Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând povești cu tâlc, spectacolele create de instituții teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din țară.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă „Controversa de la Valladolid”, în regia lui Radu Jude. Spectacolul punctează felul în care cuceritorii îi tratează pe cei cuceriți. Diferenţa – de etnie, de culoare, de religie, de gen etc. – ca justificare a abuzului, a torturii și a exploatării este o temă recurentă care afectează nu doar indivizi, ci însăşi civilizaţia.

Bobi Pricop a realizat un experiment inedit la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, montând „Un stejar”, cu Mircea Postelnicu și un actor invitat, care nu cunoaște textul și nu a văzut spectacolul în prealabil, fiind nevoit să improvizeze pe toată durata reprezentației. Proiectul propus de regizor chestionează natura realității vizibile în arta spectacolului.

„Iarna”, Foto: Adi Bulboacă

Datorită numărului mare de solicitări, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a programat o nouă reprezentație a spectacolului „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, în data de 10 iunie, de la ora 21:30, la Fabrica de Cultură. Reprezentațiile spectacolului din cadrul FITS 2017 sunt ultimele care se joacă la Sibiu. Urmează deplasarea la Esch, unde decorul va rămâne pentru reprezentații viitoare. Darul primit de Sibiu în 2007 se întoarce pentru pregătirea Esch Capitală Culturală Europeană 2022.

Tot în 10 iunie, de la ora 14:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG” (sala etaj), a fost programată încă o reprezentație „MAL/PRAXIS”. Cea mai nouă producție a lui Bogdan Georgescu la TNRS este ultima parte a trilogiei #CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?, după „Antisocial” și „#minor”, ale căror reprezentații vor avea loc în aceeași zi.

Teatrul Nottara București prezintă „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu. Spectacolul se concentrează pe dialogul interior al ființei cu destinul său și cu moartea. Într-un decor abstract și ascetic, evoluează, în universuri paralele, corpuri reale și fastasmice, care ne vorbesc despre nevoia de celălalt.

„Deșteptarea primăverii”, în regia lui Vlad Cristache, punctează conflictul dintre generații și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Spectacolul prezentat de Teatrul Mic aduce pe scenă și muzica live, intepretată de trupa românească de rock alternativ, „FiRMA”.

„N-ai tu treabă!”, Foto: Alexandru Iureș

„N-ai tu treabă!” este o adaptare scrisă de Cătălin Ștefănescu, după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul ACT, în regia lui Alexandru Dabija. „Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pe cărările și ocolișurile sale, se ivesc întrebări valabile de cînd lumea. De ce nu se potrivește o socoteală simplă, făcută acasă, cu cea din tîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisit avere poate fi considerat un lucru justificat? De ce trage norocul doar la unii? De ce se spune că banul e ochiul dracului? Pentru toate problemele astea, și pentru multe altele, la noi există un răspuns suveran: N-ai tu treabă!” (Cătălin Ştefănescu)

Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: 29 mai – 2 iunie, de la ora 9:00 – 20:00; sâmbătă și duminică, 3 și 4 iunie, de la ora 10:00 – 15:00, iar din 5 până în 18 iunie, agenția funcționează în intervalul 9:00 – 20:00. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.