de Andrei Barbu
Romantismul are mult de pierdut când oamenii dau buzna în cinematografe să vadă filme precum “50 Shades of Grey”. Recunosc, nu mă număr printre cei care cred în puterea bomboanelor de ciocolată împachetate în inimioare de carton, dar nici nu pot să depistez vreo urmă de autenticitate într-o relație bazată pe bice, catușe și câteva replici de agățat pe care nici puștii de liceu nu îndrăznesc să le folosească.
Despre carte nu mă pronunț, deși am impresia că Sandra Brown lăcrimează suav gândindu-se că flacara maculaturilor sale este dusă mai departe de numita Erika Mitchell, alias E.L. James. Filmul “50 Shades of Grey” este, însă, o oroare cum greu se poate imagina. Dincolo de scenariul plin de glume involuntare, avem o regie demnă de un canal de telenovele, iar actoria pare făcută prin corespondență. Concret, între cei doi protagoniști nu există așa-numita “chimie”, în sensul în care Jamie Dornan și Dakota Johnson dau impresia că au filmat separat unul de celalalt. Nici măcar scenele deocheate nu prezintă interes. Sincer vă spun, Samantha din “Sex & the City” făcea lucruri mai scandaloase decât penibilul domn Christian Grey. Dar, în timp ce voi citiți aceste rânduri, filmul cu 50 de umbre mai strânge o găleată de bani.
Ce contează că săptămâna aceasta se lansează “ The Theory of Everything”, filmul despre Stephen și Jane Hawking, film pentru care Eddie Redmayne va lua, aproape sigur, Oscarul…Mda, e de văzut, dar, mai întâi, trebuie bifat “50 Shades”, că e la modă. Cu alte cuvinte, dă-l naibii de romantism, domnul Grey vă primește. Fără protocol, fără emoție și mai puțin fierbinte decât o cană cu ceai.
