Gala UNITER 2017 a numărat luni, 8 mai, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, 10 premianţi 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi. Toţi au sărbătorit performanţa în Teatrul românesc.

Juriul final, care a desemnat câştigătorii celei de-a XXV-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, a fost format din Alexandru Darie – regizor, Dana Dogaru – actriță, Luana Drăgoiescu – scenografă, Florica Ichim – critic de teatru și Maria Sârbu – critic de teatru.

Câştigătorii sunt următorii:

Debut:

Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană. „Mă simt onorat că sunt alături de atâtea personalităţi. Vreau să mulţumesc profesorilor mei de la facultate…domnului director al Teatrului Naţional Radu Stanca, domnului Constantin Chiriac pentru că mi-a oferit şanse să-mi fac meseria. Mulţumesc martirilor mei din spectacol pentru răbdarea pe care au avut-o cu mine, sprijinul”, a spus actorul Iustinian Turcu.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) – UNTEATRU.

Premiul pentru critică teatrală:

Doina Papp

Cea mai bună scenografie:

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti.

Cel mai bun actor în rol secundar:

Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti.

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti.

Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti.

Cea mai bună regie:

Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Cel mai bun spectacol:

Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER a acordat în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiu de Excelenţă: VICTOR IOAN FRUNZĂ

Premiul pentru întreaga activitate:

Actriţă: MARIANA MIHUŢ

Actor: DIONISIE VITCU

Regizor: SILVIU PURCĂRETE

Scenograf: LUANA DRĂGOIESCU

Critică şi istorie teatrală: MARIANA VOICU

 

Premii speciale

Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2 (Manej)

Premiul special acordat scenografei Eugenia Tărăşescu-Jianu pentru o carieră excepţională în teatrul de păpuşi şi marionete

Premiul special acordat Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale

Premiul special acordat actriţei Irene Flamann Catalina pentru o viaţă dedicată Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

„Masa puterilor noastre”, de Petre Barbu, este piesa câștigătoare a Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2016″

Premiul British Council a fost acordat Marinei Constantinescu, director artistic și selecționer al Festivalului Național de Teatru.

Premiul Președintelui UNITER Ion Caramitru – acordat Simonei Neumann, directorul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Nicolae Robu, Primarul Timișoarei, i-a acordat lui Ion Caramitru o diplomă de excelență din partea municipiului Timișoara, la 25 de ani de Gală UNITER și la 75 de ani de viață.

Gala Premiilor UNITER din Timişoara anului 2017 are loc dupa 25 de ani de istorie a Teatrului românesc, 25 de ani de teatru românesc, tot atatia ani in care artistii s-au confruntat pe scena teatrului şi pe scena vietii.