Asociația culturală Euro Est Alternativ, una dintre cele mai importante asociații profesionale de cultură gastronomică din țară și Organizația Profesională Euro-Toques care reprezintă comunitatea europeană a bucătarilor, au anunțat înființarea primului institut de gastronomie din țară. Sediu central va  fi la Sibiu.

„Ne propunem să fie un  institut în adevăratul sens al cuvântului, cu evenimente importante care să promoveze gastronomia tradițională românească prin diferite evenimente. De exemplu, Congresul mondial al tradițiilor culinare, pe care urmează să-l organizăm a doua oară, primul a fost la București, îl vom face aici, la Sibiu, în anul 2019. Cred că și poziționarea geografică a orașului ne ajută foarte mult, pentru că, fiind în centrul țării, accesul este ușor pentru toți maeștrii în arta culinară. Pe lângă evenimente culinare, vom avea și cursuri pentru tinerii bucătari și iubitorii de gastronomie, dar și un centru de supraspecializare pentru cei care au ajuns să câștige toate titlurile în România, cel mai înalt este cel de maestru în arta culinară. Activitățile institutului nu se vor desfășura numai la Sibiu, ci în întreaga țară”, a declarat Iulia Drăguț, președinta Asociației Culturale Euro Est Alternativ.

institutul-gastronomic

Propunerea de a lansa Institutul Național de Gastronomie de la Sibiu a venit din partea lui Marius Rafa, proprietarul unui restaurant din Sibiu, care s-a decis să pună la dispoziție un spațiu pentru organizarea cursurilor de gastronomie: „Am avut mult de muncă ca să îi conving pe Radu Zărnescu și Iulia Drăguț, să vină să facem aici deschiderea unui asemenea institut care ne va ajuta pe noi, în primul rând, bucătarii orașului, dar mai ales, pe tinerii care își doresc să practice această meserie. Există posibilitatea să facem și niște proiecte pentru Sibiu – regiune gastronomică 2019”, spune Marius Rafa.

gastronomie

„Vom avea o perioadă de două luni să ne pregătim cursurile și instructorii. Se vor face cursuri și pentru elevi, și pentru pasionați de gastronomie, dar și pentru maeștri bucătari. Toată lumea este binevenită. Datoria și menirea noastră asta va fi: să le explicăm, să le arătăm să îi învățăm, să transmitem mai departe meseria. Ne-am propus ca la începutul lunii martie 2018 să ne revedem aici și să sărbătorim deschiderea Institutului Național de Gastronomie”, spune Radu Zărnescu, președintele Organizației Profesională Euro-Toques.

Până acum, Institutul Național de Gastronomie este alcătuit din aproape 300 de bucătari și maeștri bucătari cu multe premii internationale, membri ai celor două asociații organizatoare, iar accesul este deschis și pentru alți bucătari.