„În fine: de ce este România altfel? Dar ce înseamnă „altfel”? Altfel faţă de Occident, ni se sugerează. Altfel comparativ cu Europa, că doar n‑o să ne comparăm cu „republicile bananiere”, pricepe publicul. Dar atunci, din două, una: ori avem de‑a face cu o geografie simbo­lică, trivială prin răspândirea sa de larg consum, despre „cealaltă Europă” (mai vulgar spus, Occidentul nu este Orient şi invers), ori România este altfel într‑un mod propriu, altfel decât altfelul altor naţiuni învecinate – şi atunci se închide într‑o altfelitate incomen­surabilă. Mergând doar o pagină dincolo de titlu, găsim apoi următoarea punere în perspectivă a problemei: „Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?” – se întreabă retoric domnul Boia. Istoricul răspunde imediat şi firesc: „Nu, e doar istorie”.

Fragment din cartea De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc,

pag. 21

Volum coordonat de Vintilă Mihăilescu

Editura: Polirom

De ce este România altfel? se întreba în 2013 Lucian Boia într-un bine-cunoscut eseu care a stîrnit o adevărată gîlceavă a intelectualilor. Astfel s-a născut ideea volumului coordonat de Vintilă Mihăilescu, mai întîi ca replică reflexivă la cartea lui Lucian Boia, dar care să meargă mai departe de polemicile mai mult sau mai puţin efemere. Rezultatul este că, motivaţi de o reticenţă principială şi strategică faţă de fenomenul public al excepţionalismului românesc, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la întrebarea „De ce este România astfel?”.

„Oscilăm în continuare între nostalgii după leagănul matern al neamului şi megalomania dorinţei de autodepăşire. Se poate spune că am fost – şi am rămas – societatea confruntării dintre fraţii Grimm şi Darwin: fie cea a aşezării protectoare în mitologizarea originii, fie cea a tentaţiei riscante de a ne găsi locul în mitologizarea evoluţiei; între a fost odată ca niciodată şi va fi odată ca niciodată – dar fără asumarea unui este. În ambele cazuri, Istoria noastră a rămas, la nivel discursiv, Poveste.” (Vintilă Mihăilescu)