Este foarte greu să nimerești o descriere corectă a lui George Roșu. Unii spun că e artist, alții spun că e grafician sau ilustrator, alții îl descriu ca fiind desenator de pisici (pentru că desenează foarte multe pisici), iar el își mai spune și Rosho. De câte ori îi atrage ceva atenția, sau din contră, îl enervează, ori îl bucură, George ia carnețelul și pixul și desenează. Și ilustrează întâmplarea prin stilu-i propriu, colorat, ușor explicat și intrigant.

Desenează dintotdeauna. Copil fiind a scris un E și nu a mai fost sigur câte linii trebuie să conțină acesta, și, ca să fie sigur că sunt suficiente, a pus două linii în locul uneia, în mijlocul literei. A păstrat acest detaliu și l-a transformat în unul dintre detaliile brand-ului George Roșu. Este originar din Brașov, însă locuiește în prezent în Cluj. Are o pisică pe care o cheamă Suzuka, cunoscută și ea în lumea artei datorită desenelor lui George.

George Roșu creează oricând și nu are vreo strategie anume care să-l inspire. De multe ori, își uită ideile, asupra unora revine mai târziu, alteori, desenează repede ca să nu uite și greșește. Schimbă culorile unui desen până când realizează combinația perfectă și folosește mai nou un font creat după scrisul lui de mână care se numește handjob deluxe. Îi place cafeaua, e foarte înalt, poartă coadă și ochelari, și răstălmăcește cuvintele până creează un curcubeu de combinații, înțelesuri și subînțelesuri.

Un lucru este însă cert – George Roșu este unul dintre cei mai activi, activiști și de urmărit artiști vizuali ai momentului.

Odată ce îl cunoști îți dai repede seama că un interviu clasic cu el ar fi prea banal și că oricât de serioase ar fi subiectele propuse de tine, George le va transforma în ceva inedit și amuzant. Așadar, atunci când ne-am hotărât să realizăm un interviu cu el, ne-am făcut planul în redacție hotărâți să-i provocăm creativitatea și să îl invităm la joc. Peste câteva ore ce să vezi: un e-mail de la George. Scria: „M-am distrat iar și a ieșit asta.” Provocare acceptată așadar.

În ce specie de artiști se încadrează George Roșu?

Ce are și ce nu are arta contemporană din România?

Ce mijloc de transport folosește George Roșu?

Avem mașini cu volan pe partea dreapta si mașini cu volan pe partea stângă, ce mai urmează?

Suzuka se plânge de trafic?

Dacă societatea românească ar încăpea într-un desen, cum ar arăta acela?

Ce alte centenare ar trebui să sărbătorească românii?

 


Articol apărut în revista Capital Cultural nr. 13