Acele aproape două ore cu Fred Nuss nu încap într-un simplu interviu. Fotograful stabilește unde vei călători cu imaginația, în care bucată de timp, pe care străduțe ale Sibiului de altădată și care sunt chipurile oamenilor pe care îi vei întâlni. Minutele se întind pe o sfoară fără capăt, înnodată din timp în timp cu o altă întrebare de-a mea și un licăr de zâmbet pe fața sa: ”Vă țin aici până dimineață”. Și tot nu ar fi destul, mă gândesc eu.


Pe Fred Nuss, în oricare dintre ipostaze îl întâlnești, remarci un om discret, cu un respect aparte pentru autentic și echilibru. Sibianul înalt, cu aparat foto la gât, este recunoscut de departe și salutat respectuos pe stradă. Fotoreporterul, care lucrează la ziarul Tribuna de peste 50 de ani, are tot timpul un loc în față la marile evenimente culturale, mai ales dacă este vorba de jazz. Să apari în fotografiile sale este o onoare. Fotograful-artist a obținut timp de mulți ani la rând titlul de artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică. Fred Nuss a devenit în timp un ”cronicar al locului” în care trăiește, iar realitatea decupată prin fotografiile sale este tot timpul mult mai frumoasă.

Spuneți despre dumneavoastră că sunteți întâi de toate un portretist. Cum ați ajuns la această vocație?

Fred Nuss: Portretistica, calitatea portretisticii, se ridică la cote mari când ai posibilitatea să faci instantanee. Iar mie aceasta mi-a fost ”băgată în geantă”, mi-a fost dată în plus ca fotoreporter. Înalta mea școală, privind portretele a fost jazzul. Eu sunt un mare-mare amator de jazz. Festivalurile de jazz au fost o mană cerească pentru mine. Și fiindcă ascult jazz de când eram mic, ascultam Vocea Americii, știam din timp anumite momente importante din ceea ce se interpreta pe scenă, momente de mare efort și tensiune. Artistul închidea ochii, fiind în faza de improvizație, era atât de desfigurat, curgea apa șiroaie de pe el și la lumina aia sumbră de pe scenă era o chestie curajoasă să faci instantanee. Artistul se ridica, se mișca, iar filmele erau puțin sensibile pe vremea aceea, trebuia să știi tot felul de trucuri (cum a fost să vorbesc cu electricianului să aprindă lumina, la un semn al meu). Acolo într-adevăr era studiul portretistic. Reproduceri poate face oricine. Însă dacă vreau să fac, de exemplu, un portret care să vă caracterizeze, trebuie să țin cont de mult mai multe: de trăsăturile feței, de proporții, de lumină, contraste… Sunt reguli elementare, nescrise, pe care le dobândești cu timpul. Pentru potretistică este un manual foarte gros, însă nu e suficient să-l citești.

Un portretist fără puțină psihologie face numai reproduceri.

Fotograful mai trebuie să fie și artist?

Fred Nuss: Da, are nevoie de niște artificii. Însă este necesar să faci observații pe persoană, ca portretul să emane stări, atmosfera de moment. Fotograf ești doar pe jumătate, restul ești psiholog. Un portretist fără puțină psihologie face numai reproduceri.

Ce vă atrăgea la oamenii pe care îi fotografiați?

Fred Nuss: Am încercat pe cât posibil să evit frumusețea. Pe cât am putut, am omis oameni prea frumoși și prea perfecți.

De ce?

Fred Nuss: A fost mai tare tentația să faci ceva dintr-un material mai puțin promițător. Dacă omul este frumos, ceea ce poți reuși este o poză frumoasă a unui om frumos. Altceva e să faci să zicem dintr-un copil cu urechile lungi, o țigancă cu un singur dinte, o imagine frumoasă. Eram odată la țară și am fotografiat doi băieți care se jucau pe un lan. Absolut nefotogenici la prima vedere. Unul avea pistrui și celălalt niște urechi ca niște linguri. Însă copiii râdeau așa… într-o veselie. Am prelucrat în laborator fotografia să îi scot băiatului pistruii în evidență, iar celuilalt – urechile, ca să se detașeze de restul peisajului. Evident, am luat un premiu cu acea fotografie.

Așa cum obișnuiesc să spun, nu există fotogenie. Există fotografi buni și restul. Deci, un portretist bun, trebuie cu măcar câteva minute înainte, să se uite și să studieze modelul respectiv. Nu sunt adeptul ”măscărelilor”, trebuie să păstrezi ceea ce este omul.

Fred-Nuss-CM

Vă lăsau oamenii să le faceți poze?

Fred Nuss: Depinde. Acesta e un capitol destul de anevoios. Fiind cunoscut, lumea avea încredere în mine. Trebuie să știi să te porți. Aveam curajul să mă duc și să întreb dacă pot să le fac poze. Lumea știe că nu fac ghișefturi din poze, dar mă asiguram. N-am făcut niciodată afaceri cu poze! Niciodată. Dacă i-a plăcut cuiva o poză apărută în ziar, i-o făceam cadou.

Fotografii care nu sunt încă cunoscuți cum pot câștiga încredere?

Fred Nuss: Nu le trebuie altceva decât bun simț. Sunt niște lucruri care nu țin de fotografie. Dacă toată fotografia artistică este de un metru, 10 centimentri sunt aparate, trepieduri, obiective, timpi de expunere, diafragme etc., 90 centrimentri – cultură generală. Și cultura nu înseamnă să știi poeziile lui Eminescu. Este din fiecare câte puțin, acel strict necesar. Dau mereu același exemplu, dacă toamnă târzie s-a așternut un covor de frunze aurii și ești în parc și vezi doi bătrâni care stau pe bancă și se hodină. Iar tu vii din spate și faci o poză într-adevăr de toamnă. Nu poți să o faci cum trebuie, dacă nu l-ai citit pe Topârceanu. E poetul meu îndrăgit.

Devii fotograf treptat, expunând ceea ce este în tine.

Prin urmare, viața bogată a fotografului, în experiențe și trăiri, dau și cele mai reușite fotografii?

Fred Nuss: Absolut. Eu spun așa, că sunt diferite cărări pe care o poți lua ca fotograf. Există fotografia peisaj, fotografia portret, fotografia reclamă, ș.a.m.d.  Eu le zic cărări. Sunt oameni care apucă câte o cărare, cum a fost Pepi Fischer, care a făcut numai poze cu peisaje, cu munți. Fratele lui, Emil Fisher, a făcut numai portrete. Și e bine, căci așa se specializează. Pe mine nu mă interesează doar fotografia astrală, cu luna cât o minge… și nici fotografia subacvatică, am fobie de atâta apă. În rest, am fotografiat de toate: multă macrofotografie, un domeniu în care nu termini niciodată să te specializezi. Acea libelulă, la doar 8 milimetri! Am fotografiat în domeniul medical. Zeci de operații! Am văzut corpul omenesc desfăcut… Și-am învățat o sumedenie de lucruri. Dacă ești stăpân pe aparat și știi să combini acele butoane, reușești. Însă mai trebuie să ai acel sentiment al imaginii. Devii fotograf treptat, expunând ceea ce este în tine.

Când concepeți fotografia? Când apăsați declanșatorul sau cu mult timp înainte?

Fred Nuss: Depinde ce vrei să faci. Dacă este un eveniment, de obicei, există o primă poză, eu îi zic poză-mamă și atunci știi din timp, când este momentul să o faci. Trebuie să fii pregătit și să-ți umble mintea ca să nu pierzi nici o secundă. Restul fotografiilor sunt pentru atmosferă. Povestești prin imagini, fără să le descrii. O poză bună nu are nevoie de explicații. Emană exact ceea ce este ilustrat. Poți să faci și poezie, evident. Uneori, trei rânduri scrise ridică cu adevărat poza, dar nu trebuie să explici. Eu așa zic: trebuie să înveți să vezi. Există o parte tehnică, cu reguli și cea nevăzută, partea nevăzută a lunii. Trebuie să descoperi omul, că este coleric, că este liniștit… Sunt rari fotografii, marii fotografi, pătrunși de acel feeling special, un sentiment al imaginii. Îți face pielea de găină când îi vezi fotografiile, te cutremuri când te uiți. Asta înseamnă fotografie. Dacă ai acel interior, exact ca în jazz, care nu e distracție, e cea mai serioasă muzică.

Pregătesc o expoziție mare, în culori și alb-negru, cu peste o sută de instantanee.

Nu v-au tentat niciodată culorile?

Fred Nuss: Da, m-au tentat. O să vedeți în expozițiile care urmează. Pregătesc o expoziție mare, în culori și alb-negru, cu peste o sută de portrete. Va fi ceva interesant, o surpriză pentru mulți, căci aproape toate sunt instantanee.  Pentru o altă expoziție, vor fi doar imagini color din Sibiul de astăzi. La culori trebuie să gândești cu totul și cu totul altfel. Aparatul face aproape totul. Aparatul nu știe carte, să fie clar. E condus de tine. Vorbind din punct de vedere cromatic, sarcina ta e să știi teoria culorilor, culori fundamentale, interacținea culorilor…

Care se apropie de pictură.

Fred Nuss: Exact. Pentru ochi e una, pentru fotografie e altceva. Această relație între culorile pe care le vedem și în fotografie, se schimbă. Unele devin mai aplatizate, altele mai accentuate. Și atunci, tu ca fotograf trebuie să intervii. În alb-negru este cu mult mai greu să stăpânești nuanțele. Există alb și negru și între ele 256 de nuanțe. Eu pot să le schimb, pot să fac cerul mai întunecat, pot să mă joc,…. Însă în fotografia color nu poți face aceasta. Dacă intervii, tot aranjamentul cromatic din restul imaginii este deranjat. E un bun simț al culorilor, al vizualului. ”Culoarea aia nu merge!” Trebuie să ai acea chestie în tine, dom’le!

Și ”acea chestie” nu este intuiție, nu?

Fred Nuss: Nu. Sunt anumite modalități de a face retușări în Photoshop, dar eu nu sunt adeptul. Există filtre, există tot felul de modalități: poți face cerul roșu, apa verde… Însă aceasta nu mai este fotografie. Sunt în juriul saloanelor internaționale de artă fotografică și avem mereu discuții interminabile pe această temă. Recunosc, unii sunt maeștri în Photoshop, dar acelea nu mai sunt fotografii. Spune-le ”fotografică”. Foto-linioară-grafică. Dar nu mai este fotografie. Fotografia trebuie să rămână fotografie.

Ați regretat că nu ați prins un anume chip?

Fred Nuss: Da, am regretat. Când a venit Louis Armstrong la București a fost un eveniment capital. Am intrat pe blat, sala era arhiplină.

Aveați și atunci aparatul?

Fred Nuss: Îl aveam, dar nu am putut să mă apropii. A venit Golden Gate Quartet, care este feblețea mea, dar cum să pătrunzi tu măcar în apropierea scenei?! A venit Art Farmer, la fel… sunt și câțiva medici. Făcând imagini de țesuturi, cu operații, am uitat să le fac lor o poză ca să o am și eu. Am regretat…

Fred Nuss1

Încă mai urmăriți cu interes anumiți oameni, pe care să îi fotografiați ulterior?

Fred Nuss: Da, da. Mai am de făcut câteva poze care să dea un echilibru expoziției pe care o pregătesc. Sunt cu gândul la anumiți inși. Pe unul vi-l pot spune – este consulul Austriei, Andreas Huber, care și-a cumpărat o pălărie neagră, și-a lăsat și o mustață foarte interesantă. Dar mai sunt câțiva vizați. Trebuie să am grijă și să nu supăr pe nimeni. Desigur, nu pot fotografia toți oamenii interesanți din Sibiu. Sunt și surprize, oameni necunoscuți fotografiați la o înmormântare sau la o petrecere.

Cum vedeți rolul fotografia astăzi, când totul este imagine? 

Fred Nuss: Astăzi în afară de faptul că aparatul mai are un obiectiv, nimic nu mai seamănă cu fotografia de altădată. Odată cu digitalizarea totul s-a schimbat în fotografie. În locul filmului a fost instalat un senzor, nu mai există șuruburi în aparat, există numai electronică, computer, circuite integrate ș.a.m.d. Miniaturizarea aceasta a tehnicii de astăzi este fantastică! Eu sunt printre altele electrician de meserie, am făcut electronică, am făcut strungărie, am făcut mai ales, mecanică fină, înainte de a mă apuca serios de fotografie. Puteam desface și repera aparatele, acum nu se mai poate face aceasta… Am lucrat 40 de ani în laborator, cu mâinile astea în soluții… tânjesc după acele zile. Deși, trebuia să stai pe întuneric 3-4 ore pe zi.  De acolo am și niște probleme cu ochii, am fotofobie, fiecare fotograf cred că are asta. Odată cu digitalizarea ai primit un dispozitiv: telefon, tabletă, aparate cât costul a trei pachete de țigări sau mai scumpe… este o inundație! E dorința aceasta de a avea imagini să le arăți. E o caracteristică a omului simplist, care acum se vede în stare să dea tot, tânjește după o emancipare, dar fiindcă n-are nici cultură, n-are nici frumusețe, n-are nici bani… ceva trebuie să facă. Și atunci, face poze pe unde apucă ca să se laude. E un fenomen care a denaturat toată fotografia serioasă de spre care vorbeam.

Un fotograf profesionist ce ar putea să facă în acest context?

Fred Nuss: Cred că poate să facă un singur lucru. Să se înalțe într-atât în arta fotografică, încât să-i lase pe ceilalți jos. Și cei de jos să-și dea seama că niciodată nu se vor ridica, orice ar face. Pentru că, în primul rând, trebuie să aibă cultură.

credit photo: Cornel Moșneag