Prin programul New Media, de la festivalul de film Astra, am dat o tură-n viitor și-am revenit să povestim impresii.

„Am pus degetul pe hartă. Aici și aici, sunt portalurile spre ceea ce-ar putea să însemne viitorul cinematografiei.” Andreea, bucureșteancă amatoare de film documentar, repetă de multe ori cuvântul „copleșitor”, amintindu-și despre programul New Media de la festivalul de film Astra: Viitorul e azi. Cele două puncte de atracție și noutate pe harta festivalului trasează o cărare bătătorită. În Piața Mare, printre oameni și porumbei, se ridică o construcție impunătoare, cu aspect futurist – cinematograful-dom. La Sala Thalia, în foaier, la video-barul amenajat cu ocazia festivalului, unele filme se pot vedea cu ochelari speciali de realitate virtuală (VR).

„Cinematografia imersivă reprezintă noul stadiu în evoluția non-ficțiunii. Marchează trecerea de la reprezentare la experiență”, mă intrigă Adela Muntean, responsabilă de programul New Media, secțiune nouă a festivalui Astra Film. „Programul The Future is Now cuprinde proiecte imersive produse cu tehnologii variate și prezentate pe platforme diferite”, îmi spune Adela. „Acesta include proiecte realizate în video 360 și realitatea virtuală, filme în formatul fulldome, proiectate într-un cinema-dom și o serie de recomandări de webdocumentare 360.”

„Ce-am reușit să văd, nu aș zice că au fost filme. Au fost experiențe. Am simțit, am trăit, mi-am creat amintiri reale.” Aşa descrie Oana un documentar imersiv, de la care a ieşit emoționată. În cazul așa-zisului cinema imersiv, nu mai ești spectatorul cu punga de popcorn în brațe, care se apropie emoțional sau se distanțează la kilometri de prejudecăți și convingeri față de unele personaje, ca în cinematografia tradițională. Proiectele imersive te absorb întru totul în miezul acțiunii. Tu ești unul dintre personaje, participi la construirea unei experiențe subiective, alegând unde și ce să privești. Nu mai există camera de luat vederi și ecranul care delimitează spațiul tău fizic de narațiunea cinematografică.

Cu ajutorul noilor tehnologii, documentarul, care nu-i cel mai popular gen cinematografic, are șansa să se apropie tot mai mult de public. Când gadgeturile apar și se perfecționează atât de rapid, ne întrebăm dacă regizorii vor reuși să-și adapteze modul în care își construiesc poveștile. Va reuși oare limbajul cinematografic experiențial nu doar să-și apropie publicul, care este inevitabil fascinat de nou, dar să-l conecteze într-un mod profund cu semenii lui și realitatea în care trăiește?

Cinema-dom: cum e să fii înconjurat de film?

Instalată în centrul Sibiului, semisfera albă stârnește curiozitate și uimire generală. Cinematograful-dom pare un soi de simbol al pogorârii filmului documentar în mulțime. Chiar dacă ești grăbit, trecând pe lângă dom, încetinești pasul, intrigat.

„Mi-a luat ochii sfera gigantică din Piața Mare. Făceam glume că și-au pus extratereștrii cortul în Sibiu. Dar a doua zi eram cu biletul în fața sferei,” râde Adrian, grăbit să intre în cinematograful-dom.

În România și la Sibiu, cinematograful-dom a ajuns pentru prima dată, însă conceptul de dom nu este nou. Cinematograful-dom a fost inspirat de planetariile, unde, cel mai des, în scopuri educaționale, pe tavanul sub formă de cupolă, se puteau vedea planetele cu orbitele lor, cerul și corpurile cerești. Adaptarea planetariilor în scopuri cinematografice a prilejuit cinefililor o nouă experiență. Tavanul devine ecran, iar cu ajutorul multiplelor proiectoare și a aparaturii de sonorizare performante, filmul se răsfrânge peste tot.

Paulina Majda, regizoarea documentarului în formatul fulldome – „Dorința de a zbura”, inclus în programul special pentru copii, de la Astra Film Junior – îmi propune un exercițiu de imaginație. „Ești sub o umbrelă mare, neagră. Nu vezi lumea de dincolo, este complet întuneric. Deodată, chiar din spatele tău un dragon uriaș zboară deasupra capului. Aproape că simți cum îți atinge creștetul. Experiențele vizuale și auditive din dom sunt mult mai puternice decât în cinemaul tradițional. Spectatorul se simte implicat în film altfel, din părți diferite: din spate, din stânga, din dreapta, de sus. Unii spun că au impresia unor senzații tridimensionale, fără să poarte ochelari 3D.”

Cu această imagine în minte spațiul semisferic al domului se deschide printr-un hol lung, care-ți întărește senzația de portal. „M-am simțit de parcă urma să schimb dimensiunea”, povestește zâmbitoare Delia. Înăuntru este loc cât pentru 180 de persoane. Copii, așezați comod pe perne, cu fața în sus și adulți binedispuși, caută cu privirea cerul.

Domul închide ca într-o bulă enormă publicul, iar vizionarea devine o experiență împărtășită. Emoțiile se transmit contagios în acel mediu, „se simte un soi de conexiune”. Delia îmi povestește că și-a luat trei bilete, dar din ce-a văzut până acum a impresionat-o filmul „Noaptea cea mai lungă: Poveste de iarnă”. O combinație de animații și filmări cu marionete mânuite de păpușari proiectată în format fulldome; „Doi bătrânei și o copilă într-un sătuc din munți, purtând cu ei povești despre dragoni și regi. Pare a fi chiar o legendă nordică. Superb!”

cmp-dom

Prin ochelarii de VR: filmele ca experiențe

De la dom spre sala Thalia nu sunt decât câțiva pași, atât cât să-ți amintești știrea despre primele cinematografe imersive din lume. Cu 14 euro, în Amsterdam, îți poți lua bilet pentru filme exclusiv în VR.

Deocamdată, noi nu avem un astfel de cinematograf, dar avem biletul de la o proiecție anterioară de la Astra Film. A costat 8 lei. Îți permite accesul la setul de ochelari de realitate virtuală Samsung Gear VR ori Oculus Rift. Samsung Gear VR poate fi utilizat doar cu un smartphone Samsung, pe când Oculus Rift necesită conectarea la un calculator performant, respectiv, calitatea imaginii pentru ultimul fiind mai bună. Ochelarii încorporați într-o cască nu sunt altceva decât ecrane cu o vizibilitate extinsă, câte unul pentru fiecare ochi. Alte dispozitive pentru a crea realitatea virtuală care să corespundă celorlalte simțuri de percepție (tactil, miros, gust), n-au apărut încă. Cu toate acestea, dacă lentilele și căștile sunt bine reglate, experiența imersării în film e copleșitoare: „Știi cum a fost?… Parcă aș povesti cuiva care n-a fost la mare cum e. Nici nu pot să descriu. Am fost cu adevărat în film.”

Fie că ești personaj activ în poveste sau doar un martor, trăirile tale au ca sursă mediul în care ai intrat. „Te ține captiv, chiar dacă nu-ți place subiectul. În filmul pe care l-am văzut – Giant, o familie blocată într-un beci, aștepta să vină uriașul, pe care nu îl vedeai, dar îi simțeai prezența. În timp ce ei vorbeau speriați, puteai evita tensiunea, uitându-te în jur, concentrându-te pe alte chestii”, îmi împărtășește Sorina după vizionarea filmului „Uriașul” (r. Milica Zec), o experiență virtuală care-ți permite să trăiești războiul, așa cum l-au simțit membrii unei familii din Serbia.

Vocea masculină a unui cuplu, Alex, îmi povestește că au încercat VR-ul, vizionând filmul „6×9: O experiență virtuală a captivității solitare” (r. Francesca Panetta, Lindsay Poulton). „Mișto 6×9! Este despre șapte foști deținuți din SUA și viața lor în celulele de închisoare. E un pic ciudat că trebuie să-ți pui ochelarii aia ca să înțelegi că ei sunt de fapt oameni ca tine, oameni reali. Și acum îmi amintesc fisurile de pe pereții celulei. Am încă senzația aia de răceală, chiar claustrofobie.”

Dau și peste sceptici care văd în VR o altă „născocire comercială”, care este „cool” și educativă, dar nu indispensabilă pentru a savura un film bun. Unii menționează disconfortul de a ține ochelarii de VR pe cap ore în șir. Alții, încântați de altfel, remarcă prezența unor imagini prea violente, care văzute cu VR „îți storc stomacul pe dos”.

Ozana Nicolau, tânără regizoare de film, îmi spune că pentru ea VR a fost o experiență completă. „Mi se pare că întrece foarte mult cinemaul 3D. Te imersează efectiv într-o lume completă și ca sunet, și ca imagine. E un instrument foarte potrivit ca să transmiți stări, mai mult decât idei sau concepte, te ajută să experimentezi.” Documentarul pe care l-a văzut Ozana „Despre orbire – Călătorie într-o lume lipsită de vedere” (r. Peter Middleton, James Spinney) i s-a părut unul extrem de bun. „Dacă parcurgi tot, de la bun început până la ultimul episod, fiecare stadiu îți creează cu adevărat impresia cum e să trăiești fără vedere.”cm_vr-videobar

Viitorul de azi și de mâine: provocări și pronosticuri

Prezentul cinematografiei imersive descoperă un spațiu creativ imens. Explorarea acestui mediu de către cineaști le aduce nenumărate dileme și provocări. „Pe lângă constrângerile financiare, cred că cea mai mare provocare ține de faptul că regizorul unui film în format nou dispune de mai puține mijloace și instrumente tehnice care să-i permită să direcționeze publicul conform intenției sale. Într-un fel, în cazul conținuturilor imersive, publicul își atribuie parțial rolul de regizor. Fiecare privitor va consuma filmul într-un mod diferit. Prin urmare, regizorul trebuie să se asigure că publicul său va rămâne cu aspectele importante din film, fără a-i limita în vreun fel experiența imersivă”, susține regizorul Peter Geerts, al cărui documentar „Conflagrație mondială” a fost prezentat în dom.

Paulina Majda, care are experiența realizării filmelor atât în formate tradiționale, cât și pentru fulldome, subliniază cât de important e să înțelegi tehnologiile cu care lucrezi și să încerci de fiecare dată să te pui în pielea spectatorilor. A ajunge la empatia publicului, fără a-i genera emoții negative traumatizante, este o provocare care-i solicită pe regizori. „Când lucrez pentru un film în fulldome, mă gândesc, în primul rând, la public și la cum se vor simți oamenii – bine, prost, imersați suficient? (…) Cinemaul imersiv îi face mai empatici și pe regizori, nu doar pe oamenii din public.”

Trec prin documentarele interactive de la Astra și realizez că „viitorul de azi”, propus de către organizatorii festivalului, are contururi reale, însă e doar o mică parte din potențialul cinemaului imersiv. Spre ce ne îndreptăm? Oare vizualizăm zările viiitorului de mâine?

Cinematografia de mâine va fi o „modalitate prin care să învățăm și înțelegem lucruri cu adevărat.” Schițează câteva gânduri profetice Robin Sip (directorul general executiv al companiei olandeze Mirage3D, regizorul filmului „Viața sub cerul arctic”). „Un alt pas în crearea experiențelor de realitate virtuală pentru cinema va fi să creăm filme generate în timp real, unde utilizatorul să privească în spatele obiectelor pe care le întâlnește, să le miște sau chiar să se plimbe prin scenă, să aibă un rol activ în film, probabil, chiar să influențeze firul narativ. Însă pentru a ne oferi o experiență imersivă desăvârșită, în viitor, I.A. (Inteligența Artificială) va fuziona cu realitatea virtuală.”

fotografii: Cornel Moșneag

(articol apărut în ediția specială a revistei Capital Cultural, Nr. 5)

[for English translation, click here]