„Când m-am concentrat foarte mult pe tehnica în pictură, pentru că am încercat să îmi găsesc o tehnică dincolo de concept, tehnica a fost un prim punct cu care m-am confruntat. Pot să o consider barieră. După ce am găsit soluții, mi-am dat seama că, de fapt, trebuie să merg mai departe. Nu este punctul la care am descoperit ceva și am rămas aici. Asta m-a și determinat să dau un plus picturii mele.” – Teodora Axente, pictoriță

Teodora Axente aparține tinerei generații de artiști din Cluj. S-a născut la Sibiu în 1984, a urmat Liceul de Artă din orașul natal, după care, în 2004 a fost admisă la Universitatea de Artă și Design din Cluj. A reușit să-și găsească o voce distinctă prin lucrările sale, iar recunoașterea nu a întârziat să apară.

În 2011, Teodora Axente a primit Premiul Essl Art, care a avut ca rezultat participarea la o expoziție de grup la Essl Museum din Viena. În 2015, lucrările sale au fost expuse la Boulder MoCA din Colorado, în expoziția „Defaced”, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în „T.A.N.G.O.” și la Hugo Voeten Art Center din Belgia, în „My Name Is Artist”.

În 2016 a avut o expoziție personală  în New York, COLD LINING” (Removing the Garb in Mystery) la Ana Cristea Gallery și alta în Belgia, la Art Center Hugo Voeten.

În 2017 a câștigat Premiul Competiției europene de pictură organizată de Muzeul Frissiras din Grecia.

Personajele mele creează o lume a absurdului și nu caut să ofer o cheie de interpretare, ci mai mult încerc să las privitorului posibilitatea de a interpreta în cheie proprie o lucrare. Întotdeauna m-au interesat materialitățile și texturile, și de aceea reprezintă pentru mine stări de spirit. Îmi mai place să merg pe dualitatea dintre trup și suflet, dar mai mult exteriorul vorbește de interior” (Teodora Axente, pentru Transilvania Reporter)

B|A|R|I|E|R|E inițiază un dialog despre stereotipuri și prejudecăți din zona industriilor creative. Într-o serie de video interviuri, actori, artiști vizuali, pictori, muzicieni, dar și persoane cu dizabilități și terapeuți – ne vorbesc despre bariere personale și profesionale. Limite? Ziduri? Frici? Sau provocări? Hai să vorbim despre bariere!

B|A|R|I|E|R|E este un proiect al revistei Capital Cultural, cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.