Spectacolul Amintiri din epoca de școală de la Centrul de Teatru Educațional Replika București ne-a îndemnat să retrăim amintiri ale copilăriei și să reflectăm asupra acestora, în cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Aud și acum în minte cum răsună în clasă propoziția Ana are mere. Îmi imaginez cum Ana dăruiește din merele ei, iar la sfârșit clasa trebuie să ghicească câte mere are Ana. Agitație. Cineva sigur știe răspunsul corect, apoi trecem la următoarea lecție. Deasupra tablei – șoimul tricolor. Cum sunt amintirile voastre de la școală? Cum este școala acum și cum a fost ea acum zece, poate douăzeci de ani? Ce am reținut din ce am învățat? „Popescu, la tablă!”, „Stai jos, patru”. Ce ne-ar fi plăcut să învățăm la școală?

În sala de spectacol intră Katia Pascariu și Alexandru Potocean. Katia este o elevă silitoare, are mai multe răspunsuri pentru fiecare întrebare. Potocean nu are nici un răspuns și mereu primește 4, „unul după altul”. Katia vrea să devină coafeză și nu înțelege de ce trebuie să citească ca să nu devină coafeză. Mama ei însă insistă să îi clarifice de ce o fetiță precum Katia, trebuie să meargă la olimpiadă, să primească premiu cu coroniță și să realizeze tot ceea ce e mai bun pentru viitorul ei – viitorul pe care mama ei l-a ales cu grijă pentru ea, bineînțeles. Potocean subliniază cu portocaliu în loc de galben în caietul de istorie, stricând astfel cromatica tricolorului a cărei însemnătate o enunță fără răsuflare un alt coleg de clasă, tocilar: „Roșu se referă la sângele eroilor noștri, galben la spicele de grâu și albastru este cerul!”

amintiri-5

Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu

Spectacolul Amintiri din epoca de școală renaște amintiri personale ale actorilor, amintiri cu profesoara de istorie, amintiri despre frici, despre greșeli, despre momente în care am visat cai verzi pe pereți, amintiri cu ecuații și cu părinți mai disperați de situația școlară a notelor elevului decât însuși elevul. Acest prilej i-a îngăduit autoarei textului, Mihaela Michailov, să folosească numele reale ale actorilor – Katia Pascariu și Alexandru Potocean, clădind astfel o poveste greu de contestat și o apropiere față de realitatea clădită pe scenă, sub ochii publicului.

Într-un decor minimalist, folosindu-se de câteva accesorii, cei doi actori retrăiesc plini de entuziasm anii tinereții lor, adăugându-le reflecții asupra sistemului de educație din România, care transformă școala într-o luptă pentru a poseda imaginația și viitorul copiilor, care transformă școala într-un prilej de diferențiere între copii și într-un teritoriu de război între copil și profesor după motto-ul: „Știi? Vezi că nu știi!”

amintiri-2

Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu

Cum arată  o școală în care să fim fericiți? Cum arată o școală în care să putem gândi cu capul nostru? O școală unde copiii să poată realiza ce își doresc ei pentru sine, nu ce își doresc alții pentru ei.

Autoarea textului, premiat pentru cel mai bun spectacol al anului 2015, în cadrul Festivalul Național de Teatru Independent, sugerează cu ajutorul înscenării semnate de Radu Apostol, câteva metode de a oferi copiilor un alt fel de educație. Școala trebuie să stimuleze imaginația, școala trebuie să fie interactivă, școala trebuie să îndemne elevii să gândească cu capul lor și să își asume responsabilitatea fără frică pentru greșelile lor.

amintiri-4

Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu

Mânată de dorința de a pătrunde și mai mult în realitatea sugerată de spectacol, am stat de vorbă cu actorul Alexandru Potocean. 

„Atunci când ești copil și intri într-un sistem cazon de educație, precum cel din care am făcut noi parte, lucrurile sunt mai dificile la început, până te adaptezi”, îmi explică acesta. „Am încercat să nu vorbim numai despre cât de rău este, desigur și asta e important. Am încercat să ne limităm la cum era școala pe vremea noastră, sau mă rog, cum o vedem noi acum. Am încercat să redăm asta în spectacol – ce era cel mai traumatic la școală, sau care era atmosfera într-o sală de clasă pe vremea noastră. În generația lui Radu Apostol sau a Mihaelei Michailov, dramaturgul spectacolului, care sunt mai mari decât noi, actorii, lucrurile erau, și nu erau, altfel. Și noi ne-am regăsit în poveștile lor și ei în ale noastre, chiar dacă după revoluție sistemul școlar trebuia să fie mai evoluat.  Dar nu era. Același stres legat de notă, acel profesor care era tiranic pe de-o parte sau foarte sever, lucrurile astea au rămas comune și am zis ok, vor trebui să se regăsească în spectacol, atâta timp cât le-am receptat toți. Cam ăsta a fost demersul nostru.”

Alexandru Potocean conclude, pe baza experiențelor sale: „Acum, pe de o parte, situația din școlile de stat la care am fost să jucăm spectacolul, și din discuțiile pe care le avem cu copiii, nu e radical diferită, cu toate că se trâmbițează în sus și tare că e altfel. Sigur, probabil că nu mai e chiar ca pe vremea părinților noștri sau pe vremea noastră, s-a mai estompat din agresivitatea asta, însa tot rămâne – rămâne competiția, rămâne nota, rămâne calificativul, rămâne obligativitatea de a participa la diferite activități școlare și extrașcolare, rămâne tema pentru acasă. Trebuie să iei 10 pe linie, nu contează dacă nu ești bun la anumite materii, trebuie să te chinui și să iei 10.”

amintiri

Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu

După terminarea spectacolului, un elev de lângă mine a suspinat cu gândul la ce a văzut: „Așa aș vrea să fie și la ora de matematică”, iar eu mă gândeam cum ar fi să meargă toți copiii la o școală unde să fie fericiți, la o școală unde să poată să-și folosească imaginația și să gândească liber.

***Între timp, propoziția Ana are mere a dispărut din manualul Comunicare în limba română pentru clasa I, editura Litera, anul 2014. În schimb se va regăsi propoziția Ioana are un euro, iar câteva dintre numele de botez românești care aminteau de tradițiile locale, au fost substituite de nume internaționale precum  Omar, Uma, Oni sau Cela.