„Noaptea tragediei de la clubul Colectiv s-a răspândit cu repeziciunea focului care a generat-o inflamând o societate întreagă. ” Astăzi. De la  18.30 Radio România Cultural difuzează în premieră, spectacolul eseu de teatru radiofonic „64”, realizat de Ilinca Stihi, la doi ani de la tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti.

Tot astăzi,  de la  ora  23.05, spectacolul va fi difuzat și pe frecvențele Radio România Actualități.

Titlul spectacolului indică numărul victimelor care au decedat în urma incendiului de la clubul Colectiv, iar piesa combină fragmente din viaţa unor personaje imaginare cu mărturiile celor de la faţa locului. Scenariul radiofonic şi regia artistică sunt semnate de Ilinca Stihi – artist multi-premiat în ţară şi străinătate.

„Să fi fost durerea empatică transmisă de la individ la individ prin vibrația conștiințelor unite într-o națiune, să fi fost revolta resimțită față de un sentiment implacabil de neputință, revolta vizavi de forța destinului sau incapacitatea noastră ca societate să contracarăm efectele unui dezastru? Ceva din toate și mult mai mult s-a adunat cu putere nemaivăzută și a mișcat indiferent de vârstă sufletul omenesc făcându-l să iasă la iveală și să urle în stradă cu forță până acum, neegalată.

Un asemenea moment de istorie a prezentului provoacă arta și artistul. Face parte din acele rare clipe când simți că reflectarea printr-o creație a cotidianului poate fi un util demers de investigație și revelare. De aceea, cred, evenimentelor de la clubul bucureștean Colectiv trebuia să li se dedice un spectacol menit nu să judece sau să impună judecăți, ci să redea spiritul acela înălțător, tragic și frisonant care urcă în bătaia unei clipe cotidianul la înălțimile istoriei celei mari. S-a lucrat greu, sub marca emoției adesea imposibil de reprimat, dar cu determinarea de a consemna într-o amprentă sonoră reverberația unui moment încă fierbinte întru servirea celui ce ascultă astăzi sau în viitor. – Ilinca Stihi.

În prefaţa spectacolului sonor Ruxandra Săraru va purta un dialog cu Ilinca Stihi, despre compasiune şi implicare, libertate şi responsabilitate, moralitate în viaţa publică şi particulară.

Distribuţie: Ana Ciontea, Andrei Ciopec, Ciprian Chiricheş, Dana Marineci, Manuela Ciucur, Alina Petrică, Sandra Ducuţă, Alexandra Paşcu, Mario Ionescu-operator TV şi martor la evenimente.

Regia de studio: Janina Dicu.

Regia de montaj: Monica Wilhelm.

Sound design: Mădălin Cristescu.

Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea.

sursă foto: Associated Press