„Lipsa totală e educației în materie de muzică contemporană în România, a fost o barieră covârșitoare. Pentru că degeaba ai compozitori extraordinari dacă aceștia nu interacționează cu secțiile de interpretare ale tuturor facultăților și școlilor. Sunt două lumi paralele, cel puțin la aceea vreme, când eu eram în România, probabil că acum s-au schimbat foarte multe.” – Adrian Mantu, muzician

Adrian Mantu s-a născut în București, a absolvit cursurile de specializare ale Universității Naționale de Muzică din Bucuresti, după care și-a continuat studiile la Banff Centre for the Arts din Canada, Accademia Chigiana din Siena, Royal Academy of Music din Londra, Escuela Superior de Musica Reina Sophia din Madrid și la Academia Europeană de Muzică din Aix-en-Provence.

Face parte din cvartetul ConTempo, iar din 2003, în urma unei audiții internaționale,  ConTempo a devenit  cvartetul în rezidență al orașului Galway (Irlanda).

Adrian Mantu a câștigat numeroase competiții naționale și două premii în cadrul competițiilor internaționale de violoncel din București și Sofia. Alături de cvartetul ConTempo a înregistrat un record de 13 premii internaționale în competiții din Londra, Munchen, Hamburg, Roma, Graz, Berlin, București și Praga.

Adrian Mantu susține, ca interpret solo sau ca parte a grupului ConTempo, peste 80 de concerte pe an, în diferite țări de pe mapamond. A avut recitaluri în Carnegie Hall (New York), Wigmore Hall și St.Martin-in-the-Fields (Londra), Berliner Philarmoniker (Berlin), Waterfront (Belfast), Max Joseph Saal ( Munchen), Theatre Chatelet și Festival Clasique-au-Vert (Paris), Auditorium ( Brussels), Gedai University (Tokio), Opera House (Tel-Aviv), Haydn Festival ( Eisenstadt), National Concert Hall (Dublin), San Marino, Toronto, Madrid, Rome, Lisabona, Vatican, Amsterdam, Graz, Beijing și Bucuresti.

În prezent, când nu concertează, Adrian Mantu susține cursuri internaționale în Irlanda (Royal Irish Academy of Music din Dublin, ConTempo Summer School in Galway etc), România, Marea Britanie și Japonia.

B|A|R|I|E|R|E inițiază un dialog despre stereotipuri și prejudecăți din zona industriilor creative. Într-o serie de video interviuri, actori, artiști vizuali, pictori, muzicieni, dar și persoane cu dizabilități și terapeuți – ne vorbesc despre bariere personale și profesionale. Limite? Ziduri? Frici? Sau provocări? Hai să vorbim despre bariere!

B|A|R|I|E|R|E este un proiect al revistei Capital Cultural, cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

cover foto: Frances Marshall Photography