Unul dintre cei mai apreciați cunoscători ai vinului din România, Marian Timofti, este următorul invitat al seriei de spectacole – conferință Round Table Sibiu. Evenimentul va avea loc vineri, 27 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul Gong și va fi transmis în direct pe site-ul televiziunii culturale EnjoyTV.ro.

Marian Timofti și-a desăvârșit experiența în Italia, cea de-a doua piață internațională în domeniul vinurilor, și a revenit în România pentru a-și aduce contribuția la dezvoltarea acestui domeniu, punând bazele unei instituții de specialitate.

Președintele Organizației Somelierilor din România va vorbi la Sibiu despre pasiunea și cultura vinului între tradiție și știință, în contextul în care Sibiu va fi declarat în 2019 „Regiune Gastronomică Europeană”; Marian Timofti va expune pe înțelesul tuturor subiecte mai puțin accesibile precum alegerea corectă a vinurilor, semnificația practică și culturală a decantării, distincția dintre vinurile autentice și vinurile falsificate prin procedee chimice.

Invitatul jurnalistei Oana Ciucă Làzàr va răspunde întrebărilor legate de potențialul soiurilor românești în plan internațional dar și despre ce trebuie să știe antreprenorii care vor să înceapă o afacere în viticultură, începând cu informații esențiale despre cultivarea viței de vie – o tradiție ce tinde a fi reluată în apropierea Sibiului și pe colinele Transilvaniei.

Publicul sibian, și nu numai, este invitat să afle mai multe despre acest domeniu într-o călătorie fascinantă, parte dintr-un dialog care va cuprinde istorii despre primii somelieri români – meseria istorică de „paharnic” la Curtea Domnească – și despre actualitatea acestei meserii din ce în ce mai căutate în restul Europei. Dialogul va fi completat și de această dată cu intermedii artistice live susținute de Chordis Quartet, unul dintre cele mai apreciate noi ansambluri camerale pe scenele din România. Seara se va încheia cu o invitație la degustare de vinuri organice oferite de Senator Wines, însoțită de prezentarea somelierilor profesioniști.

La eveniment, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, prin solicitarea invitației electronice la adresa round.table.sibiu@gmail.com.

Round Table Sibiu este un eveniment inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Ajuns la cel de-al V-lea sezon, proiecul Round Table s-a desfășurat după un format itinerant, cu ediții în București, Brașov, Sibiu și Târgu-Mureș. Cu acest prilej, organizatorii au completat numele proiectului devenind Round Table România.Publicul din mediul online este invitat să urmărească pe YouTube cele peste 30 de ediții integrale dedicate unor personalități care strălucesc în domeniilor lor de activitate, precum: Gabriel Bebeșelea, Marin Cazacu, Gabriel Croitoru, Dan Dediu, Răzvan Mazilu, Horia Mihail, Nicu Mihoc, Maia Morgenstern, Dumitru Prunariu, Tiberiu Soare, Ada Solomon, Șerban Sturdza, Adrian Titieni, Luiza Zan ș.a.