„Un muzeu trebuie să asculte de comunitate, dar nu este o ascultare pentru a-i servi, ci pentru a o înţelege şi a-i oferi o agendă de evenimente pe măsură. Muzeele care au un sens al lor sunt locuri care spun poveşti publicului”.

Sunt ideile lui Charles Esche, curator, scriitor și directorul muzeului Van Abbe din Olanda, unul dintre primele muzee publice de artă contemporană din Europa. L-am întâlnit la finalul anului trecut în Ljubljana (Slovenia), unde s-a desfășurat evenimentul „Premiul Igor Zabel pentru cultură și teorie 2016”. Fusese invitat să vorbească despre arta contemporană, despre rolul muzeului în societate și nevoia de schimbare.

Charles Esche este directorul Van Abbemuseum din 1 august 2004. Este, de asemenea, co-fondator al revistei Afterall și Afterall Books și a scris multe publicații despre artă. În calitate de curator, a organizat numeroase expoziții internaționale, inclusiv Bienala de la São Paulo, în 2014. Crede că nimeni nu poate schimba lumea fără artă și că muzeele sunt cele mai bune locuri pentru a spune povești diferite despre istorie. În România n-a venit niciodată, însă și-a propus să ajungă în iunie 2017. A colaborat cu câțiva artiști români printre care Dan și Lia Perjovschi sau curatoarea Raluca Voinea.

L-am întrebat care este rolul muzeului în comunitate: „Trebuie să înţelegem care este rolul muzeelor într-un anumit context local/regional/respectiv internațional. Dacă vorbim despre local şi personal, rolul unui muzeu ar trebui să sugereze că mai există sau mai este posibilă şi o altă lume. Rolul unui muzeu nu este să dea localnicilor ceea ce vor. Trăim în sistemul capitalismului al cărui scop în general este satisfacerea clientului, astfel că un muzeu supraviețuiește dacă se preface că dă oamenilor ceea ce vor aceștia. La nivel local, muzeul va crea fricţiune cu comunitatea, pentru că singurul mod pentru provocarea necesară de a face schimbarea este fricţiunea. Dacă privești muzeul ca pe un mod de a vedea altfel lumea, ca o sursă de noi gânduri şi posibilităţi, acesta este rolul muzeului.

În acelaşi timp, un muzeu trebuie să asculte de comunitate, dar nu este o ascultare pentru a-i servi, ci pentru a-i înţelege şi  oferi o agendă de evenimente pe măsură, care să aducă transformarea în comunitate. Oamenii să fie lăsaţi să se exprime şi să se schimbe prin opiniile pe care le au, acest proces fiind relaţionat cu emanciparea.

Cum ne ajuta arta să înţelegem mai bine aspectele contemporane?

Charles Esche: Ceea ce facem noi în muzee, ceea ce artiştii fac, este legat de faptul că trăim într-un tărâm al viselor/fanteziilor, unde informaţia (adevărată sau nu) are implicaţii asupra modului în care este văzută lumea, cum sunt făcute alegerile (politice, economice, sexuale). A verifica dacă anumite fapte sunt bune sau rele a fost abandonat în societatea noastră, ceea ce are implicaţii asupra artiştilor, pentru că ei sunt povestitori în esenţă (literatură, arte vizuale, muzică). Toate acestea spun o poveste despre emoţiile noastre, despre vieţile noastre, despre cum vedem lucrurile, totul devine o poveste, de la ştiinţă la politică. Dar arta poate spune poveşti de care oamenii sunt foarte atraşi, deşi arta poate fi şi controlată în regimurile totalitare. Întrebarea ar fi mai degrabă poate arta sa fie un mijloc de a spune poveşti mai bune decât ceea ce vedem pe facebook şi auzim la companiile comerciale?

charles-esche

Arta are posibilitatea de a se separa de interesul personal, dacă este separată de piaţă. Dacă este un produs al pieţei, devine ca toate celelalte produse care-s controlate. De exemplu, Coca Cola o cumpărăm deşi ştim că nu este bună pentru sănătatea noastră, dar presiunea este atât de mare, încât o cumpărăm. Arta trebuie să-şi apere spaţiul de piaţa de consum, pentru a avea influenţă asupra fanteziei lumii în care trăim prin internet.

Muzeele care au un sens al lor, sunt locuri care spun poveşti publicului, sunt gratis sau ieftine, acestea încă pot să nu fie legate de piaţă. Cele care însă, sunt dependente financiar de piață, renunţă adesea la avantajul de a avea o opinie liberă. Sunt destule muzee care încă apără acest spaţiu al publicului, cumpără şi arată opere de artă nu pentru marketing, ci pentru a arăta o altă faţă a lumii. Pentru ele arta spune o poveste lumii, influenţându-le opinia, acesta este rolul, altfel ar fi doar o piesă de mobilier. Rolul este de a influenţa emoţii, opinii și identităţi, ceea ce este mult mai mult decât o piesă de mobilier. Muzeele sunt locurile care pot apăra posibilitatea de a nu deveni un produs de consum şi au un alt mod de a vedea şi transmite poveştile pe care le spunem, sunt o unealtă pentru ca oamenii să-şi spună mai bine poveştile.

Ce putere are arta contemporană?

Charles Esche: Arta contemporană are potenţialul de a spune poveşti care sunt mult mai credibile, pentru că-s mai puţin relaţionate cu interese economice şi oamenii simt asta. Coca Cola operează în propriul interes, Donald Trump de asemenea, cei care au susţinut Brexitul la fel, ei nu operează în interesul meu. Nici media nu este neapărat părerea jurnalistului, pentru că ei scriu în linia ziarului, trasată de regulă de proprietar şi editor. Toate acestea nu au nici o noţiune a unui interes comun, public. Toate instituţiile muzeale pot reprezenta ceva fără un interes personal, propriu. Ele ar trebui să exprime măcar o aspiraţie către un bun comun, care are valoare în timp.

Poate arta contemporană să existe fără un sprijin financiar?

Charles Esche: Nu cred că arta în general are mult de-a face cu suportul financiar, dar şi arta produce bani pe piaţă. Spre exemplu Paul McCartney are foarte mulţi bani şi, nu este în regulă să se investească mulţi bani în arta de proastă calitate, dar binenţeles că sunt şi foarte mulţi artişti care se luptă, şi cred că ar exista o soluţie politică pentru aceasta şi eu mă bazez pe ea. Cu toţii ar trebui să avem un venit universal de bază. Nu consider că ar trebui să se investească mulţi bani în artă, pentru că ce am obţine ar fi şi mai multe versiuni de artă mediocră.

Cum se raportează oamenii la arta contemporană? O înțeleg?

Charles Esche: Cred că oricine poate înţelege că viaţa este făcută din evenimente, dar arta contemporană şi-a creat un limbaj care nu este tocmai uşor de înţeles ca un limbaj de storytelling. A devenit un limbaj pentru experţi, specialişti, un limbaj care şi-a redus capacitatea de comunicare către oamenii cărora se adresează. La asta trebuie să ne uităm noi artiştii, la cum comunicăm pentru a ne transmite mesajul către public, faţă de care avem o responsabilitate. La asta ar trebui să ne gândim. Cum putem să ne spunem poveştile astfel încât oamenii să fie suficient de curioşi, deşi există şi un curent care spune că opera de artă să nu fie uşor înţeleasă. Povestea noastră este de fapt despre comunicare.

Charles_Esche_1

Ce înseamnă pentru un muzeu să fie contemporan?

Charles Esche: Ţine de conştiinţă să transmiţi un mesaj care să aibă o semnificaţie pentru ziua de astăzi, de a rescrie istorii prin lumina de azi, să vezi cum să respui istoria astfel încât să aibă un impact asupra a cum vedem viitorului. A fi un muzeu contemporan înseamnă să fii conştient că pluralismul de opinie este esenţial în ziua de azi, modul de a gândi diferit faţă de celălalt este esenţial pentru o societate vibrantă, învăţăm astfel care este capacitatea noastră ca societate, nu este un pluralism în care stai în colţul tău şi faci ce vrei, ci un pluralism în care societatea să aibă grijă de artiştii ei, fiecare în „colţul” lui de creaţie, chiar dacă nu sunt de acord cu tine, am responsabilitatea să mă asigur că poţi exista ca artist.

Cât de importantă este echipa într-un muzeu?

Charles Esche: Trebuie să gândim holistic, o echipă nu se rezumă doar la curatori și muzeografi, ci la toți oamenii care lucrează într-un muzeu. De la femeia de serviciu, până la muzeograf, fiecare trebuie să fie implicat în muzeu, oamenii să funcţioneze unitar cumva, să îi ţii la un numitor comun pe angajaţi, să lucrăm împreună chiar dacă avem pregătiri diferite (curatori, educatori, facilitatori, ghizi). Doar așa putem crea o experienţă autentică a muzeului.

Cum atrageți publicul către muzeu?

Charles Esche: Orice muzeu are un public principal cu anumite caracteristici: de obicei peste 55 de ani, femei, nivel de educație ridicat, care vine la muzeu în mod regulat. Însă, aceasta este o mică parte din societate. Nu vrem să pierdem acest segment de public, ci vrem o schimbare. Și, aici e nevoie să intervenim și să propunem activități specifice și pentru alte categorii de public: bolnavi de Alzheimer, surdo-muți, nevăzători, refugiați etc. Un tur de muzeu pentru surdo-muţi este foarte interesant de observat pentru că ei vorbesc prin semne şi este linişte totală, chiar şi tu ca spectator dacă nu eşti surdo-mut poţi avea o altfel de experienţă. Dacă la un eveniment ar fi puse laolaltă mai multe comunități (publicul principal al muzeului şi refugiaţi sirieni, spre exemplu) vom crea o abordare specială. Vom experimenta împreună și, astfel, ne vom accepta reciproc, pentru că diferențele sunt stimulative. Acest proces de colaborare poate dura ani de zile până se consolidează, dar va aduce în muzeu un segment important din public. Aceasta este viziunea mea despre muzee, sa fie acele locuri unde oameni diferiți se întâlnesc, se acceptă, poate chiar învață unul de la altul. În concluzie, cred că astfel de experiențe ar trebuie mai mult implementate, care ne stimulează și ne inspiră.