„Omul îl privea, şuierând slab blesteme scurte, neterminate, prin tusea care scotea la suprafaţă o spumă sângerie. Milo scoase un măr din raniţă şi se aşeză alături, aşteptând. Mai trecu un tren, de persoane. Le privi printre crengi chipurile răsfrânte în paloarea geamului, nemişcate, albe şi fără expresie, manechine plimbate în vitrine mişcătoare. Nici nu mai trebuia, se gândi, să revină printre oameni. Îi putea vedea de la distanţă, în cuştile lor identice înşirate una după alta, aidoma zilelor în care-şi consumau vieţile. Apoi s-ar duce mai încolo şi s-ar uita la alţii, mergând laolaltă şi totuşi străini, într-o direcţie comună, agăţaţi de un scop vag numai pentru a da sens deplasării lor. Ar trebui să înconjoare Pământul, ţinându-se la distanţă de drumuri şi de aşezări, o sfoară dând ocol ghemului care este tot ea, niciodată prin acelaşi loc, niciodată venind din aceeaşi direcţie ori oprindu-se, căci din momentul în care stau undeva mai mult de câteva zile oamenii încep să se topească într-o pastă comună. Mai întâi se salută, apoi încep să mănânce împreună, se apropie traşi de nişte sfori invizibile şi atunci devin cu-adevărat proşti, se conving singuri că-şi datorează ceva unii altora, bani, dragoste, recunoştinţă, respect, ascultare, grijă, protecţie sau fidelitate.”

Fragment din cartea  „Exitus”

 Autor: Adrian Georgescu

Editura: Polirom

Milo, un copil care îşi pierde tatăl la naştere şi mama înainte de a începe să vorbească, pare predestinat să trăiască înconjurat de moarte. Rămîne curînd şi fără mătuşa care l-a luat în grijă, într-o cocioabă de lîngă un crematoriu pentru săraci şi o groapă de gunoi, ceea ce-i atrage şi porecla funestă Exitus. Singur într-o lume distrusă de ororile războiului, reuşeşte totuşi să rămînă în viaţă, printre oamenii neînsufleţiţi de la morgă şi avînd drept profesori cărţile şi almanahurile găsite printre resturi. În pragul adolescenţei, hotărăşte să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceştia sînt de o cruzime fără margini şi îl expun mereu unor situaţii extreme. Marii conflagraţii i-a luat locul lupta pentru supravieţuire şi între bande, pericolul pîndeşte la tot pasul, dar pe parcursul călătoriei lui spre maturitate răsare şi speranţa că lumea se poate schimba. Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus ne arată faţa urîtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recîştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern.

Adrian Georgescu s-a născut pe 24 iulie 1970, la Bucureşti. În 1995 a început să scrie pentru cotidienele Evenimentul zilei, Sportul românesc, ProSport şi Gazeta Sporturilor. În 2000 a fost redactor-şef al revistei Acasă Magazin. În 2007 a devenit jurnalist independent şi a fost desemnat „Ziaristul anului” la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”. A mai colaborat cu FHM, Adevărul sau România liberă. În paralel, scrie pe blogul personal adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Răcani, pifani şi veterani (2008), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013) şi De la Waters la Similea (2013). În 2011 a publicat romanul Cîteva sfîrşituri de lume.