De câte ori ne-am aflat pe holul unui spital așteptând cu teamă să intrăm? De câte ori, copii sau chiar adulți fiind, ne temeam de acul înfricoșător al unei injecții? De câte ori i-am admirat pe cei care își făceau meseria cu devotament și pasiune? Dar de câte ori ne-am îndreptat atenția spre ceea se află dincolo de acel halat? De fapt, în spatelor acelor halate care ne inspiră teamă se află oameni obișnuiți, oameni dedicați profesiei lor, dar care își animă viața cu diverse hobby-uri și care nu uită să se bucure de viață. Trei oameni din echipa de marketing a spitalului Polisano, Simona Dan, Dan Gheorghiu și Andra Albu au pus la punct un proiect menit să-i pună în valoare pe medicii spitalului. „De profesie medic” este o expoziție organizată cu scopul de a le arăta oamenilor și cealaltă față a medicilor. Expoziția prezintă spitalul și ceea ce îi dă suflet acestui spital și anume, echipa medicală în diferite ipostaze, altele cu care sunteți obișnuiți, mărturisește Conf. Dr. Victor Costache.

„Am învățat că medicii sunt printre cei mai onorabili artiști”

Ideea a fost implementată încă de anul trecut și a fost gândită ca un omagiu adus medicilor din spitalul privat. Brandul Polisano e format din oamenii săi și atunci ne-am dorit să arătăm figura profesională, cât și acea parte privată. Ei petrec mai mult timp aici, decât cu familia lor. Am vrut cumva să mergem pe ideea de a umaniza dacă putem spune așa, termenul acesta de medic care merită respect. Atunci ne-am gândit la echipa noastră medicală pe care o avem de aproape doi ani de zile, cum fiecare  medic,  prin munca pe care o depune dă o valoare acestui loc și nu trebuie să uitam că, până la urmă, fiecare este om, iar partea de omenie cred că este acel lucru care caracterizează echipa noastră închegată, spune Simona Dan, una dintre inițiatorii acestui proiect.

Expozitie Polisano, foto credit Razvan Negru

În fotografii sunt surprinși 25 de medici în oglindă, într-o dublă ipostază, cea de medic și cea de om obișnuit. Sebastian Marcovici, unul dintre fotografii expoziției mărturisește că astfel de  proiecte sunt frecvent întâlnite în alte țări din Europa. Orice spital de rang european face proiecte de acest gen, mai multe, nu doar unul pe an. La un spital din Germania, Austria sau chiar Ungaria, proiecte de genul acesta sunt aproape lunar. Cred că medicii sunt printre cei mai onorabili artiști. În această expoziție combinăm două arte care, din punctul meu de vedere, sunt niște arte atât de frumoase, reprezentate în Sibiu atât de bine, o dată de fotografiile mele și ale colegului meu Dragoș, cu  arta medicală care este vitală și cea mai importantă pentru noi. Deși recunoaște că are o teamă de acele seringilor, Sebastian Marcovici a încercat să o depășească și să surprindă cât mai bine viața medicilor. Am intrat în niște operații, am văzut cum decurg lucrurile. Asta e ideea proiectului, ca noi să vedem dincolo de acel halat care ne sperie. Viața de zi cu zi e neobișnuită, mai ales când o descoperi la altcineva.

În ceea ce privește o extindere la nivel național a proiectului, aceasta nu este exclusă. Sincer, în  momentul de față nu mă pot bucura decât de această parte a proiectului, însă cred că putem să mergem spre extinderea proiectului, ne spune Simona Dan. Un prim pas a fost deja făcut, iar oamenii vor înțelege că medicina este o profesie în care pasiunea și devotamentul sunt compatibile și nu se pot exclude una pe cealaltă. Cred că vor deveni mai familiari cu noțiunea de om care face ceea ce îi place. Orice meserie este valoroasă, atâta timp cât crezi în ea și o faci cu plăcere. Am dorit să venim cu această idee pentru a le arăta oamenilor că nu au de ce să se sperie. Până la urmă în măiestria cu care reușesc medicii să își facă treaba stă viața lor, iar medicii sunt oameni obișnuiți, la fel ca și noi, adaugă Simona Dan.

 Expoziția a fost vernisată  marți,  27 aprilie și  va  fi deschisă timp de o săptămână pentru toți cei care  vor dori să îi vadă pe medici și în  timpul lor liber, atunci când sunt părinți, bucătari, jucători de tenis,  baschet etc.

Foto credit: Răzvan Negru