Interviu cu fotograful și artistul vizual, Daniel Munteanu

Îmi amintesc și acum iarna când abia îl cunoscusem pe Daniel Munteanu. Ne plimbam prin orașul înzăpezit, iar frigul ne ajungea din urmă fără să ne atingă. Îmi povestea despre încă o luptă. Fiecare cuvânt – jăratec încins, ascuțit de revoltă și dezamăgire, cădea cu ecou pe acea stradă înghețată. Mă uimise încăpățânarea și convingerea cu care se detașase de tot pentru a se dedica artei. Nu să lucreze după job sau în weekend (cum facem majoritatea cu pasiunile noastre), ci zi de zi, retras parcă la o margine de lume, una care curge în alt ritm și care lasă loc de magie și visare.

©Tomoaki Minoda

Daniel a absolvit Facultatea de Litere (Universitatea din București), dar nu și-a limitat energia creatoare doar la o singură formă de expresie. Ca fotograf și artist vizual, a creat acum zece ani Moondash, un proiect care-i definește identitatea artistică și-l plasează în zona artei ce îmbină mijloace new media (fotografie digitală, grafică 3D, sound design, video etc.). O linie fină între real și imaginar, lumi și creaturi magice, frumusețea naturii și a sufletului uman, toate răzbat cu emoție și sensibilitate artistică prin Moondash.

Din 2013 n-a mai participat la expoziții. Știam că lucrează la un proiect misterios. Întrebat despre ce e, primeam de fiecare dată un „o să vezi!” evaziv, dar entuziast. După cinci ani de tăcere, recent Daniel a început să publice părți din noul său proiect Transience. Peste 90 de mii de fotografii realizate cu tehnica ICM (Intentional Camera Movement), dintre care 40 de mii sortate și organizate într-o bază de date. Cele mai reușite fotografii sunt publicate în serii tematice – un joc impresionist de lumini și umbre, aceeași aspirație de a prinde efemeritatea, de a crea lumi misterioase din realități cotidiene. Răsfoind virtual „picturile cu lumină”, l-am găsit din nou pe acel Daniel care acum multe ierni vorbea aprins despre lupte și îndoieli, despre perseverență și sinceritate cu tine însuți.

Cum ai trecut de la pasiunea pentru scris – la artă fotografică, pasiunea pentru imagine. Este o altă etapă în parcursul tău sau mai degrabă o diversificare a mijloacelor de exprimare artistică?

Daniel Munteanu: Atunci a fost o etapă de schimbare, de la cuvinte spre imagine. Acum îmi pare că a fost drumul unei diversificări, pentru că mă îndrept înspre ceea ce se poate denumi media artist – îmbin mai multe forme de expresie – imagine statică, video, sound design, propriile texte vechi și noi. Imaginea rămâne dominantă și domeniul meu de specialitate, dar libertatea de expresie ce rezultă din combinarea mai multor forme, cum este în cazul filmului, îmi aduce mult entuziasm și cred că are mai multă energie rezultantă.

Transience, București

Din 2008 până în 2013 ai avut mai multe expoziții: în Sibiu, Brașov, București, dar și în Takayama (Japonia) – expoziția itinerantă Wooden Creatures). Care au fost reacțiile publicului? La ce concluzii personale ai ajuns după aceste expoziții?

Daniel Munteanu: Deși am expus și în cadrul MȚR (Muzeul Țaranului Român) și FITS (Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu), am observat că în spațiile care au ca scop cultural altul decât arta vizuală, lumea se oprește rar sau, de necrezut, confruntată cu printuri de mari dimensiuni, pur și simplu refuză să privească. Fotografia, din cauza avansării tehnicii, a devenit o formă de expresie foarte accesibilă, acest lucru scăzînd standardele și interesul real al unui public puțin educat în ce priveste fotografia de artă, public care simte prea puțin nevoia pentru așa ceva.

Din păcate, de multe ori la vernisaje (nu neapărat ale mele, ci în general) am văzut mai mult interes înspre simpla socializare decât înspre explorarea și discutarea expoziției în sine. De asemenea, cel puțin în cazul meu, am observat că pe o mare parte din fotografi nu îi interesează nici măcar să vină să privească, dacă nu faci parte din același grup sau nu ești cunoscut la modul popular, iar aceasă lipsă de interes, pentru ce îți este necunoscut, dar totuși apropiat ca domeniu de activitate – o găsesc de neînțeles, un lucru trist ce dovedește comoditatea, ignoranța, lipsa de curiozitate și de deschidere. Întotdeauna am vrut să văd ce fac și ceilalți.

Cum ai ales Sibiul ca loc de creație? Cum te plasezi față de comunitatea artiștilor vizuali din Sibiu?

Daniel Munteanu: La Sibiu am ajuns în mod circumstanțial, inițial temporar. Răspunzînd diplomatic, deși sunt aici de zece ani, nu simt deloc situarea într-o comunitate de artiști vizuali… Există grupuri din care nu fac parte. Artiștii care locuiesc și activează aici sunt puțini și nu avem prea multe în comun, din păcate. Lipsește o coeziune a fotografilor din Sibiu și de multe ori nu văd nici materialul artistic, spații aproape deloc, expoziții puține, interesul publicului foarte redus față de cel arătat teatrului, concertelor, filmului. Și oricum, ceea ce fac ține de digital, de virtual.  Se poate spune că pentru moment sunt singular aici.

Ceea ce faci de mai bine de 5 ani se numește Transience, un proiect despre care spuneai că a apărut oarecum firesc după o serie de experimente artistice. De ce anume ICM? Ce te-a fascinat la început și continuă să te fascineze?

Daniel Munteanu: M-a atras dintotdeauna, în tot ce am făcut, posibilitatea de a transforma ceva mundan, nestralucitor, banal, în ceva mai misterios. Când am început Transience, în vara din 2012, foloseam deja tehnica aceasta de câțiva ani pentru a fotografia apă și copaci în acest fel, dar știam că se poate împinge mai departe și la alte subiecte… însă nici nu îmi imaginam cât de mult ascunde. Această tehnică poate transforma fotografia standard într-o fotografie care arată ca o pictură impresionistă… sau abstractă sau chiar și cubistă, fără fotomanipulare, direct din camera foto. Și dacă nu era destul atât, am adăugat intervenții personale.

Transience, Veneția

„Lupta de a da din coate cât mai des în online nu se potrivește cu principiile după care îmi duc viața…”

De unde decizia de a nu dezvălui nimic pe parcurs? Cum ai rezistat tentației de validare socială a creațiilor tale?

Daniel Munteanu: A fost foarte dificil să fac acest lucru. Decizia e în principal una artistic-profesională, pentru ca nu sunt un scriitor care să arate capitole din carte pe măsură ce o scrie sau o serie neterminată de tablouri. Am vrut ca atunci când încep să fac public proiectul să am o lume întreagă acolo în spate, nu doar câteva imagini și doar concepte și idei curatoriale. De asemenea, cantitatea și calitatea materialului îmi vor permite sa fac lucruri imposibile altfel, în lipsa diversității imaginilor dobîndite.

Sincer fiind, recunosc că această decizie a avut în componență și o dezamăgire personală în ce privește lumea artistică, direcția în care se îndreaptă ea, importanța disproporționată, de neîngăduit în artă, a PR-ului și a apartenenței invizibile la  grupuri de artiști și de curatori, în detrimentul lucrărilor în sine. Lupta de a da din coate cât mai des în online (mai ales dacă nu locuiești fizic într-un oraș foarte activ în domeniu), pentru ca să nu ramâi în obscuritate (dacă ani de zile nu ieși public, sinucidere mediatică, lumea uită repede sau crede că ai renunțat, având oricând un flux neîntrerupt de informație la dispoziție) nu se potrivește cu principiile după care îmi duc viața și nici nu îmi dă senzația de ceva natural. Cât despre validare socială, nu știu cum este dacă o primești, dar bănuiesc că în final e tot deșertăciune.

ICM (Intentional Camera Movement), deși pare o tehnică la îndemâna oricui, rezultatele satisfăcătoare par a fi totuși dificil de atins. Ce înseamnă o compoziție reușită în cazul „picturii cu lumină”?

Daniel Munteanu: Sunt mai mulți factori. Trebuie să știi cum să te poziționezi în relația cu lumina, pentru că pictezi cu senzorului acelui aparat digital. Liniile pot fi armonioase sau nu, alt lucru important. Chiar și după ani de zile de folosire exclusivă a acestei tehnici, e drept, cu subiecte și condiții uneori mai pretențioase decât normal, mi-am dat seama cât am învățat, tehnic vorbind, precum înveți pianul. Compoziția unei imagini nu diferă cu nimic față de fotografia normală sau față de pictură, însă în ICM trebuie sa ții cont și de mișcare când gândești un cadru, unde începe și unde se termină el, timp în care tu trasezi impresia de lumină prin aparatul foto.

Transience, Barcelona

Care sunt „nisipurile mișcătoare”, riscurile utilizării ICM?

Daniel Munteanu: Să crezi că realizezi ceva artistic doar pentru că arată abstract, doar pentru că arată altfel; să crezi că prin simpla folosire a unei astfel de tehnici îți dovedești competența ca fotograf; să renunți prea repede pentru că cere prea multă răbdare și concentrare timp de ani întregi, doar pe acest lucru; să obosești fizic, să nu mai poți face altceva (zâmbește).

…mă intreb de ce sunt obsedat de lumină, de ce o sabie trebuie sa fie luminoasă.” (Jurnal de Luptă)

Ce urmează după ce ai făcut public proiectul Transience?

Daniel Munteanu: Transience e un proiect extins și ramificat – el cuprinde o serie de poeme vizuale (un fel de filme scurte experimentale realizate din imagini din proiect), serii de imagini din diferite orașe, locuri din natură, abstracte, personaje. Vor exista câteva albume foto pe care aș dori să le public în țară sau în afară. Am gândit mai multe variante pentru o expoziție itinerantă în orașele principale din România, ea curpinde și o instalație audio-video despre care însă deocamdată nu doresc să vorbesc mai mult. Voi încerca să duc proiectul și în alte țări, sub diversele sale forme. Iar apoi, poate o pauză în domeniul imaginii fotografice, poate VR, poate un audiobook pentru Jurnalul de Luptă, încă nepublicat.

‘Spirits & Angels’, Transience

Afirmai acum câțiva ani că fotografia ta se adresează probabil unei nișe – „visătorilor, iubitorilor de natură, oamenilor deschişi la căutare, rătăcire, minunare, oricui are sensibilitate”. Ai redefinit/redimensionat în timp acea nișă? Cui se adresează Transience?

Daniel Munteanu: Uneori mi se pare că acea nișă se tot micșorează, nu din punctul de vedere al capacității de înțelegere pe partea tehnică, ci din cauza atrofierii sensibilității multor oameni, la care în general mass-media le oferă produse culturale mediocre sau de calitate deplorabilă. Din fericire numărul oamenilor creativi (pe orice domeniu) și care rezonează rămâne constant – așa că mă adresez visătorilor, masei critice conștiente, celor care experimentează în arta vizuală, poeților, oamenilor care vor vedea în ceea ce fac un mod de a transcende imediatul, problemele mundane pe care le avem cu toții, se adresează oamenilor care mai caută și altă lume sau vor să o reinventeze pe aceasta.

Cum distingem între meșteșug și artă? Care sunt criteriile după care faci tu această distincție?

Daniel Munteanu: Meșteșugul cuprinde obligatoriu tehnica. Artă fără suflet și dăruire totală… Cine încearcă așa ceva ajunge la mofturi conceptuale și lucrări moarte pe dinauntru. Din meșteșug se poate de multe ori trăi, din artă foarte greu. Poate că depinde de noroc și șansă mai mult decât de perfecționarea ta. Sunt oameni care le fac pe amândouă, dar înăuntrul tău trebuie să fie clar din ce categorie faci parte – și oricum, compromisurile în artă nu le recomand, în meșteșug e ceva la ordinea zilei.

Crezi în rolul social al artei – de a scoate în prim plan probleme actuale și a stimula schimbarea, dialogul în comunitate?

Daniel Munteanu: Cred mai degrabă în rolul spiritual și psihologic al artei – și de aici rezonanța, undele, ecoul în social. Cred că cele mai mari probleme doar par actuale, dar ele sunt vechi precum lumea – violența, ignoranța, lăcomia, lipsa de credință în ceva înălțător, lipsa de sensibilitate, de bun simț, oameni care se folosesc de alții și îi țin într-un întuneric mental, oameni care caută motive de război – artistul poate face ceea ce mulți politicieni nu au putut, poate da speranță și frumos omului într-o lume grăbită și deseori fără idealuri. Altfel, putem să alungăm toți artiștii din cetate, oricum sunt cei mai inutili cetățeni, și să vedem ce gust au viețile noastre după zece ani.

Dacă doriți să prelungiți călătoria în lumile surealiste ale lui Daniel Munteanu, căutați-i pagina de Facebook  sau site-ul acestuia.