Festivalul Tânăr de la Sibiu e pentru toate vârstele. Drept dovadă, spectacolele din program au atras atenția – și copiilor, și adolescenților, dar și părinților.

În cea de-a patra zi a evenimentului, la Teatrul pentru copiii și Tineret Gong a fost prezentat spectacolul „Basmul căzut din nor” (Fairytale fallen from the cloud) al Teatrului de Stat de Păpuși din Erevan, Armenia.

festivalul tanar_teatru de papusi

Zaruhi Antonyan și-a dorit să aducă în fața spectatorilor o poveste de dragoste căzută din cer, care s-a transformat într-o elegie a omului ce întâlnește lumina, element primordial. Încă de când ne naștem suntem în căutarea luminii creatoare și rătăcim de cele mai multe ori pentru că uităm că ajutorul este în cei de lângă noi.

Festivalul tanar_Teatrul Erevan

Ceea ce îi diferențiază pe armeni de restul păpușarilor este tehnica abordată, actorii folosindu-și doar mâinile pentru a crea personaje de poveste, prin aceeași tehnică abordată în teatrul de păpuși cu umbre. Elementul ludic al spectacolului se îmbină armonios cu partituri semnate de W. A. Mozart și Niccolò Paganini și cu decorul fantezist, elemente ce au însuflețit întreaga sală de spectatori.

festivalul tanar_foto_dragosDumitruCopiii s-au arătat de-a dreptul captivați de povestea celor două personaje modelate parcă din plastelină, căutând noi înțelesuri în aventurile lor. Personajul feminin cu păr zburător îţi dă impresia că ar fi inspirat de Venus a lui Botticelli, iar întreg arsenalul personajelor pare să aibă ceva din grația și candoarea balerinelor. Este un spectacol ce ne îndeamnă să reflectăm asupra unor întrebări precum Ce este fericirea? Care este locul nostru în viață? Ce este iubirea? și care, totodată, încurajează curiozitatea, libertatea și inventivitatea specifică celor mici.

Festivalul tanar-dragos-dumitru

 „Basmul căzut din nor” (Fairytale fallen from the cloud) a primit în anul 2009 Premiul „Artavazd” al Teatrului Național din Armenia la categoria „Best Youth Performance” și a fost considerat cel mai bun spectacol la ediția din acel an. Teatrul de Stat de Păpuși din Erevan are o istorie de peste opt decenii și se mândrește cu un muzeu de păpuși din toate colțurile lumii.

Festivalul Tânăr continuă până duminică, 16 octombrie 2016, iar programul complet se găseşte aici.

de Mădălina Panduru

foto: Dragoș Dumitru