„Sensul vieții este pur și simplu să fii în viață. Este atât de simplu și de evident. Și totuși, toți se grăbesc, panicați, de parcă ar fi nevoie să obțină ceva dincolo de ei înșiși” (Alan Watts). Posibil, acesta  este unul dintre lucrurile cu care poți începe un articol despre om-actorul Adrian Neacșu. Când ne-am înțeles să facem un interviu, eram pregătită să povestim despre pasiunea sa pentru fotografie și expoziția  din Art Café, dar orizontul discuției a atins și alte meridiane.

În data de 13 februarie, pe ușa Art Café-ului te întâmpina un afiș: Vernisaj. Expoziție de fotografie – Adrian Neacșu. De atunci, pereții localului găzduiesc, alături de zecile de mesaje scris-desenate de vizitatori, prieteni ai Art-ului, o nouă incursiune în lumea Sibiului și a scrisului – Sibiul scris cu lumină. „Văzut prin ochii unui actor”, au anunțat gazdele. Și, totuși, actorul mi-a demonstrat că este burgul văzut prin ochii unui om – ai lui Adrian Neacșu. „Eu nici pe scenă nu mă simt actor. Este ceva dincolo de aceasta, există o emoție. În tot ceea ce fac, mă simt omul. Restul sunt măști”.

De altfel, îmi va aminti mai târziu, „viața este marea mea pasiune”.

Adi este un artcafist vechi. „Veneam aici încă de la început. Din ’96, parcă? Eram la teatru și… simțeam că trebuie să fiu și acolo… aici. Teatrul se lega, cumva, de artă…”

Ce este arta pentru tine?

Adrian Neacșu: „Sublimare, dacă este să spun primul gând”.

Ideea de a expune lucrările în Art, local-comunitate de prieteni, i-a venit când a auzit administratorii, cautând o nouă expoziție. Le-a propus să vină el și așa a rămas.

De ce poze cu Sibiul?

Adrian Neacșu: „Am adus suprateranul în subteran. Până la urmă, să se știe unde ne aflăm. Poate vin și străini”, îmi spune râzând.

Adrian Neacsu

Fotografie de Adrian Neacsu

Apropo, ce zici de cultura underground în Sibiu?

Adrian Neacșu: „Cultura este ca o apă – curge peste tot și ajunge și aici. Este ca lumina, care trece de bariere.”

Te ocupi de mult timp cu fotografia?

Adrian Neacșu: „Oh, da! Moștenisem un Zenit, din anii ’70, de la bunicu’, și de atunci am rămas pasionat”.

Era atras și el de arta foto?

Adrian Neacșu:„Nu.” Râde iar, fixându-mă cu privirea: „dar probabil că simțea el ceva, când l-a adus!”

Ziceai că ai mai avut o expoziție foto, nu?

Adrian Neacșu: „Da, aceasta este a doua. Prima expoziție a fost demult, vreo 10 ani în urmă, la un centru de tineret sau nu mai știu exact cum îi zice, la Bistrița. Fotografie macro. Colaboram, la teatru, cu scriitorul bistrițean Alexandru Uiuiu. A aflat că fac și poze, s-a uitat peste ele și mi-a propus să le expun.”

Dacă pot să rup pâinea în două și să o împart cu cineva, de ce să n-o fac?!

Îmi dezvăluie că nu se ocupă cu fotografia, neapărat, pentru a o prezenta publicului larg, dar se bucură când cineva găsește, în pozele făcute de el, ceva pentru sine.

Adrian Neacșu: ”Există o nevoie de comunicare. Și, este atâta frumos în jur! Și de multe ori nu-l vedem…” (O spune cu o voce și o expresie a feței atât de vii, încât am senzația că toate frumusețile lumii ne înconjoară, chiar aici și acum, în acest subsol plin de fum de țigară.) „Dacă pot să rup pâinea în două și să o împart cu cineva, de ce să n-o fac?!”

Adrian Neacsu

Fotografie de Adrian Neacsu

„Avem o inteligență emoțională”, subliniază, în continuare. „Suntem emoție, energie – în rest, sunt decoruri. Și înăuntru este marele univers”.

Explorând acest univers a învățat să găsească frumosul, esteticul, lumina și în exterior. După cum spunea cineva, simplu: la un moment dat, dai din ceea ce ești. Sau veșnicul, comunici și te comunici. „Am căutat mult în interior”, râde, cu licăriri șăgalnice în privire: „vreo 38 de ani și câteva luni”.

„Lumina. Lumina este ceea ce caut”, spusese la vernisaj. Mi-o confirmă și acum.

Ne-am așezat, întâmplător, sub-alături de o fotografie, în care Catedrala Mitropolitană, adâncită într-o umbră odihnitoare, este martora unei explozii de raze, străbătând din spatele unui nor. O privește: „Obiectele pică sub lumină – au noroc și ele. Nu le caut.”

Trag timpul după mine, ca pe un cățel.

Îi propun un joc de cuvinte și alege metafora, între documentarea realității și metaforă.

„Inima este sursa. Există o poezie a fiecărui lucru. Și este fantastic, când aceasta întâlnește omul! Ea nu poate vorbi singură. Este o stare, nu un emițător de structuri.” M-a intrigat, încă din prima seară, că în poze lipsesc oamenii, deși surpind cadre din peisajul urban. „Ba, eu îi văd. Sunt acolo, chiar dacă nu apar”, aud vorbele rostite pe un ton grav.

Adrian Neacsu

Fotografie de Adrian Neacsu

Și, totuși, faci fotografii și cu oameni?

Adrian Neacșu: „Încă nu sunt pregătit să-i fotografiez. Templul uman în interior…” Am noroc că, de unde stau, pot să văd și o poză deosebită. Detaliu: un craniu privește pe geam . „Oh! Despre poza asta am putea vorbi până dimineața! Se pot spune atâtea… Da, uite, asta ar putea fi un exemplu de estetică a urâtului.”

Ne imaginăm cine și de ce l-a pus acolo, anume așa, și de unde îl are. Convenim: este o oglindă. Adi adaugă: „Poate acesta ar fi motto-ul: să ne bucurăm de viață” și observ un nou zâmbet pe chipul lui. Ajungem și la mister.

O poză cu multiple nuanțe de albastru, colțuri, curbe, linii și scări, mă învăluie în mrejele sale – poza mea preferată.

Ce este misterul?, întreb, curioasă.

Adrian Neacșu: „Misterul este transcedental”, trage un fum de țigară, îngândurat. „Sunt merele de aur ale lui Prâslea.” De la mister până la timp, facem un singur pas: „Timpul este perfect. Face ceea ce trebuie să facă – trece. Ar trebui să învățăm asta de la el.” Râde: „Trag timpul după mine, ca pe un cățel.”

Adrian Neacsu

Sibiu, fotografie de Adrian Neacșu

Ești perfecționist?

Adrian Neacșu: „Da! Nu știu să mă opresc! Este tragic, cumva… Cauți, cauți și până la urmă îi dai drumul copilului așa cum este. Dar mereu este loc de mai bine!”

Ai un artist preferat?

Adrian Neacșu: „Marele artist. Conștiința supremă. Este perfect, fără dubii.”

Și un curent artistic preferat?

Adrian Neacșu: „Toate au un mesaj. Nu-mi place să mă limitez. Nu sunt pretențios la mâncare. Mănânc din toate bucătăriile lumii!”

Faci poze și cu telefonul?

Adrian Neacșu: „Nu, în niciun caz. Este ca și cum ai pune cola în vin. Telefonul denaturează prea tare. O face și aparatul foto, dar mai puțin. Decât să stric, mai bine savurez singur frumosul. Mă contopesc cu el. Trăiesc prezentul.”

Ai locuri preferate în Sibiu?

Adrian Neacșu: „Am stări preferate”, mă străfulgeră cu un licăr venit din adâncuri. „Toate stările sunt unice. Doar că, nu mă mai pot întoarce la ele…”

Ai vreun loc anume în/din care visezi să faci poze?

Adrian Neacșu: „Pământului, de pe lună”, – e tot un zâmbet. „Și pe prima planetă, despre care se descoperă că este compatibilă cu viața! Da, pe prima planetă cu viață!”

sursă imagine de fundal: tnrs.ro

de Angela Zaporojan