Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

„10”/Teatru

21 ianuarie @ 19:00

15Ron - 20Ron

„10” este un proiect original al echipei de creatori, inspirat de cele zece porunci din Vechiul Testament. Acestea au reprezentat codul moral al poporului lui Israel și au stat, de asemenea, ca fundament etic pentru întreaga Creștinătate de două mii de ani încoace. Textul conține zece scene de sine stătătoare, dar și interconectate, având zece personaje principale. Structura de tip puzzle se dezvoltă și se completează treptat într-un scenariu complex de tip polițist, fiecare scenă având drept protagonist unul dintre cele zece personaje, care își prezintă viața din propria-i perspectivă, a celui care încalcă una dintre cele zece porunci biblice. Subiectul este inspirat într-o măsură destul de însemnată din experiențele personale ale actorilor, dar ele au fost dezvoltate și ficționalizate de către dramaturg.

„Piesa surprinde personajele în situații obișnuite, dar și excepționale de viață, fiecare decizie morală luată la un moment dat de unul dintre personaje are un efect major asupra vieții următorului.” (Csaba Székely)

„Într-o Românie în care religiozitatea se află într-o recrudescență atipică față de trend-ul secular din toate celelalte state din UE, într-o țară în care învățământul, politica și societatea în ansamblul ei nu găsesc ca fiind oportună detașarea de instituția bisericii, consider că un astfel de subiect e cât se poate de necesar și actual. În ce măsură mai sunt valabile azi preceptele morale ale creștinismului? Mai răspund ele necesităților unei societăți extrem de diferite față de cea iudaică de secol I, cum e cea a secolului XXI? E nevoie de religie pentru a duce o viață morală? Iată doar câteva întrebări cu care dorim să stârnim emoția, imaginația, dar și apetitul pentru reflecție al publicului”. (Radu Nica)

SPECTACOL REALIZAT ÎN CADRUL PROIECTULUI BE SPECTACTIVE!, UN PROIECT FINANȚAT PRIN PROGRAMUL EUROPA CREATIVĂ AL UNIUNII EUROPENE, PRIVIND ARTELE SPECTACOLULUI ȘI IMPLICAREA PARTICIPATIVĂ A PUBLICULUI. MEMBRI: MUNICIPIUL SANSEPOLCRO ȘI CAPOTRAVE/KILOWATT (ITALIA), BAKELIT MULTI ART CENTER (UNGARIA), DOMINO (CROAȚIA), LIFT (MAREA BRITANIE), TEATRUL NAȚIONAL „RADU STANCA” (ROMÂNIA), TANEC PRAHA (CEHIA), YORK THEATRE ROYAL (MAREA BRITANIE). CERCETĂRILE SUNT CONDUSE DE: FUNDAȚIA FITZCARRALDO (ITALIA), UNIVERSITATEA DIN BARCELONA (SPANIA) ȘI UNIVERSITATEA DIN MONTPELLIER (FRANȚA)

***

duminică, 21 ianuarie 2018, ora 19:00

la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu

Spectacol realizat în cadrul Proiectului european Be SpectACTive!

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.

10

de Csaba Székely

REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA, VIDEO, LIGHT DESIGN: Andu Dumitrescu; TRADUCEREA: Sándor László ; MUZICA: Vlaicu Golcea; CU: Diana Fufezan, Andrei Gîlcescu, Raluca Iani, Serenela Mureșan, Cristina Ragos, Vlad Robaș, Ciprian Scurtea, Cristian Timbuș, Arina Ioana Trif, Marius Turdeanu.

durata aproximativă: 2h 30min, cu o pauză 10 minute

preț bilete: 20 lei; 15 lei

Foto: D. Dumitru

Detalii

Data:
21 ianuarie
Timp:
19:00
Preţ:
15Ron - 20Ron
Eveniment Category:
Eveniment Tags:
, , , ,

Loc de întâlnire

Teatrul Radu Stanca
Sibiu, România + Harta Google
Sit web:
http://www.tnrs.ro/