La 30 de minute distanță de Sibiu, destul de departe încât să uiți de Big City Life, dar suficient de aproape încât să ajungi repede în oraș dacă e nevoie, apărați de umbra zidurilor fortificate ale Bisericii Evanghelice, s-au întâlnit în acest sfârșit de săptămână sibieni și prieteni străini, sași, maghiari sau români la Festivalul Holzstock 2017. Știați că denumirea în limba germană a Hosmanului este Holzmengen și că Holzstock ar putea fi denumirea adaptată local a Woodstock-ului

Deja de vineri după amiază Hosmanul nu mai avea loc de parcare în apropierea bisericii. Toată lumea se grăbea să își găsească un loc de campare și să prindă concertul celor de la Suburbia 11, care aniversa totodată și ziua de naștere a lui Marius, vocalistul formației dar și un an de când aceștia au cântat pentru prima dată pe scena unui festival, chiar la Holzstock.  Ceea ce reprezenta în trecut formația sibiană Shogorii, s-a transformat în anul 2015 într-o formație promițătoare de muzică alternativă, rap, ska, reggae cu accente balcanice de trompetă și cu energia necesară pentru a se face îndrăgiți la orice concert pe care îl susțin.

Foto: Dragoș Dumitru

Zis și făcut, Suburbia 11 a reușit să instaureze atmosfera de petrecere și de data aceasta. La ora nouă fix oamenii din interiorul cetății din Hosman cântau și dansau pe ritmuri muzicale locale. Apoi a urmat formația germană de funk, soul, jazz, disco beats și hip hop, Artischoque, care se autodescrie asftel: Dacă nu vrei să dansezi, nu o face, însă, nu ai nicio putere asupra mea. Astfel s-a făcut că la Hosman toată lumea a cântat și dansat până târziu în noapte. Vineri au mai concertat formația germană Trumpet Ensemble, formația română Wild Child și formația din Cluj, Palma Hills.
Pentru cei care au preferat varianta mai liniștită a serii, Este Film a reprezentat alternativa, cu proiecții de scurtmetraje într-o șură restaurată modern, în vecinătatea unui foc mare și călduros de tabără. Următoarea zi avea să se anunțe plină de activități.

Foto: Dragoș Dumitru

Sâmbătă, începând cu ora 10.30, participanții au avut de  ales. De la  workshop-uri de pictură pentru copii sau adulți, la atelier de olărit, împletit păr, fotografie sau teatru. Puteai chiar să îți cumperi mici suveniruri sau să îți găsești o ținută pentru concertul ce urma să aibă loc seara, fie la târgul vintage, The Blacksheep Market , fie la standul celor de la Bohemian Flow sau Gossip Tree. Iar dacă voiai pur și simplu să te relaxezi, te puteai retrage la umbră și citi ultimul număr al revistei Capital Cultural.

Foto: Monika Tompos

Pe cât fusese de frig în seara de dinainte, pe atât de cald a fost sâmbătă, de-a lungul întregii zile. O oportunitate numai bună pentru a încerca toboganul de apă marca Holzstock. O altă oportunitate la fel de bună pentru a te ascunde de razele soarelui a reprezentat-o proiecția filmului românesc Marița, ce a avut loc în interiorul unei case anexă bisericii, primitoare și răcoroase.
Marița reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, și îl are în centrul acțiunii pe Costi (Alexandru Potocean) căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său, după cum se arată în prezentarea peliculei. „Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui, încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el”, a declarat regizorul Cristi Iftimie la lansarea filmului. Rolul tatălui este jucat de Adrian Titieni iar în rolurile celorlalți fii îi regăsim pe actorii Andrei Huțuleac și Bogdan Dumitrache.

Foto: Dragoș Dumitru

Seria concertelor de sâmbătă a fost deschisă de Koszika & the Hotshots, din Târgu-Mureș. Chiar dacă încă părea să fie devreme pentru petrecere, cei de la Koszika & the Hotshots au reușit să creeze atmosfera pentru o seară perfectă de festival. Au urmat apoi cei de la Moonfellas, OneNightStand, Schmafu și The Kryptonite Sparks. Iar austriecii de la Schmafu au reușit să încingă atmosfera serii pe ritmuri de hip hop, funk și jazz.
A două seară a festivalului Holzstock s-a încheiat în zorii zilei pe ritmurile propuse de DJ-ul sibian Tutzi.

Foto: Monika Tompos

 Holzstock se află anul acesta la cea de-a 4-a ediție și este organizat de  CEPIT Hosman (Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului Hosman) în colaborare cu Forumul Tineretului German din Sibiu și Phonon Sound Solutions. Ceea ce face din Holzstock un festival care se diferențiază detașat de multe altele,  este cu siguranță muzica de calitate. N-aș trece cu vederea nici tronul improvizat din baloți de paie după modelul Game of Thrones, dar, desigur, adaptat local – Game of Holzstock.