Producătorii studiourilor  Fox  au anunțat  continuarea  serialului animat  „Familia Simpson” cu încă două sezoane – al 27-lea respectiv al 28-lea.  Contractul care prevede realizarea celor două noi sezoane a câte 22 de episoade, a fost semnat cu o lună înainte de difuzarea episodului final din cel de-al 26-lea sezon. Prin cele două sezoane noi, serialul „Familia Simpson” va ajunge la un total de 625 de episoade.

„Familia Simpson” deţine deja recordul de longevitate în domeniul serialelor TV difuzate în primetime, prin prisma sezoanelor difuzate, şi, dacă show-ul va continua şi cu cel de-al 29-lea sezon, va doborî recordul deţinut de serialul „Gunsmoke” prin prisma celor mai multe episoade dintr-un serial TV difuzat în primetime, precizează USA Today.

 De la lansarea lui, în 1989, „Familia Simpson” a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial.  A câştigat 31 de premii Emmy , iar  membrii îndrăgitei familii (Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie) au o stea pe Hollywood Walk of Fame.