Muzica face parte din viața noastră. Fie că ascultăm operă, muzică instrumentală, pop, rock, jazz – muzica trezește în noi stări extatice, melancolice și reușește să ne atingă corzile sensibile. Simțim muzica, o trăim cu ochii deschiși, o descifrăm sau ne descifrează ea pe noi, cert e că muzica este pentru majoritatea un dar și pentru cei aleși este un har.

Anul acesta, Sibiul va găzdui un concert susținut de  London Schools Symphony Orchestra, sub bagheta marelui dirijor Peter Ash. Evenimentul face parte din cadrul Festivalului Internațional de Artă Contemporană ICon Arts Transilvania, locul în care tradițiile se armonizează cu fenomenul artei contemporane.

Despre magia muzicii, despre cum se imaginează sunetul, despre bucuria de a compune pentru și alături de prieteni și despre necesitatea artiștilor de a relaționa cu alte culturi, ne povestește dirijorul și compozitorul Peter Ash. Născut în SUA, Peter Ash locuiește în Londra, unde, din 2001, este director artistic al orchestrei London Schools Symphony. A colaborat cu orchestre importante din Europa și America, (Orchestra Filarmonică Regală, Sinfonietta Regală, Orchestra de Cameră Scoțiană, Camerata din St Petersburg, Kammerphilharmonie Berlin, Simfonia de stat a Estoniei și Orchestra Națională din Letonia. Stilul său este eclectic și variază de la opera barocă până la muzica contemporană.

Cine sau ce v-a inspirat să vă dedicați muzicii?

Peter Ash: Sarcina nerostită a tuturor celor care „fac” muzica este să-și imagineze sunetul. Un copil cântă o melodie corect pentru că și-a dezvoltat abilitatea de a auzi tonul cu urechea minții. După care, în mod miraculos, el o recreează. Muzica este vocația mea, pentru că am fost absolut fermecat de această activitate magică de când eram copil. Nu a fost cale de întoarcere. Am cântat în coruri, am cântat la pian (rău) și am învățat să cânt la cornul francez. Dincolo de asta, să-mi imaginez sunetul împreună cu alți muzicieni a fost pur și simplu o experiență cosmică. Mi-am dorit mereu să fiu aproape de muzică. Dirijoratul a venit ca o extensie și o evoluție naturală după experiența dobândită la corn, iar provocarea de a-mi imagina o partitură complexă, scrisă de altcineva, a împins această activitate magică, la un alt nivel. Poate că versiunea finală a acestui lucru este să ne imaginăm propriile sunete. Nevoia mea interioară de a-mi imagina sunetele m-a îndemnat să compun.

Care este cea mai prețioasă amintire pe care o împărtășiți cu London Schools Symphony Orchestra (LSSO)?

Există numeroase amintiri prețioase. Odată, am interpretat Concertul de pian no.3, de Béla Bartók, alături de pianistul György Sándor care împlinea în ziua aceea 90 de ani. Am sărbătorit aniversarea zilei sale de naștere cu un spectacol în Sala de Concerte Barbican din Londra. György Sándor era fragil, dar de neclintit – răsplătind o ovație în picioare cu un encore de Bach (arh. Myra Hess). Am stat pe scenă cu elevii cât timp a cântat la pian. A fost un moment de neuitat. Timpul s-a oprit în loc. Și îmi imaginam, cum peste 50 de ani, acești elevi, care acum au 14 ani, vor povesti nepoților lor că au împărțit scena cu elevul lui Bartók. Activarea acestei legături semnificative cu istoria conturează proiectul meu cu LSSO.

Ați spus odată într-un interviu că vă ajustați repertoriul în funcție de țările în care care concertați. Ce înseamnă România și pitoreasca Transilvanie pentru dsv.? Cum ați traduce moștenirea culturală în sunete?

Peter Ash: Cred că este important ca tinerii noștri să călătorească în scop educativ și să cunoască muzica altor culturi. Încercăm să creăm o experiență culturală completă în diferitele locuri pe care le vizităm. Din acest motiv, caut mereu conexiuni semnificative în locurile pe care intenționăm să le vizităm. Transilvania a fost o descoperire palpitantă pentru mine. Abia am început să-i studiez istoria, iar dincolo de lectura mea, am descoperit oameni încântători, peisaje pitorești și drumuri haotice. Jessica Douglas-Home, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust, ne-a invitat să concertăm la Mălâncrav, eveniment organizat de Cristian Radu, unde am avut norocul de a colabora cu dansatori locali. Sper din tot sufletul că Transilvania va continua să facă parte din viața mea în viitor. Muzica este esențială pentru orice moștenire a culturii individuale. Cunoașterea muzicii dintr-o altă cultură poate da unui outsider acces instantaneu la această nouă cultură. Viitorul „muzicii artistice”, care mi-a dat semnificație vieții, se bazează pe tradițiile muzicale tradiționale „pe care trebuie să le păstrăm și să le prețuim”. La turneul nostru, „LSSO în Transilvania”, prezentăm creațiile unor compozitori extrem de diferiți – Bernstein, Bartok și marele român, George Enescu.

Ce muzică ascultați pentru relaxare? Dar pentru inspirație?

Peter Ash: Tăcerea este relaxarea mea. Natura și memoria îmi oferă mediile cele mai pline de inspirație. De asemenea, sunt inspirat atunci când o formă de artă te transpune într-o altă dimensiune – atunci când simți delicatețea țesăturii într-o pictură a lui Rembrandt sau a unei sculpturi grecești. Uneori, într-o poveste a lui
Nabokov, poți auzi și mirosi ceea ce descrie autorul.

De ce abilități are nevoie un mare dirijor?

Peter Ash: Este nevoie de cunoașterea totală a materialului muzical și a contextului său istoric. O abilitate de a vă imagina sunetul pe care îl doriți, înainte de a-l auzi, înainte ca el să existe. E nevoie de abilitatea de a-i conduce pe alții în timp ce îți menții vulnerabilitatea proprie și să ai o atitudine care să fie prelungirea adevărată a personalității tale. Există o mulțime de falși dirijori în jurul nostru.

Cinderella- peter-ash

Care sunt subiectele preferate și semnificațiile din spatele unei compoziții proprii?

Peter Ash: Ideea compunerii a venit relativ târziu în viața mea, ca o extindere a unei dorințe de a explora potențialul vieții mele muzicale. Îmi face plăcere să creez împreună cu prietenii mei sau pentru ei – fie că e vorba de un cântăreț sau instrumentalist. Mi-a plăcut să lucrez la două opere împreună cu marele meu prieten, scriitorul Donald Sturrock.

Iubesc teatrul și colaborez, de asemenea, cu scriitori, dansatori sau regizori de teatru. Opera și baletul sunt expresia unor forme de artă înălțătoare- diferite forme care se împrumută pe sine unor subiecte distincte. Îmi place dansul, deoarece, la fel ca o pictură a lui Velasquez, combină modelul abstract cu narațiunea, într-un mod care devine sentiment pur. De asemenea, îmi plac proiectele creative pe termen lung. Dacă voi găsi în continuare energia necesară, mai am câteva proiecte de balet și operă, care așteaptă „în valiza” mea.

Cum vedeți viitorul muzicii în relație cu tehnologia?

Peter Ash: Am îndoieli, dar în același timp sunt fascinat de rolul pe care l-ar putea avea tehnologia în muzică; știu însă, că există multe înfundături de-a lungul acestui drum. De exemplu, compozitorii care folosesc computerele, cel mai adesea nu și-au imaginat cu adevărat sunetele pe care le doresc. Pe scenă, când vocea umană este amplificată, ea își pierde umanitatea.

Dar, cu siguranță, a fi creativ implică experimentarea și acceptarea posibilității unui eșec. Un copil acceptă lucrul acesta într-un mod firesc – se joacă și merge mai departe. Așa că vom vedea cum copiii noștri își vor folosi imaginația și vor profita de noile tehnologii. Este interesant.

Orice se întâmplă cu tehnologia, viitorul muzicii și al artei trebuie în general să implice partea cea mai subtilă și mai sofisticată a evoluției noastre, mâna umană. Ca o extensie a imaginației noastre, mâna a evoluat controlului muscular fin pentru a reuși să ne exprimăm sentimentele în atâtea forme de artă. Acesta nu este altceva decât un miracol.

*articol apărut în Capital Cultural 13, ediția tipărită