească studentul? Eu zic că nu sunt asemenea profesori și aș vrea să cred acest lucru. Cea mai bună promovare o face profesorul la catedră, în funcție de ceea ce știe și în funcție de pedagogia pe care o cunoaște. Nervii ți-i lași la ușă, problemele de acasă le lași la intrarea în sala de curs. Această modalitate nu e utilă doar studentului, ci și mie, în calitate de cadru didactic și om. După o întâlnire cu studenții mă încarc cu energie pozitivă, iar problemele mele nu mai sunt atât de multe.

Ce înseamnă schimbarea în educație?

G.C.: Nu există evoluție fără schimbare. În fiecare zi apare ceva nou, inclusiv metode noi de a executa lucrările agricole. De exemplu, toată tehnologia de cultivare și de înființare a plantațiilor viticole s-a schimbat. Eu nu pot fi rigid, să merg cu acea tehnologie pe care am învățat-o eu, când studentul a studiat și a găsit, de cele mai multe ori online, noi tehnologii mai eficiente din toate punctele de vedere. La Mediaș, avem un absolvent în inginerie economică, ce se ocupă de viticultură și de vinificație. Cred că nici el nu a realizat că o să-i placă atât de mult agronomia. Vorbește cu profesorii de la catedra de viticultură din București și le povestește noutățile în domeniu, noile tehnologii și ce a reușit el să aducă din altă țară. Asta înseamnă schimbare, să fii deschis la nou.

Țara noastră cum o vedeți?

G.C.: Dumnezeu a pus în țara asta tot ce ne trebuie. România are aproape 10 milioane de hectare de teren arabil, dintre care 3 milioane cernoziom. Noi, agronomii, spunem că cernoziomul face omul. Pe cernoziom, dacă uiți să semeni, nu crește nimic. Dacă ai ochi să vezi și dacă vrei, găsești agricultură care se poate face la cel mai înalt nivel, cu producții de nivel internațional. Noi avem pământ bun, trebuie să vrem să-l muncim. Economia de piață e dificilă. Generația mea este, zic eu, cea care mai pune câte o frână în a se adapta la economia de piață, fiincă a fost formată într-un anumit mod. Tinerii trebuie să ajungă să conducă cu adevărat țara, noi doar să îi consiliem.

Ce șansă au tinerii?

G.C.: Foarte mare. Să îi mulțumească lui Dumnezeu că s-au născut pe acest pământ. Dacă vrei să investești pentru o perioadă de 10-15 ani, investește în industrie, dacă vrei pentru 25, poate 50 de ani, investește în agricultură, iar dacă vrei să investești în viitorul unei țări, investește în educație. Tinerii de astăzi au pretenția la salarii mari și foarte bine. Oferiți-i unui tânăr un loc de muncă și cereți-i să muncească pentru salariul pe care îl cere.

 Ce sfat dați tinerilor profesori?

G.C.: Mi-e destul de greu să dau un sfat profesorilor. Aș putea spune ce sfat dau tinerilor: să aibă curaj de viață, iar pe tinerii profesori îi rog să mai rabde și să sperăm că, în curând, va veni acel Guvern care îi va încuraja să rămână la catedră.

Privind în spate, la cariera dumneavoastră de profesor, ce puteți spune?

G.C.: Îi mulțumesc lui Dumnezeu și prefer să privesc înainte. Pot spune că am câteva sate de prieteni și absolvenți de-ai noștri în toată țara, de care sunt mândru. Văd cum fiecare încearcă să pună în aplicare ce a învățat în facultate și, de cele mai multe ori, încercarea e un succes.

credit foto: Rareș Helici