Ansamblul L’Arpeggiata, contratenorul Philippe Jaroussky și violonistul Maxim Vengerov sunt cap de afiș la Sibiu, în cadrul proiectului „Recitalurile George Enescu, la Sibiu”.

Organizatorii au suplimentat numărul de bilete pentru cele două recitaluri, datorită cererii mari din partea spectatorilor. Pentru alte trei recitaluri, studenții, pensionarii și persoanele cu dizabilități își pot achiziționa bilete la prețul special de 15 lei.

Finalul acestei săptămâni aduce la Sibiu primul recital marca „Enescu”, la Biserica Evanghelică din Piața Huet. Ansamblul L’Arpeggiata & contractenorul Philippe Jaroussky vor concerta pentru prima dată la Sibiu, duminică, 10 septembrie, de la ora 20.30. Peste 300 de bilete puse în vânzare de organizatori au fost deja epuizate, aceștia suplimentând locurile cu încă 20 pentru cei care n-au apucat să-și achiziționeze bilet.

Și la recitalul lui Maxim Vangerov, din data de 22 septembrie, de la Sala Thalia, a mai fost pus în vânzare încă un set de bilete, după ce au fost epuizate primele 300.

Bilete la preț special pentru trei dintre recitaluri

Încă mai pot fi achiziționate bilete la categoria I, pentru trei recitaluri marca „Enescu” care aduc la Sibiu artiști recunoscuți la nivel internațional, dintre care doi câștigători ai Concursului Internațional „George Enescu”:

  • 11 septembrie- Cvartetul DIOTIMA cunoscut și apreciat în întreaga lume datorită stilului unic de a aborda atât lucrări ale compozitorilor consacrați, cât și compoziții moderne și contemporane. (Sala Festivă a Bibliotecii Astra, ora 19.00)
  • 12 septembrie- recital pian Viktoria Vassilenko- câștigătoarea Premiului I la Secțiunea Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016. (sala Thalia, ora 19.00)
  • 18 septembrie- recital vioară Erzhan Kulibaev– laureat al Concursului Internațional „George Enescu” 2016 și unul dintre artiștii tineri ai „The Violin Channel”. (Sala Thalia, ora 19.00)

Organizatorii au pus în vânzare pentru cele trei recitaluri bilete speciale la prețul de 15 lei, pentru studenți, pensionari și persoane cu dizabilități. Biletele reduse încă mai pot fi achiziționate de la Librăria Habitus, Piața Mică, nr. 4.

Biletele pentru oricare dintre cele cinci recitaluri pot fi achiziționate de pe site-ul eventim.ro și din magazinele partenere Vodafone, Diverta și Librăriile Humanitas.

Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția a 23-a

 „Recitalurile George Enescu, la Sibiu” se desfășoară în cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”, care a început la București în 2 septembrie și se va încheia în 24 septembrie. În această perioadă, vor concerta în România peste 3000 de invitați în cadrul a 80 de evenimente. Printre artiștii prezenți la ediția 2017 se numără superstaruri ale muzicii clasice precum tenorul Jonas Kaufmann, contratenorul Philippe Jaroussky, violoniștii Anne-Sophie Mutter, David Garrett și Maxim Vengerov sau pianista Martha Argerich. În premieră, 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor fi prezenți și interpretați în Festival.

Accesul în sală este permis cu 45 de minute înainte de începerea recitalurilor. Organizatorii au anunțat că nu va mai fi permis accesul în sală după începerea concertelor, din respect pentru artiști.

Festivalul Internațional „George Enescu” se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Recitalurile Festivalului Enescu la Sibiu sunt co-organizate de Camera de Comerț Sibiu și Asociația Culturală Play, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu și cofinanțate de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.