Blade Runner 2049, la 35 de ani după Blade Runner (1982, regia Ridley Scott): o distopie în care este reluată tema temporalității și a spațiilor unei lumii post-apocaliptice. Filmul este inspirat de romanul „Visează androizii oi electrice?”, al cunoscutului autor american Philip K. Dick.

Blade Runner 2049 duce mai departe reflecția profundă și radicală asupra societății contemporane, fiind o critică la adresa corporatismului ca formă de guvernare universală, a consumerismului și simulacrelor generate de acesta. Prin viziunea pe care o propune, regizorul Denis Villeneuve radiografiază cu precizie procesul prin care realitatea se dezice treptat de tot ceea ce este real. Caracterul noir, o viziune pe alocuri teatrală, viteza moderată a filmului regizat de Ridley Scott sunt perspective pe care Villeneuve le adoptă și le dezvoltă în multiple planuri cinematografice, circumscrise unei structuri supradimensionate vizual și narativ. Așadar, dacă vă place SF-ul, ar fi bine să nu pierdeți Blade Runner 2049, iar dacă nu ați inclus acest gen pe lista preferințelor, poate ar fi momentul să o faceți.

Suntem în anul 2049. The replicants sunt simulacre cu termen determinat de viață, constructe artificiale, desemnate a servi rasa umană, mai puțin periculoase decât cele anterioare, care au dobândit oarecum independența. Ofițerul K, interpretat remarcabil de Ryan Gosling, este vânătorul de recompense desemnat să caute copilul născut de o femeie replicant. Scopul final al demersului său este să elimine orice dovadă legată de acest fapt, copilul fiind o mărturie a autonomiei acesteia. În misiunea pe care o are K, el însuși un exponent al noii rase de replicants, depășește limitele executării stricte a unor ordine și în urma unor căutări, înțelege că fostul vânător de recompense, Rick Deckard (Harrison Ford), și Rachael, identificată ca fiind femeia replicant, au avut în trecut o relație romantică, în urma căreia aceasta a rămas însărcinată. Într-un univers dominat de simulacre, orice relație bazată pe emoții autentice este considerată a fi primejdioasă, astfel încât, K înscenează moartea lui Deckard, pentru a-l putea conduce la Ana Stelline, personajul care creează amintiri, întruchipare a minții umane ludice și creative, probabil fiica acestuia. În urma căutărilor pe care le face, K reușește să înțeleagă în mod profund trecutul, să deosebească modul de viață programat și dependența de holograme, de ceea ce poate fi uman și autentic. Trăiește epifania cunoașterii trecutului, fapt care determină reevaluarea unicității umane – final deschis care îndeamnă la o reflecție tăcută asupra unor posibile lumi distopice și a consecințelor deteriorării sistemului de valori din lumea reală.

blade-runner2

Dincolo de complexitatea construcției narative, Blade Runner 2049 surprinde prin claritatea și coerența scenariului scris de Hampton Fancher (scenarist al versiunii din 1982) și Michael Green. Este remarcabil rafinamentul cu care sunt manipulate referințele la prima versiune cinematografică, Blade Runner (1982), dar și la alte producții SF inspirate ulterior de aceasta. Inteligența artificială, holograma și avatarul, spațiile lipsite de orice sursă de lumină, contaminarea umanității și dispariția acesteia în faldurile trecutului, degradarea extremă a mediului și a climei de pe Terra, spații urbane uriașe, impersonale și toxice, memoria – teritoriu periculos, arhiva – spațiu steril deschis în permanență viitorului, toate se regăsesc în fuziunea organică dintre efectele speciale și vizuale, coloana sonoră complexă – marca Benjamin Wallfisch&Hans Zimmer și tema centrală a filmului: dimensiunea umanității într-o lume post-apocaliptică, în care gunoaiele sunt printre puținele certitudini, iar cerul este un nor toxic.  Aici se naște un spațiu distopic, unde accesul la emoție și la trăirea autentică sunt interzise.

Blade Runner 2049 nu face decât să ne reamintească în notă vizuală extremă, că repetarea acelorași greșeli este consecința directă a imposibilității de a înțelege trecutul și că inevitabil, prin supra-tehnologizare, se poate oricând ajunge la deteriorarea în totalitate a elementelor și principiilor naturale care guvernează lumea, la capitalizarea completă a vieții cotidiene, a trăirilor autentice și a autonomiei individului.

Blade Runner 2049 (2017), Regia: Denis Villeneuve

de Anamaria Enescu

sursa foto: vox.com