Dacă ați vizitat Sibiul vara, e imposibil să nu fi zărit calfele călătoare lucrând de-a lungul Zidului Cetății, luând masa în fața Casei Calfelor sau savurând o bere pe terasa berăriei Scottish Pub. Îmbrăcați în kluft, un costum format din pantaloni evazați, cămașă albă fără guler, vestă, pălării cu boruri largi și încălțăminte rezistentă, calfele ar putea trece astăzi drept actori angajați într-o reconstituire a unei scene din Evul Mediu.

Sibiul a fost în Evul Mediu un important centru comercial și meșteșugăresc, iar în secolele XV – XVI se desfășura o activitate intensă de organizare a breslelor. Tinerii care erau acceptați în bresle trebuiau să îndeplinească anumite condiții și să treacă printr-o perioadă de probă. Abia după ce își termina ucenicia, tânărul meșter își primea statutul de calfă, urmând să călătorească în orașele europene unde meșteșugul lui era recunoscut. Scopul călătoriei era acela de a împărtăși cunoștințele acumulate pe perioada uceniciei și de a veni cu metode noi de lucru împrumutate din călătorii, contribuind astfel la îmbunătățirea abilităților tehnice ale comunității. Pe atunci, călătoria dura între doi și patru ani.

Foto: Nicolae Trif

Deși multe dintre reguli s-au schimbat, frățiile de azi au păstrat în mare tradiția în ceea ce privește ucenicia tinerilor meșteșugari. În prezent, aceștia pleacă într-o călătorie care durează trei ani și o zi. Au la ei o monedă pe care nu trebuie s-o piardă până la întoarcere și o carte (Wanderbuch) în care păstrează ștampilele colectate de la primăriile orașelor vizitate, ca o dovadă a tuturor peregrinărilor efectuate. Astăzi ei își pot alege singuri drumul pe care doresc să îl parcurgă, cu condiția ca destinația aleasă să nu se afle la mai puțin de 50 de km de locul natal. Trebuie să fie celibatari, să nu aibă copii sau datorii. Calfele călătoare nu-și pot întrerupe călătoria decât în cazuri urgente de boală, iar călătoria trebuie să o parcurgă, pe cât posibil, fără a cheltui bani pe transport.

Primele calfe ajung la Sibiu

Se crede că primele calfe au ajuns la Sibiu în anii ’90, iar din 2000 au început să vină regulat. În anul 2002 câteva calfe munceau pentru masă și cazare la Sibiu, iar după trei luni plecau spre alte ținuturi.

Lângă Piața Huet, chiar în dreapta unora dintre cele mai fotografiate scări din Sibiu, acolo unde vara apusul capătă forme și culori metafizice, se regăsește cea mai veche casă din Sibiu, devenită în anul 2004 Casa Calfelor, un sălaș permanent pentru noile generații de calfe călătoare care aleg să vină aici.

Foto: Gabriela Cuzepan-Bebeșelea

„Pe atunci Sibiul nu era pavat. Piața Huet era un șantier, se pregăteau de 2007 când Sibiul era declarat Capitală Culturală Europeană. Ne aflam pe o insulă, izolați din toate părțile de situri arheologice,” îmi spune Matthias, la aproape 15 ani de la prima lui sosire în Sibiu.

În anul 2004, Matthias Kregel ajungea la Sibiu pentru a repara acoperișul actualei Case a Calfelor. Nu exista canalizare, nu exista bucătărie, nu exista baie. În același an, împreună cu alte patru calfe, lucra la Biserica Evanghelică și câștiga 17.5 lei pe zi. Vara luau masa în fața Casei Calfelor, iar trecătorii mai curioși erau invitați să li se alăture. Din banii câștigați nu-și permiteau carne. Mâncau vegetarian.

Stefan Walter, o altă calfă aflată în călătorie, a aflat prin 2006 că se organizează la Sibiu un proiect care dorea să promoveze meșteșugurile și a venit să contribuie la organizarea primelor ateliere. Alături de el au fost alte șapte calfe din Germania și un compagnon din Franța. Cu toate că în primii trei ani s-a lucrat doar la renovarea clădirii Casei Calfelor, scopul proiectului a rămas în esență același: promovarea meșteșugurilor și menținerea schimbului de experiență între frății. În acest sens, Casa Calfelor este singura organizație de acest fel care primește calfe din mai multe frății. În vara anului 2007, a reușit să găzduiască aproximativ 60 de calfe, cu toate că proiectul a fost planificat pentru 7-8 calfe. Nu se știe cu certitudine cum, dar Casa Calfelor din Sibiu a devenit punctul de interes al unor grupări uitate de meșteșugari care se străduiesc să mențină și să împărtășească tradiția calfelor călătoare.

Foto: Nicolae Trif

Tot în 2007 se înființează Asociația Casa Calfelor. Primele atelierele meșteșugărești au loc în curtea Muzeului, iar din 2008 acestea se vor muta pe Strada Cetații. De-alungul acestor ani, Casa Calfelor a organizat ateliere de meșteșuguri în aer liber și numeroase evenimente culturale: concerte, spectacole de teatru și lectură, au participat la festivaluri medievale și în fiecare an s-au proiectat filme despre meșteșuguri. Alături de calfe au lucrat de asemenea studenți, cercetași, rromi, iar în 2008 și 2009 tradiția meșteșugurilor a ajuns și în școlile profesionale. În 2016 a avut loc un simpozion de sculptură în lemn unde au participat atât calfe cât și artiști.

Am stat de vorbă cu câteva calfe pentru a înțelege mai bine ce se ascunde în spatele motivației lor și ce înseamnă cu precădere această calătorie care pentru mine a căpătat oarecare dimensiuni mistice.

„Călătoria spre Sibiu a fost o pură coincidență. Ștefan a fost cel care m-a entuziasmat să încercăm un loc nou, România, pentru mine, punctul cel mai îndepărtat, cel mai estic unde fusesem până la acel moment. Când m-am îndreptat către acel Est, pentru mine avea ceva mistic, ceva ce eu ca est-german probabil am avut întotdeauna în mine. Călătoria am făcut-o cu autostopul până la Sibiu și a fost plină de aventuri, a fost foarte emoționantă pentru noi. Pe tot parcursul călătoriei, a existat o nesiguranță, dacă vom ajunge sau nu la timp. Până la urmă am reușit să ajungem la Sibiu unde ne-am întâlnit cu alte calfe, care venisera si ele să pregătească proiectul din vară. Ideea era să aducem la viață un proiect comun cu compagnioni francezi”.

Spiritul care domnea atunci printre calfe a fost pentru mine ceva foarte valoros, o experiență nouă și prima oară în care am lucrat cu atâția oameni diferiți: români, francezi, elvețieni, germani și toți plini de elan și creativitate lucrând toți pentru același lucru: readucerea la viață a meșteșugurilor și vieții calfelor” își amintește Christian Wölbeling de prima venire în Sibiu, in iarna lui 2007.

Foto: Gabriela Cuzepan-Bebeșelea

Spre deosebire de compagnonii francezi, a căror călătorie se limitează la Turul Franței (de aici numele de compagnon de tour de France), calfele din Germania, (Wandergesellen) pot călători liniștiți oriunde în lume și acumula experiență cât mai diversă.

Templeraud își amintește cu plăcere de prima sosire la Sibiu: „Era o atmosferă extraodinară când am ajuns prima dată în Sibiu. Exista o motivație din partea fiecărei calfe, era mereu ceva de lucru, erau multe lucruri în casa calfelor neterminate și puteam lucra foarte mult înăuntru. Atunci am avut și eu primul contact cu Wandergesellen, iar ei m-au convins să merg într-o astfel de călătorie.”

Astfel, în anul 2009 s-a introdus o nouă tradiție în proiect: compagnonii francezi aveau pentru prima data ocazia să călătorească alături de Wandergesellen și să fie inițiați în obiceiurile și tradițiile calfelor germane. Tot în acel an, un prim grup de compagnoni francezi au plecat spre Marseilles împreună cu calfele germane.

Tot Templeraud îmi povestește de legătura intensă care se creează între meșteșugari.

”Compagnon vine din franceza veche și înseamnă: cineva cu care îți împarți pâinea. Exista o încredere foarte mare între calfe. Pentru că împart aceeași viață, pentru că s-au întâlnit cu aceleași situații și probleme. Nu avem de ales. Trebuie să existe încredere între noi. Dacă întâlnesc un wandergeselle pe stradă și chiar dacă nu îl cunosc, știu că pot avea încredere în el, știu că îi pot înmâna bunurile mele și știu că mi le va înapoia când mă voi întoarce”.

„Nu poți călători veșnic. Înnebunești.”

Până în prezent, aproximativ zece calfe s-au stabilit la Sibiu. Unii s-au indrăgostit și și-au întemeiat familii, alții au considerat orașul Sibiu o oază de liniște, un loc unde îți poți îndeplini visele. Stabilirea unui domiciliu permanent e un moment deosebit de delicat în viața unei calfe. Pe de-o parte e vorba de libertatea de mișcare, de toate locurile și de toate experiențele noi pe care le acumulează, iar pe de alta sunt toate lucrurile de termen lung pe care nu le pot construi, fiind în continuă tranziție, așa cum mi-a mărturisit Stefan Walter: „Nu poți călători veșnic. Înnebunești. Este o viață foarte intensă. Toată ziua cunoști oameni noi, iar în 2009 când am fost în Mexic, după patru ani și jumătate de călătorii, mi-am dat seama că am început sa obosesc.”

În spatele acestui proiect care pare să crească de la an la an se află și Anda Ghazawi. Fascinată de libertatea calfelor, de sinceritatea și devotamentul acestor frății, Anda contribuie încă din 2007 la organizarea asociației Casa Calfelor și an de an se străduiește să ducă la îndeplinire toate proiectele meșteșugarilor.

„În fiecare an mă ocup de obținerea finanțărilor, coordonez proiectele asociației Casei Calfelor, mă ocup de partea birocratică și de întreținerea relațiilor cu colaboratorii. Începând cu anul trecut provocarea cea mai mare este să reușim să ne ținem de tot ce ne-am propus. Pe de o parte pentru că de anul trecut plătim chirie la Casa Calfelor și pe de alta pentru că e foarte greu să planifici ce vei face pe partea de ateliere pentru că nu știi niciodata cine va veni. Aceasta este lumea lor, ritmul lor, iar noi trebuie să ne mulam pe stilul lor de viata.

Proiectul nu ar fi existat dacă nu ar fi câteva calfe din zecile care vin și care cred în proiectul ăsta contribuind cu energia necesară. An de an sunt 3-4 oameni care pregătesc totul în avans. Chiar dacă condițiile de cazare nu sunt ideale, calfele când ajung la Sibiu găsesc totul pregătit. Datorită unor astfel de oameni rezistă proiectul Casa Calfelor”.

Foto: Nicolae Trif

Dincolo de toate dificultățile birocratice și organizatorice pe care le întâmpină uneori, Anda este optimistă. Încă din acest an și-a propus continuarea simpoziomului internațional de sculptură, în parteneriat cu Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, a cărui orientare va fi mutată din sfera pur-estetică într-una orientată spre social și politică. Toate sculpturile vor fi realizate doar din materiale refolosite care pe lângă înfrumusețarea anumitor zone ale orașului vor servi și drept discurs critic cu privire la consecințele societăților de consum. Tot în această ediție vor avea loc cursuri de meșteșugari realizate în parteneriat cu Muzeul Brukenthal, ai căror beneficiari vor fi adolescenți din familii defavorizate.

de Alexandra Coroi

cover foto: Gabriela Cuzepan Bebeșelea

(articol apărut în ediția tipărită a revistei Capital Cultural, Nr. 6)