Despre perfecționism și alți demoni invizibili, interviu cu autoarea cărții „Arta de a fi imperfect” – Camilla Stark

 Am găsit-o printr-un formular de contact pe blog și un exercițiu de imperfecțiune. Lăsam deoparte două luni de documentare pentru un articol de o pagină despre perfecționism, respirând ușurată. Camilla Stark, tânăra artistă de peste Ocean, o perfecționistă care nu se încadrează în nicio cutie familiară, pe lângă experiențe, avea și câteva răspunsuri pe care le căutam. I-am scris cu atâta grabă, încât mi-a scăpat un mecanic below (mai jos) cu doi de l. Și poate nu întâmplător acel bellow (zbierat). Cu niște spontaneitate și poftă de noutate, tocmai îmbrâncisem un pic înverșunatul și istovitorul perfecționism.

Camilla Stark locuiește în Provo (Utah, SUA), unde lucrează ca designer freelancer. Printre alte proiecte interesante de design și scris pe blog, lucrează în prezent la o aplicație care să îmbunătățească abilitățile de scriere ale copiilor cu disgrafie. Artistă înainte de toate, ghidată tot timpul de emoție și nevoia de a spune povești în cuvinte sau imagini, Camilla recurge la artă ca să-și „proceseze” existența și să „împartă frumos cu alții” trăiri și gânduri. „Până la urmă, nu-i viața un poem?”

Este și designer, și cercetătoare în domeniul design-ului, și „om de știință nebun”, cum își spune ea însăși. Pentru Camilla – arta, design-ul, poveștile vizuale sau verbale –  tot ce face este de fapt știință nebună: „pentru că utilizez aceste domenii drept instrumente ca să înțeleg lumea. Și despre asta e știința, nu-i așa?”

Camilla Stark

Alte lucruri de știut despre Camilla Stark: a absolvit Arte Frumoase (Design Industrial la Universitatea Brigham Young) și Studii Culturale Franceze; a lucrat trei ani în laboratorul unui biolog, studiind insecte și miracolele lumii naturale; și-a transformat lucrarea de licență într-o carte de self-help accesibilă oricui; a fost anul trecut stagiară-storyteller la IDEO (companie de design și inovație extinsă la nivel global); îi place să plângă, pentru că e deplin umană și simte profund.

Multe persoane cu profesii creative au tendința să se limiteze la câte o etichetă (designer, regizor, ilustrator, scriitor etc.) – poate fiindcă le este teamă că prea multe roluri le va reduce din expertiza percepută în domeniul specializării lor de bază. Tu ce părere ai?

Camilla Stark: Cred că m-aș plictisi să aleg un singur lucru și să mă țin de acesta, motiv pentru care am încep să mă prezint ca designer, cercetător în domeniul design-ului, artistă, storyteller, om de știință nebun… Nu mă pot abține să nu vânez tot ce-mi pare interesant. Însă uneori oamenii (în special, angajatorii) nu prea știu ce să facă cu mine, fiindcă nu mă potrivesc în nicio cutie cu care sunt obișnuiți.

Totuși, consider un mare atu să ai expertiză în multiple domenii. Unul dintre exemplele mele preferate e Kate Compton (Twitter: @galaxykate ), programatoare-artistă care creează boți înzestrați cu inteligență artificială utilizați în domeniul artistic. Ea a creat și servicii pentru ca artiștii care nu știu să scrie cod să-și creeze proprii boți Twitter. Pentru mine, munca lui Kate este un exemplu perfect când două domenii se contopesc frumos pentru a crea lucruri ce nu ar fi fost posibile cu expertiză într-un singur domeniu.

Care sunt cele mai comune stereotipuri despre cum e să activezi și să ai succes în domeniul creativ?

Camilla Stark: Consider că mulți oameni care nu se percep a fi artiști sau creativi văd creativitatea a fi bazată pe talent, care este înnăscut și stabil. Nimic mai neadevărat. În timp ce talentul înnăscut îți oferă un start promițător, este mult mai important să înveți tehnici și teorie, să fii un bun observator și să cauți inspirație în exterior, și evident, să exersezi, să exersezi, să exersezi. Cât eram în liceu, pictam groaznic. Însă am petrecut câțiva ani exersând în continuu, astfel încât la absolvire să mă pot considera o pictoriță destul de bună.

Conform altei percepții eronate, munca creativă este valoroasă doar dacă este complet originală. Așa cum zice Austin Kleon în cartea sa (Steal like an Artist), nimic nu este original. Totul este un remix. Din moment ce te eliberezi de ideea că tot ce faci trebuie să fie original, deschizi o ușă spre inspirație din surse variate – artă, muzică, natură, literatură. Lucrurile importante pentru mine mi se învârtesc în minte și adeseori își fac loc pe hârtie.

Să lucrezi într-un domeniu creativ, înseamnă, după părerea mea, să te ciocnești inevitabil de atâtea bariere și „demoni invizibili”. Tu ce „demoni”/bariere emoționale ai întâlnit în cale?

Camilla Stark: Unul dintre cei mai mari demoni ai mei este frica. Frica că tot ce fac nu este suficient de bun, frica că nimeni nu va da importanță ideilor mele, frica că nu fac destule progrese în carieră, frica că soluția aleasă pentru un design este nepotrivită. Fricile mă blochează și mă împiedică să înaintez.

Eram atât de nesigură ce direcție să aleg pentru lucrarea mea de licență, încât în una din acele luni am lucrat la ea doar două ore. Cred că frica apare uneori, fiindcă am senzaţia că nişte ochi din exterior mă urmăresc dacă fac ce trebuie sau nu — percepția mea despre ce este popular, ce expectanțe au angajatorii și ce-am mai văzut pe internet. Probabil singura modalitate de a trece peste această frică este să continui să înaintezi, oricât de dificil ar fi. Câteodată trebuie să faci ceva fără să-ți pese de părerea altora.

Compasiunea de sine înseamnă să te tratezi cu aceeași blândețe și înțelegere cu care îți tratezi semenii.

Cum ai ajuns la ideea unei cărți de self-help (auto-ajutor) pentru anxietate și depresie?

Camilla Stark: Scopul principal în tot ce fac este să ajut oamenii și să contribui la transformarea lumii într-una mai bună. Când m-am apucat de lucrarea de diplomă (care a rezultat în această carte) exploram cum obiectele ne pot ajuta să devenim mai buni. În timp ce mă documentam asupra temei, am descoperit conceptul de compasiune de sine. Compasiunea de sine înseamnă să te tratezi cu aceeași blândețe și înțelegere cu care îți tratezi semenii, și este extrem de necesară pentru persoanele cu anxietate și depresie. Am mulți prieteni și rude care se confruntă cu tulburări psihologice. De asemenea, am avut și eu experiențe de acest fel. Așa am ales să mă opresc la compasiunea de sine. Scopul meu a fost să utilizez abilitățile mele de designer ca să fac acest concept accesibil și util pentru cât mai mulți oameni.

De obicei, foarte mulți sunt sceptici față de cărțile de self-help. Tu ai creat un jurnal interactiv care oferă niște soluții pas cu pas. Pentru ce fel de oameni este cartea ta?

Camilla Stark: Am avut în minte acest scepticism față de cărțile de self-help pe parcursul întregului proiect. De fapt, la început dădusem la o parte ideea de jurnal, însă într-un final am decis că este cea mai bună metodă ca să oferi o experiență de lungă durată, necesară pentru a schimba modul de gândire (mindset). Audiența țintă cuprinde adolescenții și tinerii care trec prin stări de anxietate și depresie (aceste tulburări psihologice au o incidență crescută în căminele studențești, de exemplu). Totuși, eu mi-am dorit să creez o carte pe care fiecare o poate citi, indiferent de vârstă și dacă au sau nu tulburări mentale. Aici intervine partea de design. În The art of imperfection („Arta de a fi imperfect”) am gândit cu atenție exerciții simple și atractive care să cultive compasiunea de sine. Exercițiile sunt însoțite de ilustrații simple și variate. Într-o activitate poți să decupezi un card care te provoacă să faci zece greșeli în acea zi. În altă activitate, poți scrie o scrisoare eului tău din trecut sau să descrii o experiență care te-a făcut să-ți fie rușine. În alta, poți pur și simplu să practici exerciții de respirație. E o gamă vastă de exerciții, toate derivate din psihologia compasiunii față de sine, dezvoltată de psihologul Dr. Kristin Neff. Oricare ar fi experiența prin care treci acum, cartea te va ghida.

La ce concluzii personale ai ajuns, cercetând conceptul de compasiune de sine?

Camilla Stark: Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat este că schimbarea tiparelor de gândire, de la autodepreciere la compasiune de sine – e un proces îndelungat. Mulți dintre noi sunt mai duri cu ei înșiși decât alții – vocile noastre interioare sunt de-a dreptul răutăcioase. De cele mai multe ori, acest obicei este întărit pe parcursul anilor, încât îți ia ceva timp să schimbi felul cum reacționezi la eșecuri și dezamăgiri. Lucrând asupra cărții mele, am intervievat o femeie care a descris cum a trecut timp de mai mulți ani de la rușine extremă la acceptare de sine și compasiune de sine. Cu ajutorul psihologului și a celor dragi, a fost în stare să-și schimbe perspectiva și acum trăiește o viață mai fericită. Poate nu toată lumea are nevoie de ani ca să-și schimbe modul de gândire, dar, cu siguranță, nu e ceva ce se întâmplă peste noapte.

Așa cum se zice, orice drum lung începe cu primul pas. Data viitoare când te simți frustrat, poți să te apuci să înveți compasiunea de sine. Dacă începi să-ți vorbești negativ, pune-ți pur și simplu mâna pe cap și spune-ți în minte acele cuvinte încurajatoare pe care le-ai spune unui prieten: „Ah, îmi pare atât de rău. Ce situație dificilă!” Încearcă și vei vedea ce poate face un gram de blândețe față de tine însuți.

Trec prin zone moarte creativ când nu am destulă noutate în viața mea.

Ești o perfecționistă, nu-i așa? Când consideri că a fi perfecționist devine o problemă?

Camilla Stark: Sunt indiscutabil o perfecționistă. Când eram copil, era atât de simplu să primesc note bune la școală, deci mi-am creat așteptarea să fiu tot timpul cea mai bună. Ca adult, acest fel de a gândi este unul periculos – la fel ca mulți alții, gândesc în termeni de totul sau nimic. Dacă nu sunt cea mai bună, atunci nu însemn nimic. Această atitudine face orice eșec neînsemnat un fel de moarte. Și evident, nu poți lucra când ești mort. Mai târziu, am început să lucrez asupra mea pentru a deveni mai puțin perfecționistă – mai ales în ultimul an, am încercat să-mi schimb aceste percepții și să mă accept pe mine însămi, munca mea, viața mea – așa cum sunt.

Treci adeseori prin așa-numitele blocaje creative? Cum le depășești?

Camilla Stark: Trec prin zone moarte creativ când nu am destulă noutate în viața mea. Când petrec prea mult timp în casă, când nu citesc nimic interesant, când nu întâlnesc oameni noi. Soluția este, evident, să ieși afară și să explorezi. Alege o cărare nouă pentru o drumeție în pădure, caută niște muzică nouă, vizitează un muzeu de artă, așează-te pe o bancă și privește trecătorii. Nu știi niciodată de unde poate sări acea scânteie a inspirației sau ce conexiuni poți face între tot ce vezi.

Poate oferi arta răspunsuri pentru fricile și problemele noastre?

Camilla Stark: Da. O spun cu certitudine, pentru că mi s-a întâmplat. Cu câțiva ani în urmă, mă luptam cu o stare de anxietate foarte urâtă. Mă tot întrebam „De ce? De ce trebuie să fie așa? De ce sunt defectă?” Când într-o zi, am dat peste o fotografie cu lucrarea artistului Damien Hirst. Opera ilustrează un vițel cu 6 picioare, suspendat într-un rezervor cu formaldehidă, plutind cu tot corpul în sus, de parcă s-ar îndrepta spre paradis. Titlul operei este In His Infinite Wisdom („În înțelepciunea sa infinită”), o referință biblică. Privind acea lucrare, am realizat deodată că felul în care sunt nu este o greșeală sau întâmplare în univers – pur și simplu, asta sunt. Mi-am schimbat atunci felul în care percepeam tulburările psihologice – am realizat că dincolo de suferință, în mijlocul acestor zbateri, pot găsi înțelepciune și frumusețe.

Aceasta este doar una dintre multele opere de artă – pictură, scriitură și muzică – care m-au atins. Până la urmă, arta este distilarea și prezentarea celor mai obișnuite experiențe umane. Din moment ce toți suntem umani, cu toții putem face conexiuni între artă și fricile/problemele noastre.


[for English translation, click here]

fotografii și ilustrații: Camilla Stark

*articol apărut în ediția tipărită Capital Cultural, Nr. 9

Cartea „The Art of Imperfection”, de Camilla Stark, poate fi găsită aici: camillastark.com/the-art-of-imperfection