„Impresia cea mai puternică am simțit-o când am sburat pentru prima oară la Binținți în Ardeal. Blériot încă nu trecuse canalul Mânecei. Primul meu aparat era tot de lemn și n-avea motor. Am legat trei cai de el, trei flăcăi au prins a pocni din bice, și aparatul s-a ridicat la vre-o 15 metri înălțime, după ce a alergat câțiva chilometri pe pământ. Deatunci, de cîte ori mă sui în aparat, sbărnăiala motorului mi-aduce aminte de aeroplanul fără motor, și dinaintea ochilor, fascinați de nemărginirea văzduhului, îmi răsar cei trei flăcăi chiuind și pocnind cu foc din bice.” (Vlaicu, Aurel. „Impresii din văzduh” in Aeronautica Română, An II, no. 7-8-9, 1923, p. 235)

Acest fragment ar putea a fi rodul imaginației unui scriitor. În realitate, reprezintă o mărturie a celui care a construit și pilotat propriul aparat de zbor, pe pământ românesc. Aurel Vlaicu s-a dovedit a fi un spirit înaintea timpului său, un visător al văzduhului, curajos, tenace și îndrăzneț, un explorator al universului aerian, pasionat de tot ceea ce este nou. S-a născut în la 19 noiembrie 1882, la Binținți, în județul Hunedoara. Copilăria și-a petrecut-o în inima naturii, pe care a observat-o atent și care, mai târziu, l-a inspirat pentru a-și îndeplini visul de a zbura. A studiat la Sibiu, Budapesta și München. Întors la București, la îndemnul poetului Octavian Goga, a convins autoritățile vremii în ceea ce privește necesitatea realizării demersului său de a construi un aparat de zbor românesc. A lucrat intens între anii 1909 și 1913. Munca îl stimula permanent să exploreze soluții tehnice noi, care să optimizeze în mod real condițiile de zbor. Iubea la fel de mult natura și viața patriarhală, locurile natale, culorile și muzica.

Primul zbor cu aparatul Vlaicu no. 1 a pornit de la Cotroceni. Al doilea model, Vlaicu no. 2, a reprezentat un adevărat succes la Aspen, în Austria. În 1913, Aurel Vlaicu nu a mai așteptat finalizarea lucrărilor la cel de-al treilea avion, Vlaicu no. 3, tehnic îmbunătățit cu un motor mai puternic. Conform mărturiei apropiaților săi G. Magnani și C. Silișteanu, hotărăște să treacă Munții Carpați, în ziua de 13 septembrie 1913. Un ultim zbor, în urma căruia acesta avea să dispară. Entuziasmul și perseverența l-au urmărit până în ultima clipă a vieții.

Textele sale reflectă spiritul tehnic, o perspectivă profundă și uneori poetică asupra a ceea ce a reprezentat zborul în modernitate:
„Dela furtul lui Prometeu, omul n’a îndrăznit încă o aventură atât de primejdioasă. Și, pe cât se pare, ca și Prometeu, omul modern va ispăși prin eterne picurări de sânge această nouă taină furată Dumnezeirei” (Vlaicu, Aurel. „Impresii din văzduh” in Aeronautica Română, An II, no. 7-8-9, 1923, p. 237) Avea conștiința limitelor universului uman și a imposibilității de a domina în totalitate văzduhul. Experiența pământului privit de sus îi aduce uimire și neliniște, în același timp.

aurel-vlaicu-prieteni

„Vlaicu, într-un grup de admiratori (în fața lui, stând jos, mecanicul avionului).

Aurel Vlaicu a fost un vizionar, un inventator, un singuratic, și nu în ultimul rând, un artist al zborului, care uimea prin naturalețe, sinceritate și modestie. În 1925, Octavian Goga, bunul său prieten, avea să-l descrie ca fiind „primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe un câmp de bătaie, cel dintâiu sânge vărsat pentru trecerea Carpaților” (Goga, Octavian, „Martirii noștri” in Aripa, Anul I, no. 1/1925, p.2). La 135 de ani de la nașterea sa, rămâne în memoria vremii și în memoria noastră prin devotamentul cu care și-a urmat visul și dorința de a zbura cu un aparat construit de el. Profesionist și deschizător de drumuri, Aurel Vlaicu a acordat întreaga sa viață aeronauticii românești, în vremea de pionierat a acesteia. A uimit prin viziunea asupra tehnicii aparatelor de zbor, prin inovație și capacitatea de sinteză a forțelor naturii și a curajului nemăsurat al omului.
(Fragmente extrase din Aripa, Anul I, no. 1/1925 și Aeronautica Română, An II, no. 7-8-9, 1923, aflate în colecția Compartimentului Periodice al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu)

 de Anamaria Enescu