Pe scena Teatrului Gong s-a format un cuib. Nu de păsări, ci de copii. În marginea cuibului, părinţii îi supraveghează atent pe cei mici. Unul sare, altul râde. O fetiţă vrea un ou. Mămica îl caută, dar nu un ou obişnuit, ci unul care nu se sparge şi zdăngăne. Un tătic îşi ia băieţelul blond, cu lacrimi pe obraz şi de pe scenă se mută pe un scaun, în sală. O altă fetiţă face ochii mari când vede vioara şi vrea să cânte la ea. Fotograful e peste tot, încearcă să surprindă cât mai multe zâmbete şi plânsete deopotrivă. Aceasta e imaginea de la finalul piesei Cuibul, care a avut loc aseară, în cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Cuibul

Cuibul

Spectacolul belgienilor de la „Theater de Spiegel” a fost unul poetic și muzical în care publicul a fost, la propriu, în mijlocul scenei, iar la final cei mici au fost invitați să se joace alături de actori.

Un violonist (Astrid Bossuyt) și o cântăreață (Helene Bracke) au pornit în căutarea unui adăpost cald și sigur în care să-și clocească oul, să viseze la rățuște și să ciripească precum păsărelele. Acolo au învăţat să cadă, să se ridice și mai apoi să-și ia zborul.

„Sunt rațe, mami, nu avioane!”

Spectacolul s-a jucat cu publicul pe scenă, iar cei mici au avut contact direct cu actriţele, raţele şi ouăle. La început au fost speriaţi, nu înţelegeau ce se întâmplă şi plângeau la auzul cântecului. A fost suficient ca o fetiţă să dea tonul ca ceilaţi să îşi expime neînţelegerea în serie. Nu a trecut mult timp şi curiozitatea a înlocuit plânsul: „Ce e aia?”, „Ce se aude?”, „A făcut un ooooou”, „De ce a căzut?” „Zboară!!!” „Aviooon! Sunt rațe, mami, nu avioane!”

„Spectacolul altături de copii e cel mai frumos din lume”

Actriţa Astrid Bossuyt (vioară) îmi spune că îi place la nebunie să fie pe scenă alături de copii: „Spectacolul alătturi de copii e cel mai frumos lucru din lume, pentru că ai feedback imediat. Ei sunt cel mai sincer public. Reacţionează chiar sub ochii tăi: <<hei, vreau să ating asta, vreau să cânt şi eu la vioară>>. Îi vezi când aplaudă cu tine, dar şi când sunt speriaţi. La început chiar e ciudat pentru ei. Nu ştiu ce se întâmplă, totul e melancolic, nu e ca un cântec vesel pentru copii, pe care îl auzi la radio. Atunci le vezi toate emoţiile şi le simţi pe toate. E cel mai frumos sentiment din lume.”

 

Cuibul

Cuibul

Dezvoltarea imaginaţiei

În sală am găsit părinţi şi copii care veniseră şi de dimineaţă, dar nu au găsit loc liber. Mara, o fetiţă zglobie, a fost activă pe tot parcursul spectacolului şi îmi spune că i-a plăcut mult:„Mi-au plăcut copiii şi cel mai mult m-am bucurat că puiul a zburat. Mi-a plăcut şi de mama puiului, dar de pui mai mult, era mic şi drăguţ”, povestește aceasta. Mama Marei spune că şi pentru ea a fost interesant: „A fost relaxant şi cu lucruri educative pentru ei. Copiii au intuit foarte bine, au fost pe idei şi pe gând cu fiecare parte a spectacolului. A fost foarte util şi pentru dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii”, adaugă aceasta.

Clar, tare şi răspicat ne împărtăşeşte bucuria pe care a avut-o în timpul spectacolul şi Martin, căruia bunica îi face fotografii în cuib, cu telefonul mobil: „Mi-a plăcut! Daaaa! Mi-a plăcut când au dansat lebedele şi când a apărut puiul, după aceea puiul a zburat”, spune copilul. „Erau raţe, Martin!”, adaugă bunica.

„Cuibul” s-a terminat așa cum a început, cu plânsete de copil, doar că de data aceasta din dorinţa de a mai rămâne încă puţin în cuib, alături de pui.

sursă foto: Teatrul Gong