Caut pe facebook postări despre proteste, despre Colectiv, mai verific listele cu nevoile de la spitale, citesc despre medici și asistente, aflu că mulți tineri le-au dus flori, solidarizez și eu cu nemulțumirile. Caut gândurile scrise de alții, care mi se potivesc și mie, zicându-mi în gând „Și eu aș fi scris așa”, apoi dau share pe pagina mea de profil, ca să fiu împăcată. Îmi imaginez că sunt acolo, în mijlocul protestatarilor, durează un minut apoi tot filmulețul se șterge. Nu, nu așa ești acolo. Trebuie să simți, să crezi, să îți dorești să faci mai mult, să mergi acolo.

Ajung în Piața Mare cu 10 minute întârziere fața de ora stabilită pentru acțiunea de solidaritate față de protestatarii din București. Cum intru în piață, de pe Bălcescu, nu văd decât două grupuri de oameni. Mă descurajez. Mă așteptam să fie plin bulevardul de oameni care merg într-o singură direcție. Ca atunci când sunt concertele alea de vară, și nu ai cum să mergi în direcția opusă, că te ia valul. Caut să merg în fața primăriei, unde știu că oamenii aprind lumânări pentru victime. Încerc să-mi fac loc. Sunt mulți, mulți oameni aici. Așa da, îmi zic. Zâmbesc și mă duc în mijloc să simt atmosfera, apoi merg către margine, fac un ocol și mă opresc lângă o bancă. Deja se adună oameni și mai mulți. Presa filmează, reporterii vorbesc cu oamenii. În dreptul turnului, lângă primărie văd toată echipa de la librăria Habitus, lângă ei sunt și colegii de la Humanitas, văd și câțiva actori. Sunt mulți tineri, mulți copii. Văd oameni care  vin la balet, la filarmonică, la teatru. Toată lumea așteaptă un semn. Lângă mine, 4 tineri de vreo 30 de ani, vorbesc de codul fiscal, spun că trebuie făcut ceva, altfel trebuie să-și închidă PFA-urile. Le dau dreptate. Și eu mă gândesc la aceeași problemă. Deodată, un băiat începe să strige „București, nu uita/ Sibiu-i de partea ta”. Începe mobilizarea. Îmi scot repede reportofonul, să prind ambianță. Un bărbat organizează grupul de lângă mine. „Cine are tricolorul, să meargă în față. Dăm un tur în Piața Mare, apoi plecăm pe Șaguna, după care bulevardul Mihai Viteazul. Oamenii pornesc la drum. La 10 metri, văd o doamnă cunoscută din vedere. E aproape la toate evenimentele  culturale. Mă așez în rând cu ea și începem să discutăm: „Am venit pentru că suntem revoltați, de moartea acestor tineri și de cei care sunt răniti, apoi sunt foarte nemulțumită de clasa politică. De toți. Așteptăm o schimbare”. Prietena ei, încearcă să prindă cât mai multe cadre cu oamenii. Îmi spune că locuiește de 30 de ani în Germania, însă s-a nimerit să fie în țară acum și nu ar vrea să rateze ocazia să fie alături de oamenii din țara ei de naștere. „ Tinerii care au venit acum în stradă, vor un viitor mai bun. Mă bucură teribil să văd atâția copii care sunt conștienți de ce se întâmplă, care vor să se schimbe ceva, care scandează pentru uciderea corupției din țara asta”.

La doi pași mai în față, dau peste un grup de elevi entuziaști. Când văd reportofonul, băieții deja grăbesc pasul, una din fete se oprește și-mi spune că e nemulțimită de tot sistemul. „Nici măcar acum, după ce s-a întâmplat în București, nu s-a schimbat nimic aici prin cluburi. Sincer, trebuie să facem ceva”. Aflu că are 14 ani și vine pentru prima dată la o astfel de acțiune. Oana, prietena ei îmi povestește că ea a venit datorită facebook-ului. În toate grupurile de acolo s-a vorbit numai de ieșirea de la ora 19.00, din Piața Mare. „E nevoie să ieșim, vrem să se schimbe sistemul, să nu mai existe corupție, legea să nu mai fie încălcată. Vrem să avem un viitor în țara noastră. Să se schimbe educația, să avem normalitate așa cum e în alte țări. Mobilitate, fratilor, că altfel nu se poate!

12195117_1520078121644615_7818589739460752086_o

Ieșiți din bloc, nu stați în loc!

Măresc pasul ca să ajung cat mai aproape de prima parte a mulțimii. Deja suntem peste 2500 de oameni. Îi aud cum se miră când se uită în urma lor. O doamnă zice că totuși sibienii sunt comozi. Spera să fie și mai mulți. La balcoane, oamenii ies și se uită. Unii sunt încruntați, alții fac cu mâna. O doamnă bătrână, de la ultimul etaj, scoate un steguleț cu tricolorul pe fereastră. Oamenii din stradă încep să aplaude „Vă mulțumim că sunteți cu noi, doamnă. Respect”, spune tânărul care coordonează grupul din fața mea. El e cel care dă tonul scandărilor și le face semn celorlați. Din mulțime se aude strigând „Ieșiți din bloc, nu stați în loc”. Tânărul a răgușit deja, o doamnă îi spune că și ea a făcut la fel cu o seară înainte și acum nu mai poate să strige. La biserica de pe Mihai Viteazu, toate luminite sunt aprinse. Bat clopotele și 5-6 preoți sunt așezați pe scară, în fața bisericii. Încep fluierăturile, oamenii încep să strige „Vrem spitale, nu catedrale”. Prima parte a grupului, e în genunchi, ceilalți fluieră și înjură. Trist. Aud pe cineva în jurul meu care zice: „Nu au înțeles nimic”. Se referă la tinerii revoltați. La întoarcere, ne întâlnim cu o ambulanță. Medicii fac cu mâna și zâmbesc, toată lumea s-a oprit în loc și aplaudă. Sunt mândră cu ei. Merg mai departe, să caut alți oameni. Văd o familie cu un copil de 4-5 ani. Domnul îmi spune că își dorește o țară fără corupție. Îi întreb dacă au fost și aseară. Îmi spun că nu, însă au venit la multe proteste și vor să vadă mai mulți sibieni în stradă. O întreb pe mama copilului de ce l-a adus și pe băiețel. „Pentru el am venit, pentru copilul meu, pentru viitorul lui. Credeți în schimbare? Da, cred în România, pentru că am văzut că oamenii se pot mobiliza la orice acțiune. Sper că data viitoare să iasă și mai mulți. România trezește-te!

În Piața Mare, doi bătrâni rămân către margine. Îi aud spunând că e vremea generației tinere. Merg mai departe, însă vocea aceea îmi răsună în minte. Mă întorc și vorbesc cu ei. „Am venit și noi. Ne amintim de anii 89. Acum e rândul tinerilor să facă ceva. Și sperăm. Sunt frumoși, curajoși și stiu ce vor. Vrem și noi ce vor și ei. Vrem o schimbare totală, totală. Așa nu se mai poate.”

credit foto: Cristian Bîscă